Oltean: Să ne gândim mai întâi la partid şi mai apoi la o alianţă

Deputatul PDL Ioan Oltean şi-a declarat convingerea, sâmbătă, la Convenţia Naţională extraordinară a PDL, că Vasile Blaga va avea forţa de a menţine partidul unit.

Urmărește
83 afișări
Imaginea articolului Oltean: Să ne gândim mai întâi la partid şi mai apoi la o alianţă

Ioan Oltean (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

El şi-a declarat susţinerea pentru candidatura acestuia şi a spus că îşi doreşte ca această Convenţie să marcheze revigorarea partidului.

Potrivit afirmaţiilor sale, noua structură de conducere a partidului va trebui să pregătească temeinic alegerile parlamentare, astfel încât să obţină un scor favorabil.

Oltean a subliniat că PDL a făcut reforme cu riscul de a pierde alegerile. "În timp, electoratul va realiza ce mare greşeală a făcut", a fost de părere parlamentarul.

Acesta a susţinut că PDL trebuie să se folosească în vederea alegerilor de faptul că USL asigură o guvernare neperformantă, care pune interesul propriu mai presus de orice.

"Să ne gândim mai întâi la partid şi mai apoi la o alianţă", a opinat acesta, adăugând că orice fel de viitoare alianţă trebuie să se construiască în jurul PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici