- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Olteanu: Alegerile se ţin în noiembrie
Coordonatorul politic al campaniei electorale al PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că alegerile se vor ţine la sfârşitul lunii noiembrie, iar colegiile uninominale au fost decupate pe baza consultărilor dintre PNL, PSD şi PDL.
Olteanu: Alegerile se ţin în noiembrie (Imagine: Mediafax Foto)
"Alegerile se vor ţine la sfâşitul lunii noiembrie, după cum deja am spus-o, iar eu, spre deosebire de domnul Boc, nu mi-am schimbat părerea nici în ceea ce priveşte oportunitatea votului uninominal şi nici în ceea ce priveşte organizarea Parlamentului", a declarat Bogdan Olteanu.
Liberalul a subliniat că nu îşi va schimba părerea nici în ceea ce priveşte data alegerilor, recomandându-i liderului PDL să nu mizeze pe amânarea acestora, în cazul în care PDL nu-şi găseşte candidaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Nu-mi schimb părerea nici în ceea ce priveşte data alegerilor, aşa încât, dacă Emil Boc nu reuşeşte să găsească candidaţi în partid, să nu mizeze pe amânarea alegerilor", a spus Olteanu.
Referitor la acuzaţia lui Emil Boc, potrivit căruia PNL şi PSD au făcut "un blat ordinar" la decuparea colegiilor uninominale, liberalul a susţinut că parlamentarii democrat-liberali au fost de acord cu numeroase colegii.
"Îi atrag atenţia domnului Boc că reprezentanţii săi în Comisia de Cod electoral au votat colegii în numeroase cazuri şi, de altfel, într-un mare număr de judeţe, propunerile au fost făcute pe baza consultărilor PNL-PSD-PDL, fie pe baza consultărilor PNL-PDL, fie pe baza consultărilor PSD-PDL", a conchis Bogdan Olteanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO