Olteanu îi trimite lui Băsescu scrisoarea a IV-a

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, i-a trimis, sâmbătă, o nouă scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu în care îi cere acestuia să nu mai tergiverseze promulgarea Legii votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Urmărește
4 afișări
Imaginea articolului Olteanu îi trimite lui Băsescu scrisoarea a IV-a

Olteanu îi trimite lui Băsescu scrisoarea a IV-a

Începând de miercuri, Olteanu i-a trimis zilnic lui Băsescu scrisori deschise pe această temă.

În scrisoarea de sâmbătă, preşedintele Camerei îi cere şefului statului să nu mai tergiverseze "promulgarea Legii ProDemocraţia prin care se introduce sistemul electoral uninominal".

"Acum, odată ce Parlamentul şi-a încheiat misiunea şi România are o lege a votului uninominal aprobată de forul legislativ, nimic nu ar trebui să mai împiedice intrarea ei în vigoare imediată şi aplicarea sa începând cu viitoarele alegeri. Din păcate, atât eu cât şi o mare parte a opiniei publice am luat act, în ultimele zile, de faptul că dumneavoastră încercaţi un joc politic de blocare a Legii ProDemocraţia evitând să o promulgaţi", adaugă Olteanu.

El scrie că, în aceste condiţii, i se pare util să supună atenţiei preşedintelui noi argumente care ar putea să îl îndemne spre o promulgare cât mai rapidă a proiectului legislativ prin care în România se va aplica sistemul votului uninominal.

"Pot înţelege motivele electorale pentru care doriţi organizarea unui referendum simultan cu alegerile europene, dar nu pot înţelege motivul pentru care vă asumaţi riscul de a lăsa România fără o lege a votului uninominal doar pentru a asigura câteva voturi în plus pentru partidul pe care îl patronaţi. Pot înţelege motivele pentru care doriţi să vă diferenţiaţi de proiectul de lege pentru care Guvernul Tăriceanu şi-a asumat răspunderea şi să îl criticaţi ascunzându-vă în spatele unor detalii precum existenţa sau inexistenţa celui de al doilea tur de scrutin dar nu pot înţelege motivul pentru care puneţi interesul personal şi lupta politică deasupra interesului naţional", îi mai scrie Olteanu lui Băsescu.

Preşedintele Camerei consideră că şeful statului ar trebui să facă "un efort de a separa propaganda electorală de chestiunile serioase, legate de nevoia ca România să aibă o lege a votului uninominal modernă şi eficientă, adaptată nivelului la care a ajuns ştiinţa politică în prezent pe plan european".

Bogdan Olteanu apreciază că ar fi de dorit ca proiectul de lege ProDemocraţia să intre cât mai repede în vigoare, nimic neîmpiedicându-vă ca apoi preşedintele Băsescu să continue dezbaterile electorale privind anumite detalii legate de sistemul de vot.

"Promulgând aceată lege daţi României siguranţa de a avea o lege a votului uninominal, indiferent de rezultatul referendumului pe care l-aţi convocat.
Pentru a vă linişti, aş dori să vă prezint, pe scurt, avantaje ale proiectului de lege ProDemocraţia, un proiect bun şi eficient, echitabil pentru fiecare cetăţean. Prin proiectul de lege ProDemocraţia se asigură faptul că fiecare candidat se află singur în faţa judecăţii electoratului. Astfel, se respectă cea mai importantă solicitare formulată de opinia publică şi anume necesitatea ca cetăţenii să aleagă dintre persoane reale şi nu dintre partide politice abstracte", mai scrie Olteanu.

El susţine că proiectul propus promulgării asigură reprezentarea partidelor politice în raport cu susţinerea lor populară şi dă fiecărui concurent politic şansa de a se exprima în Parlament. În aceste condiţii, cel mai important lucru este dat de faptul că majoritatea parlamentară reprezintă cu adevărat majoritatea cetăţenilor ţării, astfel încât deciziile politice se bazează pe un suport public important, consideră Olteanu.

El precizează că prin acest mecanism se va putea evita ignorarea cetăţenilor care se pot simţi frustraţi de faptul că votează inutil în condiţiile în care „câştigătorul ia totul”, iar voturile lor sunt pierdute pentru totdeauna.

"Sentimentul de înstrăinare al electoratului poate fi mult amplificat pentru că, în cazul alegerilor parlamentare, spre deosebire de alegerile pentru primari, nu există un vot pentru consiliul local unde sunt reprezentate toate partidele susţinute de cetăţeni, indiferent de culoarea politică a primarului. Pentru a vă da un singur exemplu, voi cita cazul alegerilor legislative din Franţa din 1936 întrucât aceasta este singura ţară în care se aplică sistemul electoral preferat de dumneavoastră. Atunci, cei 598 de deputaţi aleşi reprezentau 46,3% din corpul electoral, restul votanţilor venind inutil la urne. Repetarea unor astfel de situaţii în România va ridica riscul creşterii absenteismului şi a dezinteresului cetăţenilor faţă de viaţa politică, ceea ce este în contradicţie chiar cu scopurile pentru care am legiferat votul uninominal", scrie preşedintele Camerei.

În finalul scrisorii, el menţionează că îi revine obligaţia de a face un nou apel la şeful statului pentru a promulga cât mai repede legea ce a fost aprobată de Parlament, "pentru a nu mai pierde timp preţios în ceea ce priveşte introducerea votului uninominal în România".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici