Olteanu: Mitrea m-a anunţat că demisionează din Parlament în prima zi a sesiunii ordinare
"Domnul deputat Miron Mitrea a transmis în cursul acestei după-amiezi că îşi va anunţa, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din Parlament, în prima zi a sesiunii ordinare", a afirmat Bogdan Olteanu.
Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a declarat, în 24 iunie, într-o emisiune televizată, că, dacă votul deputaţilor la solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale a sa va fi negativ, atunci va demisiona din Parlament, pentru că doreşte să meargă în faţa instanţei.
Camera Deputaţilor nu a avut cvorum, în 24 iunie, la votul asupra cererilor de începere a urmăririi penale a lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea.
Miercuri, solicitările DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea au fost respinse de Camera Deputaţilor.
În cazul lui Adrian Năstase s-au înregistrat 120 de voturi "pentru", 150 de voturi "împotrivă", iar şase voturi au fost declarate nule. În ceea ce-l priveşte pe Miron Mitrea, s-au înregistrat 160 de voturi "pentru", 108 voturi "împotrivă", iar un vot a fost declarat nul. Pentru ca aceste cereri să fie aprobate, era necesar ca 218 deputaţi să se pronunţe în favoarea urmăririi penale.
Deputatul PSD Miron Mitrea nu a participat, miercuri, la şedinţa Camerei şi nici măcar nu a răspuns la telefon.