Olteanu restituie PDL moţiunea simplă, pentru că trebuie depusă în plen, nu la Registratură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a restituit grupului parlamentar PDL moţiunea simplă privind taxa auto, menţionând că potrivit Regulamentului moţiunile simple se depun în plen, nu la Registratură.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Olteanu restituie PDL moţiunea simplă, pentru că trebuie depusă în plen, nu la Registratură

Olteanu restituie PDL moţiunea simplă, pentru că trebuie depusă în plen, nu la Registratură

"Am primit moţiunea simplă «Anulaţi taxa de primă înmatriculare» din partea colegilor de la PDL. Am constatat că aceasta a fost depusă cu încălcarea Regulamentului şi, ca atare, am decis să o restui grupului PDL", a declarat Olteanu.

De asemenea, Olteanu a precizat că Regulamentul precizează că moţiunile simple se depun în plenul Camerei Deputaţilor, nu la Registratură.

"Am transmis grupului PDL toate acele prevederi legale pe care constat că nu le cunosc, astfel încât să depună legal o moţiune în Parlament", a mai afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

"În plus, am adresat rugămintea ca scrisoarea de înaintare ce însoţeşte textul moţiunii să fie semnată de către liderul de grup sau de către înlocuitorul acestuia, păstrând astfel limitele unei normale consideraţii instituţionale. Înaintarea unei scrisori nesemnate poate prezenta riscul de a considera că antetul grupului parlamentar a fost folosit în mod abuziv şi nelegitim, cu scopul de a desconsidera un grup parlamentar din Camera Deputaţilor", a adăugat Olteanu.

Viceliderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că moţiunea simplă se depune la Registratură şi doar se anunţă în plen, iar Bogdan Olteanu a încălcat Regulamentul pentru că a restituit documentul deputaţilor PDL.

"Moţiunea se depune la un oficiu de înregistrare al documentelor, apoi se anunţă în plen. Cel care a încălcat Regulamentul de data aceasta a fost Bogdan Olteanu, pentru că moţiunea trebuie depusă, pentru a intra într-un circuit al documentelor interne în Parlament, apoi se anunţă în plenul Camerei Deputaţilor", a precizat viceliderul grupului PDL, Daniel Buda.

Deputatul PDL a completat: "Dacă mergem pe logica lui Olteanu, noi nu mai depunem proiectele de legi la Registratură, pentru a primi un număr de înregistrare, ci îl depunem direct în plenul Camerei. Dar există vreun proiect de lege depus direct în plenul Camerei Deputaţilor?".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici