Prima pagină » Politic » Udrea, întrebată ce sfaturi îi dă lui Petrescu: Să continue proiectele începute

Udrea, întrebată ce sfaturi îi dă lui Petrescu: Să continue proiectele începute

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat că îl sfătuieşte pe ministrul desemnat al Dezvoltării, Cristian Petrescu, să continue proiectele începute, cum ar fi legea turismului, parteneriatele public-privat pe care le-a demarat, arătând că Petrescu trebuie să-şi dea demisia din Asociaţia de Turism.
Udrea, întrebată ce sfaturi îi dă lui Petrescu: Să continue proiectele începute

Întrebată ce sfaturi îi dă lui Cristian Petrescu, Elena Udrea spus: „Să continue proiectele începute, sunt proiecte importante cum ar fi legea turismului, parteneriatul public privat pe care l-am demarat, legislaţia din urbanism, proiectele de investiţii în turism. Are ce face”.

Udrea a adăugat că mandatul lui Cristian Petrescu este din păcate scurt, de nouă luni, pentru câtă muncă este la minister şi a arătat că este convinsă că va reuşi să-şi facă bine treaba.

Întrebată dacă Petrescu ar trebui să demisioneze din Asociaţia Profesioniştilor din Turism, Udrea a spus: „Da, trebuie să-şi dea demisia şi cred că şi-a dat demisia din asociaţia de promovare a turismului”.