- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Onofrei: Din punct de vedere politic, Gavril Mîrza face parte din programul "Rabla"
Senatorul PDL de Suceava, Orest Onofrei, apreciază că liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, îşi pregăteşte ieşirea din politică şi că, politic, acesta face parte din programul "Rabla", iar în replică Mîrza a declarat că Onofrei nu poate scăpa de limbajul de la herghelia de cai unde a lucrat.
Senatorul PSD Gavril Mârza (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Onofrei a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că prin atacurile nefondate la adresa guvernării locale sau centrale a PDL, liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, îşi pregăteşte ieşirea din politică.
"Este normal ca atunci când eşti în opoziţie să critici, dar şi în aceste critici trebuie să existe o responsabilitate. Nu poţi să spui orice", a spus Onofrei.
El crede că liderul PSD Suceava intră, din punct de vedere politic, în programul "Rabla".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
"Politic, Mîrza a intrat în programul "Rabla". El a devenit un fel de voucher pe care şi-l dispută acum, Bejenariu şi Nechifor (cei doi deputaţi care candidează la funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Suceava n.r.) pentru a câştiga alegerile", a spus Onofrei.
Mârza îi acuză pe unii lideri PDL că se comportă "mitocăneşte"
Pe de altă parte, senatorul Gavril Mîrza, a declarat că a constatat o iritare exagerată a liderilor PDL faţă de criticile pe care le-a formulat, ceea ce i-a determinat pe unii membri PDL să se comporte "mitocăneşte".
"Credeam că senatorul Orest Onofrei, chiar dacă a muncit mai mulţi ani la herghelia de la Mitoc, realizează că la această dată are o funcţie în conducerea Senatului. Speram ca funcţia şi locul său actual de muncă să îl civilizeze, dar săracul se trezeşte tot printre îngrijitorii de cai de la herghelie", a spus Mîrza.
El i-a urat lui Onofrei Paşte fericit şi "să-i dea Dumnezeu sănătate şi minte".
Preşedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza şi deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, au criticat, vineri, în conferinţa de presă, atât activitatea Guvernului Boc, cât şi activitatea preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Astfel, Eugen Bejinariu a apreciat, vineri, că guvernările Boc sunt incoerente, iar evoluţia României este "pur întâmplătoare", neexistând o strategie coerentă şi nici un program anticriză, în timp ce Mîrza a spus că Gheorghe Flutur nu a făcut nimic în judeţ de când a preluat funcţia de preşedinte al CJ Suceava şi că practică un prea mare festivism, cu prea multe jocuri de imagine pe bani publici.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO