Onţanu, Negoiţă, Piedone, Poteraş, candidaţii PDL la primăriile de sector ale Capitalei - surse
Nicolae Onţanu, Liviu Negoiţă, Cristian Popescu Piedone şi Cristian Poteraş vor fi candidaţii PDL la primăriile sectoarelor 2,3,4 şi 6 ale Capitalei, candidatul pentru Primăria Generală urmând a fi stabilit până la 15 martie au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Onţanu, Negoiţă, Piedone, Poteraş, candidaţii PDL la primăriile de sector ale Capitalei - surse (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)
Potrivit surselor citate, "pentru sectoarele 1 şi 5 se aşteaptă rezultatele sondajelor. Un sondaj a fost făcut pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei, iar în acesta a ieşit pe primele locuri Silviu Prigoană, dar urmează să fie făcut un alt sondaj, astfel încât până la 15 martie să fie stabiliţi toţi candidaţii", au detaliat sursele citate.
PDL a stabilit candidaţii pentru primăriile de sector, numele lor urmând să fie anunţate printr-o "strategie potrivită", partidul având şanse să mai câştige cel puţin o primărie pe lângă cele două pe care le deţine în prezent, a declarat, sâmbătă, vicepreşedintele PDL Elena Udrea.
"Ne-am fixat candidaţii la toate sectoarele, la Bucureşti. O să-i anunţăm în perioada următoare, cu o strategie potrivită. Suntem la finalul evaluării şi sunt convinsă că PDL la Bucureşti va face o surpriză frumoasă, pentru că nu doar avem în acest moment două sectoare în care deţinem primăria, dar avem mari şanse să mai câştigăm cel puţin un sector", a declarat vicepreşedintele PDL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
-
Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne
-
Criză logistică fără precedent în cadrul armatei ruse: lansează atacuri în Ucraina cu vehicule civile şi foloseşte măgari pentru a transporta provizii
Udrea nu a dat nume, explicând că este vorba despre o strategie de lansare a candidaţilor prin intermediul căreia aceştia vor deveni cunoscuţi, dar a precizat că este vorba despre persoane care "sunt din organizaţia de Bucureşti".
Preşedintele PNG George Becali, a declarat sâmbătă că, deşi susţinuse nominalizarea lui Liviu Negoiţă pentru primăria Capitalei, opţiunea PDL a fost alta, iar formaţiunea sa o va susţine, pentru că a decis să se alieze cu liberal-democraţii în alegerile pentru Bucureşti.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

