Oprea: Apartenenţa la marea familie europeană constituie premisa asigurării securităţi românilor

Apartenenţa la marea familie europeană constituie premisa asigurării bunăstării şi securităţii românilor, susţine vicepremierul Gabriel Oprea, în mesajul transmis de Ziua Europei, arătând că 9 Mai este şi un moment de reflecţie la destinul şi parcursul fiecăreia dintre ţările UE.

Urmărește
100 afișări
Imaginea articolului Oprea: Apartenenţa la marea familie europeană constituie premisa asigurării securităţi românilor

Oprea: Apartenenţa la marea familie europeană constituie premisa asigurării securităţi românilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Pentru fiecare dintre ţările Uniunii Europene, 9 Mai marchează momentul simbolic care a pus bazele unui parteneriat economic şi politic unic în lume. Ziua Europei este un prilej de sărbătoare, dar, totodată, un moment de reflecţie la destinul şi parcursul fiecăreia dintre ţările care fac parte din Uniunea Europeană. Este momentul în care trebuie să ne amintim că Uniunea Europeană a fost întemeiată de statele care, în pofida diferendelor istorice, au ales să privească spre viitor pentru binele propriilor cetăţeni", arată viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Europei.

Vicepremierul adaugă că, pentru România, 9 Mai 2015 înseamnă 238 de ani de la câştigarea Independenţei, 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi a opta aniversare ca membru al Uniunii Europene.

"Uniunea Europeană este, astăzi, un simbol al unităţii cetăţenilor săi, al comuniunii de gânduri, trăiri şi manifestări pe care tot mai mulţi o numesc identitate europeană. Am convingerea că apartenenţa la marea familie europeană constituie premisa asigurării bunăstării şi securităţii românilor şi de aceea voi susţine, întotdeauna, împletirea patriotismului cu valorile care au consacrat ţara noastră în rândul ţărilor Uniunii Europene", mai arată Oprea.

Vicepremierul precizează că astăzi trebuie să-i onorăm pe toţi cei care au făcut posibile aceste momente semnificative ale destinului României, etape istorice care au marcat existenţa şi continuitatea ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

"Sărbătorim această triplă aniversare şi pentru că peste 10.000 de ostaşi români s-au sacrificat în Războiul de Independenţă, iar alte sute de mii în cel de-al Doilea Război Mondial. Rănile războiului ne vor aminti mereu cât de preţioasă este pacea şi, tocmai de aceea, trebuie să fim mândri că România are astăzi cele mai importante garanţii de securitate pe care le-a avut vreodată – suntem parte a celei mai importante alianţe militare - NATO şi parte a Uniunii Europene, împărtăşind valorile libertăţii, securităţii şi justiţiei", se mai arată în mesajul lui Gabriel Oprea.

În 1985, liderii Comunităţii Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca în 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.

Ministrul francez a propus atunci crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici