Oprescu anunţă că referendumul privind sectoarele ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că referendumul iniţiat de PNL şi PC pentru menţinerea primăriilor de sector ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai.

Urmărește
6 afișări

Oprescu a afirmat că a discutat tema referendumului iniţiat de Cristian Popescu şi Andrei Chiliman şi cu liderii PSD şi PNL, Victor Ponta, respectiv Crin Antonescu, dar în treacăt.

Cei doi lideri şi-au anunţat, tot joi, anterior conferinţei de presă a lui Oprescu, susţinerea pentru menţinerea actualului sistem administrativ al Capitalei.

Oprescu a afirmat că referendumul se va ţine imediat după ce va fi introdus ca propunere în Consiliul General, "undeva spre sfârşitul lunii mai".

"Important este însă ca el să fie bine pregătit şi adus la cunoştinţa bucureştenilor, pentru ca oamenii să vină la vot şi să voteze în cunoştinţă de cauză", a adăugat el.

PDL a lansat în dezbatere, la începutul lunii februarie, un proiect de Lege a Capitalei, care prevede ca funcţia de primar de sector să fie desfiinţată şi cei şase primari de sector să devină viceprimari, desemnaţi din rândul a 55 de consilieri aleşi uninominal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici