Oprescu: Nu am discutat, aşa cum zice Mitrea, despre o candidatură la Preşedinţie

Sorin Oprescu a declarat miercuri, în replică la afirmaţiile lui Miron Mitrea, că nu a discutat despre o candidatură la Preşedinţie şi că pentru el nu există drum de întoarcere în PSD.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Nu am discutat, aşa cum zice Mitrea, despre o candidatură la Preşedinţie

Oprescu: Nu am discutat, aşa cum zice Mitrea, despre o candidatură la Preşedinţie (Imagine: Mediafax Foto)

Oprescu a făcut această declaraţie la o întâlnire cu reprezentanţii Agrostar. El a spus că vrea să dea o replică la declaraţiile lui Miron Mitrea. Oprescu a menţionat că şeful de campanie al PSD declarase că el ar fi un candidat din partea PSD la preşedinţie.

"Domnul Mitrea afirmă că dânsul ştie precis că eu voi candida la Preşedinţie. Tocmai faptul că domnul Mitrea ştie, dar nu foarte sigur, că eu candidez, înseamnă că eu nu am discutat acest lucru sau că eu mi-aş fi exprimat această dorinţă", a spus Oprescu.

Potrivit acestuia, declaraţia lui Mitrea este făcută probabil din dorinţa de a "ostiliza persoane care deţin aceste funcţii sau pe cei care aspiră la ele".

Oprescu a ţinut să sublinieze că este candidat independent, că doreşte să devină primar al Capitalei pentru trei mandate, pentru a face ceea ce crede că este bine pentru Bucureşti.

"Sorin Oprescu nu este mazeta nimănui, nici măcar a domnului Iliescu (...) Drum de întoarcere către PSD nu mai există din punctul meu de vedere", a spus Oprescu.

El a adăugat că Miron Mitrea a făcut referire şi la o întâlnire la care acesta ar fi participat împreună cu el şi cu Vasile Blaga.

„Mă confundă cu Diaconescu”, a spus Oprescu.

El a precizat că nu se grăbeşte să-şi pună pe site programul său pentru Primăria Capitalei, pentru că la precedentele alegeri a făcut acest lucru şi contracandidaţii săi s-au inspirat din programul său.

Coordonatorul de campanie al PSD, deputatul Miron Mitrea, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă la Reghin, că el, personal, crede că Sorin Oprescu îşi doreşte să candideze la Preşedinţie, deşi nu au avut o discuţie pe această temă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici