Oprescu şi-a început campania pentru Primărie în Herăstrău

Candidatul independent Sorin Oprescu şi-a început, vineri, campania electorală pentru Primăria Generală, el fiind prezent în parcul Herăstrău din Capitală printre tineri, la manifestaţiile organizate de ziua lor.

Urmărește
10 afișări
Imaginea articolului Oprescu şi-a început campania pentru Primărie în Herăstrău

Oprescu şi-a început campania pentru Primărie în Herăstrău (Imagine: Mediafax Foto)

Oprescu a venit în jurul orelor 14.30, pe jos, la intrarea în Parcul Herăstrău, fiind însoţit de staff-ul său de campanie.

El a vorbit cu tinerii prezenţi la manifestările organizate cu ocazia zilei de 2 mai, Ziua Tineretului şi s-a fotografiat cu doritorii, în timp ce membrii staff-ului său împărţeau pliante electorale cu fotografia acestuia, pe care era imprimat sloganul: "Independent politic. Dependent de voi".

Oprescu a asistat totodată la un "street dance" executat special pentru el pe trotuar de către trei tineri, a pictat pe un panou cu graffiti figura unui marinar, după spusele sale, care fuma pipă şi a vizionat un exerciţiu demonstrativ executat de reprezentanţi ai Jandarmeriei Române cu câini dresaţi şi călăreţi.

"Vă votăm dacă ne faceţi parc pentru role", i-au transmis tinerii lui Oprescu, după care un alt tânăr l-a luat separat pe doctor şi a interpretat la chitară o melodie intitulată sugestiv "Ce-aveţi voi duşmani cu mine?".

Întrebat de jurnalişti de ce a venit la manifestările organizate de Ziua Tineretului, Oprescu a răspuns râzând: "Dacă unii se simt ca la 45 de ani, daţi-mi voie să mă simt şi eu ca la 25 de ani".

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici