Oprişan: Maşina de campanie a lui Băsescu a fost mult mai bună

Publicat: 14 12. 2009, 14:25
Actualizat: 06 11. 2012, 14:56

„Cred că alegerile le-a câştigat Traian Băsescu, că nu mai trebuie zăbovit foarte mult în dreptul faptului că PSD a pierdut sau nu s-a mişcat cum ar fi trebuit să se mişte. Cert este că maşina de campanie electorală a PDL şi a lui Traian Băsescu a fost mult mai bună decât maşina de campanie electorală a PSD şi a candidatului Mircea Geoană”, a spus preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan.

Biroul Electoral Central a constatat că din buletinele de vot declarate nule un număr de 2.247 sunt valabil exprimate, dintre acestea 1.260 fiind în favoarea lui Traian Băsescu, iar 987 de voturi fiind pentru Mircea Geoană, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, după finalizarea reexaminării.

Muhuleţ a anunţat că procesul-verbal cu rezultatul reexaminării şi renumărării buletinelor de vot nule este înaintat Curţii Constituţionale, urmând ca această instanţă să ia o decizie.

„În acest moment, procesul-verbal este înaintat Curţii Constituţionale, decizia urmând să le aparţină judecătorilor de la această instanţă”, a spus Muhuleţ.