Oprişcan: Ar putea fi remaniaţi miniştrii neperformanţi Vlădescu, Şeitan, Dumitru şi Funeriu

Deputatul PDL de Mureş Mihai Oprişcan afirmă că au fost discuţii la nivel de grup parlamentar legate de remaniere, în centrul acestora fiind ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, cel al Agriculturii, Mihai Dumitru, şi "cu semne de întrebare" ministrul Educaţiei.

Urmărește
33 afișări
Imaginea articolului Oprişcan: Ar putea fi remaniaţi miniştrii neperformanţi Vlădescu, Şeitan, Dumitru şi Funeriu

Oprişcan: Ar putea fi remaniaţi miniştrii neperformanţi Vlădescu, Şeitan, Dumitru şi Funeriu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Mihai Oprişcan a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că există o serie de miniştri care "n-au confirmat", nominalizându-i ca "neperformanţi" pe Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Mihai Dumitru şi Daniel Funeriu.

El a explicat, apoi, că Vlădescu a deranjat grupul parlamentar PDL prin "acel aer uşor arogant şi de independent politic", dar mai ales că nu a venit să prezinte la timp măsurile care urmează să fie luate şi nici motivele acestora.

"Ne aşteptam, noi, ca şi grup parlamentar, ca ministrul Finanţelor să vină să ne prezinte fiecare măsură la timp, să ne prezinte motive. Dimpotrivă, a amânat în două-trei rânduri întâlnirea cu grupurile parlamentare. La singura întâlnire pe care am avut-o şi-a păstrat acel aer uşor arogant şi de independent politic şi nu cred că mulţi dintre colegi sunt dispuşi să înghiţim doar efectele hotărârilor lui Vlădescu, fără a ne fi prezentate înainte. Şi ăsta e un motiv pentru care mulţi dintre colegi au cerut o remaniere a lui Vlădescu după ce trece moţiunea, după ce primim tranşa şi aşa mai departe", a spus Oprişcan.

El a precizat că, în ceea ce îl priveşte pe ministrul Muncii, Mihai Şeitan, se doreşte remanierea acestuia pentru că "a vorbit altă limbă decât vocea oficială a Guvernului" în mai multe rânduri, pe subiecte sensibile, precum pensiile.

"Şeitan a ieşit, în mai multe rânduri, nu o dată - că se mai întâmplă să greşeşti - şi-a vorbit altă limbă decât vocea oficială a Guvernului. Şi în privinţa reducerilor salariale, el a ajuns până la 70 la sută. Dacă nu-l oprea presa, probabil că ajungea la sută la sută, la muncă voluntară. A mai avut ieşiri în care premierul a ieşit cu o poziţie oficială, el a zis exact opusul acelei poziţii", a afirmat deputatul.

El a amintit de legea pensiilor, "în care se vorbea de pierderile pe care le înregistrează cadrele militare în rezervă, cele care au ieşit la pensie", spunând că premierul vorbea despre afectarea pensiilor de peste 3.000 de lei, iar "Şeitan a ieşit şi a povestit de afectarea pensiilor până la 60 la sută şi la cei care au sub 3.000 de lei şi aşa mai departe".

Oprişcan a subliniat că Guvernul trebuie să fie solidar şi să vorbească aceeaşi limbă, fiind "inadmisibil ca fiecare ministru să vorbească pe limba lui".

"Guvernul ăsta trebuie să fie solidar în tot. Şi-n măsuri - bune, rele, cum le ia - şi-n responsabilitate, să vorbească aceeaşi limbă. Pe lângă greşelile care s-au făcut, dacă suferă de ceva acest Guvern, poate cel mai mult dintre guvernele postdecembriste, suferă de o foartă proastă comunicare şi o lipsă de mesaj unic la nivelul Guvernului", a spus el.

În ceea ce îl priveşte pe ministrul Agriculturii, Oprişcan a spus că acesta a dezamăgit, deşi în el s-au pus mari speranţe, legate de accesarea finanţărilor în agricultură.

"Noi am avut mari speranţe, colegii cu pregătire în domeniul agriculturii au avut mari speranţe cu Dumitru, care a lucrat atâta timp la Bruxelles, cu comisarul pentru Agricultură, că vom dezmorţi ceva în accesarea de fonduri şi în finanţările pentru agricultură, ceea ce nu s-a întâmplat. Aplicarea lui 322 a creat mari nemulţumiri, la toate partidele, nu numai la PDL, cu un secretar de stat pe care domnul ministru Dumitru îl ţine în braţe şi-l consideră un bun specialist. Secretar de stat care, dacă nu mă înşel, cel puţin din spusele colegilor, avea o firmă de consultanţă în domeniul pregătirii acestor programe, chiar până în momentul în carea fost numit secretar de stat cu această responsabilitate şi mă îndoiesc că el, pur şi simplu, a închis, a pus lacătul pe firmă şi nu este altcineva care să pregătească aceste proiecte", a afirmat Oprişcan.

În opinia sa, Dumitru "nu e cea mai fericită soluţie la Ministerul Agriculturii".

Referitor la ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, deputatul PDL a susţinut că există mari nemulţumiri în partid legate de adoptarea Legii educaţiei, în care nu s-a regăsit niciunul din amendamentele propuse de democrat-liberali în Camera Deputaţilor.

"Funeriu a creat mare vâlvă în momentul în care a intrat în dezbatere Legea educaţiei. A fost deosebit de disciplinat, am înţeles de la colegii din Comisia de Învăţământ, când s-a dezbătut Legea educaţiei în Camera Deputaţilor, că a participat, de dimineaţa până seara, la toate şedinţele, a acceptat amendamente, a propus amendamente, a dat o formă care, până la urmă, în negocierile pe care le-a avut şi cu cei de la PNL şi cu cei de la PSD, UDMR, PDL, toată lumea a acceptat o formă finală a acestei legi. Pentru ca, în momentul în care s-a ajuns cu legea în Senat, care este cameră decizională, a pierdut tot ce a negociat cu colegii noştri din grup", a spus Oprişcan.

El a precizat că în Senat, în Comisia de învăţământ, PDL şi UDMR sunt în minoritate, având cinci din cei 11 membri.

"PNL şi PSD au majoritate şi totul a negociat cu PNL şi PSD şi au răsturnat toate amendamentele propuse de PDL-işti în Camera Deputaţilor şi normal că colegii sunt foarte nemulţumiţi de acest aspect şi deci poate fi unul dintre remaniaţi", a conchis Oprişcan.

El a susţinut că, de fapt, ar trebui schimbaţi toţi cei 16 miniştri, pentru că un Guvern neperformant "e o pată neagră".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici