Prima pagină » Politic » Orban: Am avut mari ezitări să accept poziţia de ministru. Nu am plecat la drum cu demisia pregătită

Orban: Am avut mari ezitări să accept poziţia de ministru. Nu am plecat la drum cu demisia pregătită

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de ProTV, că a avut mari ezitări când a acceptat funcţia de membru al Guvernului, menţionând totodată că, dacă nu va avea sprijin pentru a lua măsurile necesare, nu exclude varianta demisiei.
Orban: Am avut mari ezitări să accept poziţia de ministru. Nu am plecat la drum cu demisia pregătită

Eu am venit aici să obţin rezultate. Nu am plecat la drum cu demisia pregătită. Ştiu că e foarte greu, am avut mari ezitări să accept această poziţie, dar în momentul în care m-am decis să iau această decizie, am încrederea că voi putea face ceva”, a declarat Leonard Orban la ProTV.

El a menţionat că a primit propunerea de a prelua şefia ministerului „nu numai” din partea şefului statului, dar şi din partea acestuia.

Leonard Orban a mai spus că preşedintele Băsescu i-a propus sprijin total pentru atingerea obiectivelor.

„Ce am apreciat foarte mult, cum am apreciat şi propunerea pe care am primit-o imediat după încheierea mandatului de comisar european, e că nu au fost niciun fel de condiţii care să-mi fie impuse. Dimpotrivă, mi-a fost respectat acest statut de independent politic, mi-a fost respectat dreptul de a mă exprima liber”, a menţionat ministrul Afacerilor Europene.

El a arătat totodată că, dacă va întâmpina rezistenţă politică în a schimba anumiţi şefi pe criterii de incompetenţă, îl va informa pe primul ministru.

„În cazul în care voi constata că nu am sprijinul necesar pentru a lua măsurile necesare, nu exclud varianta demisiei. Nu m-am născut ministru, nu o să fiu toată viaţa ministru… Cred că lucrul cel mai important e să încerc. Dacă o să constat că nu voi putea realiza, că nu am capacitatea s-o fac, nu voi ezita în niciun fel să mă retrag”, a mai spus Orban, răspunzând unei întrebări.