Prima pagină » Politic » Orban: Am votat împotriva USL pentru că sunt liberal, PSD e unul din adversarii politici ai PNL

Orban: Am votat împotriva USL pentru că sunt liberal, PSD e unul din adversarii politici ai PNL

Fostul prim-vicepreşdinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la finalul DP, că a votat împotriva USL pentru că este liberal şi pentru că PSD este unul din adversarii politici ai formaţiunii, menţionând că nu va demsiona, ci va sprijini liberalismul în cadrul USL.
05 feb. 2011, 14:35, Politic

Întrebat care au fost motivele pentru care a votat împotriva USL, Orban a replicat: „Sunt liberal, membru al PNL şi mişcării liberale de 20 de ani, adversarul politic al PNL au fost toate formaţiunile desprinse din PCR, indiferent cum s-au numit FSN, FDSN, PSDR, PSD, PD etc.”.

„Totdeauna am crezut în destinul PNLşi în capacitatea PNL de a câştiga singur alegerile şi de a conduce România având poziţie de preşedinte şi poziţie de prim-ministru”, a explicat Orban.

El a ţinut să reitereze că a comparat USL cu un meci de fotbal. „Am şi dat o comparaţie. Astăzi în cercetările sociologice PD s-a prăbuşit de la 35% la 15%, PSD are 35%, PNL are 27%. E ca şi cum două echipe puternice, am dat de exemplu Barcelona şi Real Madrid, ar încerca să câştige un meci cu Avântul Prăbuşirea. Numai că l-ar pune pe Ronaldo să bată loviturile libere de pe partea dreaptă cu piciorul stâng şi pe Messi să bată loviturile de pe partea stângă cu piciorul drept, şi şi-ar pune şi un căpitan de echipă de jucători în persoana lui Bănel Nicoliţă”, a spus Orban.

El a subliniat că nu va pleca sub nicio formă din PNL, menţionând că în USL va sprijini în continuare liberalismul şi PNL.