Prima pagină » Politic » Orban: Bode trebuie să plece. Reacţia sa este o victimizare ieftină

Orban: Bode trebuie să plece. Reacţia sa este o victimizare ieftină

Lucian Bode trebuie demis, în urma cazului de plagiat, declară la RFI fostul premier Ludovic Orban. Preşedintele partidului Forţa Dreptei consideră că menţinerea liberalului în funcţia de ministru de Interne ”afectează grav interesul naţional şi orice normă de conduită morală”.
Orban: Bode trebuie să plece. Reacţia sa este o victimizare ieftină

„Arderea pe rug în piaţa publică… o victimizare ieftină de doi bani. Bode trebuie să plece, nu înţelege lucrul ăsta, este evident pentru orice om de bun simţ că Bode trebuie să plece””, spune Ludovic Orban.

În opinia sa, „dacă el nu este demis, la fel de vinovat ca Bode este Iohannis, Guvernul, conducerea PNL, conducerea PSD, conducerea UDMR, conducerea coaliţiei, pentru că tolerează să aibă într-o funcţie atât de importantă, cum este funcţia de ministru al Internelor, care este şi mai importantă în perioada respectivă”.

„Ministrul de Interne este implicat în negocierea atingerii unui obiectiv major, cum este intrarea în Spaţiul Schengen. Menţinerea lui Bode în această funcţie practic este vinovăţia tuturor acestor actori politici, care de fapt afectează grav interesul naţional şi afectează orice normă de conduită morală, în ceea
ce priveşte funcţionarea unui Guvern într-o ţară democratică”, încheie Orban.

Tribunalul Sălaj a respins acţiunea depusă de Lucian Bode, care solicita suspendarea deciziei Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai privind plagiatul său. Ministrul de Interne anunţă acum că a depus o nouă plângere în instanţă şi susţine că se urmăreşte arderea sa pe rug în piaţa publică.