Orban: Declaraţia lui Lăzăroiu despre Antonescu, o măgărie a subalternului lui Băsescu

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, înaintea Biroului Politic Central, că afirmaţiile lui Sebastian Lăzăroiu despre Crin Antonescu reprezintă "o măgărie a subalternului lui Traian Băsescu".

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Orban: Declaraţia lui Lăzăroiu despre Antonescu, o măgărie a subalternului lui Băsescu

Orban: Declaraţia lui Lăzăroiu despre Antonescu, o măgărie a subalternului lui Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Orban a spus că Lăzăroiu este un funcţionar angajat şi plătit de contribuabili şi ar trebui să se comporte instituţional şi conform cu legea şi cu bunul simţ.

"Această declaraţie reprezintă de fapt o nouă măgărie din partea subalternului lui Traian Băsescu, plătit din bani publici, slujbaş la stat, prin care face un afront absolut gratuit şi nemotivat împotriva unui lider politic din România care are în spatele domniei sale încrederea a peste două milioane de români", a afirmat Orban.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, miercuri, la Realitatea FM, că Traian Băsescu l-a sunat pe Călin Popescu Tăriceanu deoarece este un "lider influent în PNL" şi că, din cauza atitudinii preşedintelui liberal, s-au rupt toate punţile de comunicare cu Crin Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici