- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.03.2020, 20:45)
- Diana Grigore
Orban explică de ce liberalii nu au venit la votul de învestire a Guvernului: Erau în autoizolare
Ludovic Orban a declarat, duminică, în cadrul unei videoconferinţe, că liberalii nu au fost prezenţi la învestirea guvernului său, deoarece se aflau în autoizolare. Premierul a subliniat că războaiele politice trebuie să înceteze şi că va colabora cu toate formaţiunile politice.

Orban explică de ce liberalii nu au venit la votul de învestire a Guvernului: Erau în autoizolare
„Parlamentarii PNL nu au fost prezenţi decât în număr de 44, tocmai pentru că ceilalţi parlamentari nu au venit la Parlament, autoizolându-se pentru a nu transmite virusul, în caz că sunt infectaţi cu acest virus. Salut şi apreciez decizia parlamentarilor din fiecare partid care au decis să învestească Guvernul. Este o decizie responsabilă, o decizie care arată că Parlamentul a înţeles momentul în care ne găsim şi că a considerat prioritară învestirea Guvernului”, a spus Ludovic Orban, într-o videoconferinţă de presă.
Premierul spune că războaiele politice trebuie să înceteze, în contextul crizei generate de coronavirus şi că va colabora cu toate partidele politice pentru a limita efectele negative ale epidemiei.
„Din punctul meu de vedere, cred că războaiele politice, încercarea de a câştiga capital politic ieftin din exploatarea acestui subiect care este epidemia de coronavirus trebuie să înceteze. Cred că toate forţele politice trebuie să colaboreze pentru a găsi cele mai bune măsuri pentru a limita efectele răspândirii de coronavirus, pentru a apăra sănptatea cetăţenilor români şi pentru a reduce la maxim impactul economic negativ al acestei pandemii. Voi colabora cu toate formaţiunile politice, voi colabora cu Parlamentul ca instituţie şi voi încerca să fiu la înălţimea încrederii care mi-a fost acordată”, a adăugat Orban.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Guvernul Orban a fost învestit de Parlament, sâmbătă, cu 286 de voturi. Aproximativ 30 de liberali au fost, însă, prezenţi la votul din plen.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe