Una din organizaţiile PNL din ţară care la alegerile de la sfârşitul lunii trecute l-a sprijinit pe Tăriceanu pentru preşedinţia partidului a fost cea de la Buzău, unde s-a aflat, joi, Ludovic Orban, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pornind de la exemplificarea filialei buzoiene, liderul liberal a dezvăluit că filialele care se află în aceeaşi situaţie cu cea de la Buzău, care au mers "pe mâna lui Tăriceanu" la congresul din martie, nu vor fi sancţionate, aşa cum se întâmplă în alte partide, după astfel de evenimente.
"Deşi liderii de la Buzău, Cristi Bagiu şi George Scutaru, au avut alte opţiuni, le respectăm, este normal să avem opinii diferite în partid, iar asta nu va afecta relaţia dintre noua conducere a partidului şi cea din teritoriu. Criteriile de analiză a activităţii filialelor sunt aceleaşi legate de performanţă, de cât de apropiate sunt de alegători, de rezultalele la alegeri. Singurele măsuri pe care le luăm chiar şi acolo unde nu s-au obţinut rezultate bune sunt de susţinere, de analiză a cauzelor pentru care o filială nu reuşeşte să se dezvolte. Uneori poate să fie din cauza liderilor, alteori din alte cauze. De aceea, încercăm să oferim tot sprijinul indiferent de opţiunea de la congres. Congresul a trecut, suntem o echipă acum, în PNL nu există delict de opinii, tocmai din acest motiv suntem liberali pentru că avem dreptul la opinie", a afirmat Ludovic Orban.