Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, marţi seară, după o întâlnire cu reprezentanţii mediului francez de afaceri, ce înseamnă exact termenul „enormement”, pe care l-a folosit când s-a referit la investiţiile în următorii 10 ani pe zona de infrastructură rutieră.
„Am prezentat. 3.000 de kilometri de autostradă şi de drumuri expres, peste 2.500 de kilometri de cale ferată şi multe alte investiţii în infrastructura de toate tipurile: energetică, sanitară, infrastructura de comunicaţii”, a răspuns premierul.
Întrebat, de asemenea, la ce s-a referit când vorbea de predictibilitate în zona fiscală, premierul a spus că are în vedere stabilitatea fiscală şi simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor.
Orban s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii mediului francez de afaceri, membri ai celei mai mari organizaţii patronale franceze – MEDEF (Mouvement des Entreprises de France).
Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale pe care prim-ministrul României o face în Franţa în perioada 26-27 octombrie.