Orban pledează pentru congres al PNL organizat după statut

Publicat: 05 01. 2009, 14:18
Actualizat: 06 11. 2012, 09:11

"Statutul reglementează în mod expres modalităţile de desfăşurare a congresului partidului. Prima Delegaţie Permamentă de după alegerile parlamentare convoacă congresul, iar până la întrunirea congresului se desfăşoară adunări generale în toate organizaţiile locale şi conferinţe judeţene în toate filialele judeţene, după care se întruneşte congresul. Aceste lucruri sunt prevăzute în mod expres în statut. Congresul extraordinar, dacă se vrea, trebuie să modifice în primul rând statutul şi apoi să ia alte decizii", a susţinut Ludovic Orban.

Întrebat dacă este de acord cu ideea convocării unui congres extraordinar, Orban a spus că el pledează pentru "congresul organizat după statut, conform prevederilor articolului 107".

"Eu respect statutul şi deciziile luate de toţi liberalii privind organizarea congresului", a apreciat liderul PNL.

În plus, Ludovic Orban a ţinut să afirme, referitor la propunerea lui Sălăvăstru de iniţiere a unui dialog PDLPNL, pentru formarea unui "puternic partid de dreapta", că "PDL nu are legătură cu dreapta europeană democratică, liberală".

"PDL e încă un partid socialist şi nu are ce să caute pe drepta spectrului politic", a conchis Orban.

Citeşte şi:

Un liberal cere congres extraordinar pentru schimbarea conducerii centrale a PNL