Prima pagină » Politic » Orban: Proiect de lege pentru eliminarea imunităţii şefului statului

Orban: Proiect de lege pentru eliminarea imunităţii şefului statului

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va depune, într-o săptămână, o iniţiativă legislativă care să limiteze imunitatea preşedintelui României în aşa fel încât şeful statului să poată fi tras la răspundere, penal, pentru faptele sale şi în timpul mandatului.
Orban: Proiect de lege pentru eliminarea imunităţii şefului statului
04 mart. 2009, 18:01, Politic

"Am pregătit o propunere legislativă care să expliciteze şi să clarifice imunitatea prezidenţială, care nu este foarte clar limitată în Constituţie. Ca urmare a deciziei Parchetului de pe lângă ÎCCJ în dosarul Mihăileanu, preşedintele României este singurul cetăţean care beneficiază de imunitate totală, şi nu poate fi pedepsit neputând fi trimis în urmărire penală. Legea vrea să-l aducă pe preşedinte la statutul de cetăţean al României egal în drepturi cu toţi ceilalţi. Vreau să-i redau cetăţenia română lui Băsescu", a susţinut Ludovic Orban.

Deputatul PNL a menţionat că preşedintele are la ora actuală acelaşi tip de imunitate ca şi parlamentarii, dar că beneficiază de o imunitate totală ca urmare a interpretării abuzive a prevederilor constituţionale, şi a susţinut că a pregătit o lege potrivit căreia şeful statului "să nu aibă niciun fel de imunitate".

"Iniţiativa mea legislativă clarifică ambiguităţile textului constituţional, care în interpretarea sa acordă o imunitate totală preşedintelui României. Preşedintele poate să fure, să violeze, să facă orice infracţiune şi nu va fi cercetat penal de Parchet pe timpul mandatului său", a apreciat Orban.

El a explicat că pentru rezolvarea problemei imunităţii şefului statului există două variante: fie modificarea Constituţiei, care durează foarte mult în timp, fie adoptarea unui legi propriu-zise care să limiteze această imunitate.

Întrebat când va depune legea, Ludovic Orban a anunţat că va depune propunerea legislativă în maxim o săptămână", la Camera Deputaţilor.