- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (26.04.2016, 13:40)
- Ana Maria Lazăr
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ordonanţa privind doctoratele, amendată la Comisia de învăţământ. Plenul a amânat o decizie
Comisia pentru învăţământ a Senatului a modificat OUG privind tezele de doctorat, astfel încât universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea tilului de doctor, iniţiativa fiind dezbătută marţi şi în plenul Senatului, însă votul a fost amânat pentru o săptămână.
Urmărește
304 afișări
Ordonanţa privind doctoratele, amendată la Comisia de învăţământ. Plenul a amânat o decizie (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)
Ordonanţa de urgenţă privind doctoratele a fost modificată substanţial de comisia de învăţământ a Senatului, astfel încât universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea tilului de doctor. De asemenea, senatorii din comisie au abrogat articolul care prevedea că "certificatele şi diplomele de licenţă, de master şi/sau de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a acestora".
"În vederea profesionalizării activităţilor privind organizarea studiilor universitare de doctorat şi pentru a asigura schimbul de bune practici, instituţiile organizatoare de studii universitare pot înfiinţa un Colegiu Naţional al Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat, denumit, în continuare (CNIOSUD)", potrivit raportului Comisiei, dezbătut marţi în plen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"IOSUD sunt evaluate instituţional în vederea acreditării în ceea ce priveşte infrastructura laboratoarelor, echipa de cercetare şi performanţele conducătorilor de doctorat. Evaluarea IOSUD se face de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii Învăţământul Superior, denumit în continuare EQAR", potrivit raportului.
Metodologia de evaluare în vederea acreditării, care cuprinde şi standardele de către Consiliul ARACIS cu avizul Consiliului Naţional al Rectorilor şi se aprobă prin ordin de ministru.
De asemenea, IOSUD urmează să fie evaluată periodic, iar în baza evaluării şcolii doctorale, ARACIS propune ministrului Educaţiei acordarea sau retragerea acreditării.
Raportul Comisiei mai prevede că şcolile doctorale se organizează prin hotărârea Senatului universitar sau al Prezidiului Academiei Române pe discipline sau tematici disciplinare şi/sau interdisciplinare.
"La nivelul fiecărei instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat, Senatul universitar aprobă constituirea unor comisii, cu rol ştiinţific, care să verifice respectarea procedurilor şi a standardelor de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat", potrivit raportului comisiei.
Comisiile cu rol ştiinţific analizează respectarea procedurilor şi a standardelor de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat.
Tezele de doctorat vor fi notate cu calificativele "Excelent", "Foarte bine", "Bine", "Satisfăcător" sau "Nesatisfăcător", iar doctoranzii care obţin calificativul "Nesatisfăcător" la a doua susţinere a tezei, în faţa aceleiaşi comisii, vor fi exmatriculaţi.
Un alt amendament adoptat de Comisie presupune retragerea acreditării şcolii doctorale, în cazul nerespectării standardelor de etică profesională, iar reacreditarea se poate obţine după cel puţin cinci ani de la pierderea acreditării.
"Sesizările cu privire la nerespectarea standardelor de etică profesională pentru titlul de doctor/atestatul de conducător de doctorat, acordate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, sunt transmise comisiei de etică a IOSUD, care efectueză o cercetare prealabilă şi propune, după caz, aplicarea sancţiunii privind retragerea titlului de doctor/atestatului de abilitate", prevede raportul.
Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin hotărâre a Senatului universitar al IOSUD sau a Prezidiului Academiei Române prin atestatul de acreditare, în conformitate cu standardele propuse de CNATDCU şi aprobate prin ordin de ministru.
"Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internaţional. Standardele minimale propuse de CNATDCU pentru obţinerea atestatului de abilitare nu depind de funcţia didactică sau de gradul profesional şi sunt identice cu standardele de acordare a titlului de profesor universitar", potrivit raportului Comisiei.
Comisia a introdus un amendament prin care "titularul unui titulu ştiinţific de doctor poate solicita, după caz, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori IOSUD care i-a acordat titlul de doctor renunţarea la titlul în cauză. În astfel de cazuri, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori IOSUD emite actul prin care se ia act de renunţarea la titlu, în termen de 30 de zile de la înregistrarea solicitării."
Personalul didactic şi de cercetare poate fi sancţionat pentru încălcarea eticii sau pentru abateri de la buna conduită în cercetare ştiinţifică poate fi sancţinat cu avertisment scris, retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor, diminuarea salariului, suspendarea temporară a dreptului de înscriere la concursuri pentru funcţii didactice, destituirea din funcţie, interzicerea temporară a acesului la finanţare din fonduri publice pentru cercetare, retragerea titulului de doctor, retragerea calităţii de conducător de doctorat sua desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
"Este vorba de regândirea şcolilor doctorale şi a doctoratelor în jurul cărora în ultima vreme s-au stârnit foarte multe discuţii (...) De aceea prin ceea ce adăugat Comisia de învăţământ de la Senat vă propunem o creştere a responsabilităţii universităţilor, pentru că ele sunt cele care acordă acest titlu şi ca urmare trebuie să îşi regândească structurile aşa cum le propunem prin aceste amendamente în aşa fel încât prin creşterea exigenţei să nu mai fie posibile derapaje atât în ceea ce priveşte calitatea profesională a acestui ciclu de studii cât şi ceea ce priveşte abaterile de la etica universitară", a declarat preşedintele Comisiei de învăţământ, senatorul PSD Ecaterina Adronescu în plen.
Preşedintele Comisiei a mai spus că în raportul pe care l-a supus plenului pentru dezbatere introduce elemente care să protejeze şcolile doctorale de derapaje.
"Am venit în faţa dumneavoastră cu acele elemente care ar fi de natură să protejeze acest al treilea ciclu de studii de învăţământ superior de derapajele care au adus în presă atât de multe dezbateri din păcate nefericite pentru sistemul de învăţământ cât şi pentru societate în general", a mai spus senatorul PSD.
La rândul său, senatorul liberal Puiu Haşotti a spus că proiectul trebuie să primească un vot favorabil în plen pentru că "mai puţin înseamnă mai mult decât nimic".
"Acesta este doar un prim pas pentru creşterea exigenţei atunci când vine vorba derpe doctorate. Cred că în textul actului normativ poate ar fi trebuit să fie mai clar explicaţi anumiţi termeni pentru a fi mai clară situaţia expusă foarte corect de doamna ministru", a spus Haşotti în timpul dezbaterilor.
Senatorul liberal a mai spus că există diferenţe de calitate de la o universitate la alta şi că din acest motiv ARACIS va trebui să aibă un rol din ce în ce mai important.
"Aceasta este o chestiune fundamentală pentru învăţământul românesc pentru că ştim foarte bine cum s-au dat unele doctorate din păcate. (…) Un fost coleg de al nostru, personaj public de altfel, şi-a dat două doctorate în trei luni la Chişinău. Ce facem cu acestea, unde le contestăm? Nu avem unde. Asta este. Nici nu o să putem acum să contestăm zecile sau sutele de doctorate pe ici pe colo cu nişte comisii de doctorat mai mult decât discutabile. Dar măcar acesta este un pas bun făcut înainte dar care trebuie urmat şi de alţi paşi", a mai spus Haşotti.
Senatul este Cameră decizională în privinţa OUG privind organizarea doctoratelor.
Citeşte şi: Ordonanţa privind interceptările, respinsă de Comisia juridică şi Comisia de constituţionalitate
Citeşte şi: Dezbaterea legii pensiilor pentru aleşii locali se amână cu două săptămâni, la cererea PSD
Citeşte şi: Cioloş: Am simţit foarte clar dorinţa Ucrainei de conectare energetică cu reţelele României
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Ponta, întrebat dacă Dîncu e ofiţerul care vrea să preia PSD: N-ar fi rău, Vasile e foarte eficient
Citește și: Băsescu: Cunosc doar 2 ex-ofiţeri acoperiţi - Ponta la SIE şi Ghiţă la SRI. Restul, slugi cu IQ redus
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe