OUG privind cardul naţional de sănătate, respinsă de Senat

Senatul a respins, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care se modifica Legea 25/2006 prin reglementarea cardului naţional de sănătate şi se reorganiza Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

6 afișări

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernul a fost respinsă de senatori cu 41 voturi "pentru", 39 de voturi "împotrivă" şi două abţineri.

Grupul PSD a anunţat că nu susţine propunerea Guvernului întrucât o parte a costurilor de emitere a cardurilor naţionale de sănătate urma să fie suportată de CNAS.

OUG stabilea că informaţiile care pot fi accesate de pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate sunt: numele, prenumele, codul numeric personal, codul unic de identificare în sistemul de asigurări de sănătate, numărul de identificare al cardului.

Pe cipul cardului naţional urmau să fie înregistrate şi alte informaţii: diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice, grupa sanguină şi RH, eventualul accept pentru prelevarea de organe după deces, medicul de familie şi datele de contact ale acestuia.

Potrivit OUG, cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional de sănătate se suportă atât de CNAS, cât şi de asigurat, acesta din urmă suportând costurile reprezentând contravaloarea cardului, respectiv a documentului propriu-zis.

Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate urma să fie emis individual pentru fiecare asigurat cu vârsta de peste 18 ani, în timp ce asiguraţii cu vârste sub 18 ani ar fi beneficiat de servicii medicale decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în baza documentelor care atestă asigurarea.

Ordonanţa stabilea că veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate nu pot fi utilizate pentru investiţii în infrastructură şi dotarea cu echipamente medicale.

Potrivit OUG, Consiliul de Administraţie al CNAS este format din şapte membri cu un mandat de patru ani, dintre care unul numit de preşedintele României, trei numiţi de prim-ministru la propunerea ministrului Sănătăţii, un membru numit de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, un alt membru numit de confederaţiile sindicale şi un altul numit de premier cu consultarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici