Statele Unite nu au oferit suficiente explicaţii privind activităţile biologice din Ucraina, spune şeful rus al Forţelor pentru protecţie nucleară, biologică şi chimică, Igor Kirillov, care insistă încă pe teoria „biolaboratoarelor”.
„Noi am pus anumite întrebări, iar „explicaţiile” Statelor Unite nu oferă răspunsuri la acestea: de ce Pentagonul a dat comanda, de ce ofiţeri militari americani au participat la cercetare biologică în Ucraina în timp ce specialiştii ucraineni nu au avut acces la informaţii şi locaţii?”, întreabă Kirilov, conform agenţiei de ştiri ruse
TASS.
Kirillov spune că urme de microorganisme patogene – „potenţiale arme biologice”, şi biomateriale de la cetăţeni ucraineni, au fost exportate din Ucraina fără „scopuri clare şi declarate”, iar americanii păstrează încă tăcerea.
Ministerul rus al Apărării susţinea recent că proiectul privind agenţi patogeni proveniţi de la lilieci, condus de către SUA în Georgia şi Ucraina, a început în octombrie 2019, chiar înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus. Reprezentanţii ministerului publicau atunci un document din data de 6 martie 2015 ce dovedea „participarea Pentagonului la finanţarea proiectelor biologice militare în Ucraina”.
Potrivit departamentului, banii au fost primiţi de către laboratoarele Ministerului Ucrainean al Apărării din Kiev, Odesa, Lvov şi Harkov, un total de 32 de milioane de dolari.
Aceste biolaboratoare au fost alese ca executanţi ai proiectului de studiere a agenţilor patogeni ai febrei hemoragice, leptospirozei şi hantavirusurilor, deoarece aceşti agenţi patogeni au focare naturale în Ucraina şi Rusia – iar utilizarea lor poate fi deghizată ca focare naturale, susţinea în martie Ministerul rus al Apărării.