Pachetul de legi pe justiţie NU va mai intra în dezbatere publică. Toader: Va fi trimis marţea viitoare la CSM; după aviz, merge la Guvern
„Pe rolul Parlamentului se află 5 proiecte de lege, toate referitoare la legile justiţiei. Toate pot fi puse în discuţie şi adoptate, independent de ceea ce venim noi. Una e din 2008, o ordonanţă 46/2008 prin care se dorea intrarea în magistratură doar pe simplu interviu la o vechime de 18 ani”, a spus Tudorel Toader la Comisia juridică a Senatului.
El a spus că CSM a trimis punctele de vedere asupra acestui pachet de legi în cursul zilei de luni, respectiv după trei luni.
„Lucrăm la pachetul de legi referitoare la justiţie. Pachetul vine din anii precedenţi. Ministrul Iordache l-a repus în discuţie în ianuarie, l-a trimis CSM pentru a formula puncte de vedere, întrucât au trecut doi ani de la iniţierea proiectului, şi e altă componenţă a CSM. Ministerul Justiţiei a primit propunerile CSM în cursul zilei de ieri, adică după 3 luni. Noi lucrăm cu toată turaţia la maxim pentru preluarea soluţiilor pe care le considerăm viabile. Probabil până vineri dăm forma finală a proiectului”, a adăugat Toader.
El a spus că marţea viitoare, draftul pachetului de legi va fi transmis din nou CSM.
„Nu trebuie să mai punem în dezbatere publică, pentru că iniţial proiectul a parcurs această etapă. Forma finală va fi trimisă la CSM, să vadă ce am preluat, imediat după începerea săptămânii viitoare. Sperăm că CSM va găsi răgaz să parcurgă acest draft, care nu mai aşteaptă 30 de zile pentru că a fost în transparenţă decizională. Marţi trimitem la CSM. Când avem avizul, trimitem la Guvern la prima şedinţă şi la Parlament”, a spus Toader.