Mărculescu: Muniţia adusă la Băbeni venea din Taiwan, deşeul de fier fiind valorificat de Romagro
Şef al celei mai mari unităţi de distrugere a muniţiei uzate din România, Mărculescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că ştie despre contractul încheiat cu firma condusă de "colonelul Purcărea".
"Este vorba de o licitaţie pentru armata din Taiwan, care are de distrus muniţie de artilerie terestră, navală şi aeriană, proiectile foarte vechi şi ieşite din uz. Licitaţia a fost câştigată de o firmă din Singapore, iar produsele au fost aduse printr-o firmă din Bulgaria. Conform contractului, deşeurile de fier sunt valorificate de firma domnului colonel Purcărea, după ce aici, la noi, se scot substanţele explozive şi se neutralizează pe câmpul de detonare", a declarat Mărculescu.
Acesta a spus că muniţia primită la uzina din Băbeni prin acest contract era "extrem de veche".
"Vă spun sincer, mi-a fost şi frică atunci când le-am primit şi le-am văzut în ce stare erau proiectilele, pentru că există riscuri mari în manipularea lor. Erau vechi, ruginite, deformate", a spus Mărculescu.
Directorul Uzinei Mecanice din Băbeni a precizat că angajaţii săi lucrează şi acum la "delaborarea" muniţiei aduse din Taiwan, reuşind să neutralizeze până în prezent circa 600 din cele 1.600 de tone de muniţie.
"Am scos substanţele explozive din aceste proiectile şi am dat firmei înapoi ce a rezultat ca deşeuri de metale feroase şi neferoase. Am înţeles că firma domnului colonel Purcărea le-a valorificat pe undeva pe la Buzău", a mai spus Mărculescu.
Acesta a ţinut să precizeze că Uzina Mecanică din Băbeni lucrează, dat fiind obiectul de activitate, sub controlul serviciilor secrete şi al autorităţilor statului cu atribuţii în acest domeniu.
"Suntem auditaţi, suntem verificaţi constant de Autoritatea Naţională pentru Controlul Explozibililor, lucrăm cu documente extrem de importante şi clare, unele chiar clasificate, şi suntem mereu sub supravegherea serviciilor secrete", a conchis Mărculescu, arătând că instituţia pe care o conduce are astfel de contracte şi cu armata română, pentru distrugerea muniţiei ieşite din uz, cel mai recent fiind încheiat prin licitaţie în acest an şi valabil până în 2016.
Numele lui Mărculescu apare într-un material realizat de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu şi publicat pe site-ul acestuia, www.sroscas.ro.