Păcuraru: Declaraţia lui Băsescu era previzibilă, prin urmare nu mă deranjează

Publicat: 18 07. 2007, 20:57
Actualizat: 05 11. 2012, 16:04

"Aşteptam cu multă seninătate declaraţia preşedintelui, pentru că ştiam exact ce va spune. Această declaraţie era previzibilă, pentru că trebuia să se războiască cu Guvernul, prin urmare nu mă deranjează", a spus ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, ca răspuns la afirmaţia lui Băsescu potrivit căreia scrisoarea de răspuns la solicitarea sa de fundamentare a acestei legi a fost semnată de doi miniştri "incompetenţi" şi neasumată de premierul Tăriceanu.

Păcuraru a adăugat că, dacă preţul creşterii pensiilor a constat în denigrarea sa şi a lui Vosganian, atunci se bucură că s-a întâmplat aşa.

El a ţinut să dea asigurări că nu există nicio problemă legată de asigurarea resurselor pentru creşterea pensiilor. Totodată, ministrul Muncii susţine că era inadmisibilă propunerea preşedintelui Băsescu de a creşte doar pensiile mici, pentru că acest lucru ar fi fost contrar Legii 19 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Ministrul a precizat că pensiile ocupaţionale nu fac obiectul acestor majorări.