Politic

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Sălaj: Iohannis a câştigat cu 62,93%

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a obţinut 62,93% din voturi în judeţul Sălaj, arată rezultatele finale ale alegerilor comunicate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta: Electoratul a dat PSD un mesaj puternic. Să avem decenţa să tăcem din gură o perioadă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că electoratul a dat partidului un mesaj foarte puternic, iar social-democraţii trebuie ”să aibă decenţa şi înţelepciunea să tacă din gură o perioadă şi să se gândească ce trebuie schimbat”.

Ponta: PSD şi partidele din coaliţie votează marţi RESPINGEREA legii amnistiei şi încuviinţările cererilor Justiţiei

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru "respingerea definitivă" a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei.

Deputat PSD cere demisia lui Dragnea: După ce a pierdut campania cu Geoană, l-a înjunghiat pe Ponta

Deputatul PSD Radu Popa a declarat, luni, că îi cere demisia lui Liviu Dragnea din toate funcţiile pe care le deţine în partid, arătând că acesta, după ce a pierdut campania cu Mircea Geoană, „l-a înjunghiat” şi pe Victor Ponta.

Scorurile pe care politicienii le-au dat pentru turul 2 al prezidenţialelor. Care este cel mai aproape de rezultatul final

Europarlamentarul Cristian Preda a dat cel mai bun scor dintre politicienii care au făcut, vineri, pronosticuri în legătură cu rezultatul alegerilor de duminică privind confruntarea dintre Klaus Iohannis (ACL) şi Victor Ponta (PDL).

Ponta: Atâta timp cât am sprijinul coaliţiei sunt hotărât să rămân în funcţia de prim-ministru. Îmi exprim dorinţa de dialog cu Iohannis

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că îşi exprimă dorinţa de dialog cu noul preşedinte ales, Klaus Iohannis, menţionând că nu va demisiona din funcţia de premier şi că vrea să continue actul de guvernare cu partenerii actuali, plus PLR.

Vanghelie: PSD a obţinut un rezultat prost şi Dragnea e răspunzător. Nu am avut staff de campanie la nivelul Capitalei. Dragnea s-a ocupat direct de sectoare

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că PSD a obţinut un scor „prost” la alegerile prezidenţiale, pe care l-a definit „de neaşteptat”, el arătând că directorul de campanie, Liviu Dragnea, este responsabil pentru deficienţele de organizare, pregătire şi comunicare.

Meleşcanu: Trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţii de vot pentru diaspora

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a cerut scuze românilor din diaspora care nu au putut vota duminică şi a declarat că trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţiile ca românii să-şi exercite dreptul de vot oriunde s-ar afla în străinătate.

REPORTAJ: Euforie în rândul angajaţilor din Primăria Sibiu, dar şi un gust amar: „E o urmă de tristeţe în sufletele tuturor. Şeful pleacă”

Angajaţii Primăriei Sibiu sunt fericiţi că cel care i-a condus în ultimii 14 ani, Klaus Iohannis, a reuşit să devină preşedintele României, dar, în acelaşi timp, au şi un gust amar, pentru că le pleacă "şeful". În oraş, oamenii spun că au pierdut un primar, dar au câştigat un preşedinte.

COMENTARIU AFP: Succesul lui Klaus Iohannis, o victorie a democraţiei în România şi în Europa Centrală şi de Est

Românii au exprimat "setea pentru democraţie" în scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, câştigat de Klaus Iohannis, dar noul preşedinte, care promite combaterea corupţiei în acest stat fost comunist, va avea o sarcină enormă, comentează Agenţia France Presse.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Călăraşi: Victor Ponta a obţinut peste 55% din voturi

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Călăraşi cu 55,18% din voturi , conform rezultatelor anunţate de Prefectură.

Firea: PSD rămâne la guvernare, în aceste clipe trebuie să fim uniţi

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Victor Ponta, a precizat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că PSD rămâne la guvernare şi că, sub conducerea lui Ponta, rezultatele guvernării sunt notabile, iar partidul trebuie să fie unit.

Carmen Iohannis, primită de elevii săi cu melodia „We are the champions” – VIDEO

Elevii soţiei lui Klaus Iohannis i-au cântat acesteia, luni dimineaţă, melodia "We are the champions" a formaţiei Queen şi i-au oferit primei doamne a României un buchet de flori când a intrat în sala de clasă.

Herman Van Rompuy: Am încredere că Iohannis va ajuta România să facă faţă viitoarelor provocări

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, l-a felicitat, luni, pe Klaus Iohannis, precizând că acesta va depune toate eforturile pentru a ajuta România să facă faţă viitoarelor provocări politice, economice şi sociale.

Dragnea: Am vorbit cu Ponta. Încet, încet se calmează, a fost un rezultat care nu l-a făcut fericit

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a discutat cu Victor Ponta şi că acesta "încet, încet se calmează", deoarece "a fost un rezultat care nu l-a făcut fericit".

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Vâlcea: Ponta a câştigat cu puţin peste 50%

Victor Ponta a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Vâlcea cu 50,71%, el având cu aproximativ 3.000 de voturi mai mult decât contracandidatul său, Klaus Iohannis, arată datele furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Iliescu, despre Ponta: Nu e obligatoriu acum să demisioneze de la Guvern, în PSD va fi Congres

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, despre rezultatul alegerilor prezidenţiale, că nu e obligatoriu ca Victor Ponta să demisioneze din fruntea Guvernului, dar în partid va fi probabil un Congres extraordinar, pentru că activitatea PSD a slăbit.

Preşedintele executiv al PSD Maramureş şi doi vicepreşedinţi PSD din Constanţa au demisionat

Preşedintele executiv al PSD Maramureş, Călin Matei, a demisionat din funcţie, luni, spunând că aşa consideră normal, atât timp cât a pierdut alegerile în judeţ şi că nimeni nu anticipa o asemenea înfrângere. De asemenea, doi vicepreşedinţi PSD Constanţa au demisionat în urma rezultatului alegerilor.

Olguţa Vasilescu: Aşteptăm Diaspora acasă, după ce şi-a luat ţara înapoi. Le pun la dispoziţie teren

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a postat, luni, un mesaj ironic pe Facebook, în care spune că doljenii, care au votat în proporţie de 60% cu Victor Ponta, ”aşteaptă ca Diaspora să vină acasă după ce şi-a luat ţara înapoi” şi le pun la dispoziţie ”terenul gratis şi lipsa taxelor locale”.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Maramureş: Klaus Iohannis a câştigat alegerile cu peste 60% din voturi

Klaus Iohannis a câştigat detaşat alegerile în judeţul Maramureş, unde a obţinut 60,27 % din voturi, potrivit datelor furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

UNPR susţine continuarea guvernării în actula formulă politică. Oprea: Niciodată UNPR nu a dat jos un guvern din care a făcut parte. Constantin: PC rămâne partener de guvernare

UNPR susţine continuarea guvernării în actuala formulă politică şi îşi reafirmă sprijinul pentru primul-ministru Victor Ponta şi pentru Executivul pe care acesta îl conduce, a precizat, luni, printr-un comunicat de presă, preşedintele UNPR Gabriel Oprea.

Timofti: România va realiza succese în consolidarea statului de drept în mandatul lui Klaus Iohannis

Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, l-a sunat, luni, pe Klaus Iohannis, pentru a-l felicita pentru victoria la alegerile prezidenţiale, declarându-se convins că în mandatul său România va realiza "succese" în consolidarea statului de drept şi va deveni mai prosperă.

Ce spun filialele PSD din teritoriu despre rezultatul alegerilor şi eventuala demisie a lui Victor Ponta

Liderii organizaţiilor din teritoriu ale Partidului Social Democrat au comentat, luni, rezultatul alegerilor prezidenţiale, în urma cărora candidatul partidului s-a plasat pe locul al doilea şi eventuala demisie a acestuia.

Joseph Daul: Victoria lui Klaus Iohannis – o veste excelentă pentru România şi pentru UE

Liderul PPE, Joseph Daul, l-a felicitat, luni, pe Klaus Iohannis pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale, precizând că este "o veste excelentă" pentru România şi pentru Uniunea Europeană.

Şova: Dragnea să facă un pas în spate

Dan Şova consideră că Liviu Dragnea "trebuie să facă un pas înapoi" din funcţia de preşedintele executiv al PSD, în urma rezultatelor de la alegerile prezidenţiale.

Primar Craiova: Nu mai am curajul să demolez stadionul pentru unul nou, poate se va construi la Sibiu

Primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, a postat, luni, pe contul său de Facebook, un mesaj în care afirmă că nu mai are curajul să demoleze Stadionul Ion Oblemenco pentru unul nou, precizând în mod ironic că are speranţa că se va construi o nouă arenă la Sibiu.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Satu Mare. Klaus Iohannis a câştigat alegerile cu peste 65% din voturi

Klaus Iohannis a câştigat detaşat alegerile în judeţul Satu Mare, unde a obţinut 65,20% din voturi, potrivit datelor furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Brăila: Victor Ponta a câştigat cu 57,94% din voturi

Victor Ponta a câştigat alegerile în judeţul Brăila, cu 57,94% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 42,05% din alegători, arată rezultatele finale anunţate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Tulcea: Iohannis a câştigat la o diferenţă de 6.027 de voturi

Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Tulcea, unde a obţinut cu 6.027 de voturi în plus faţă de Victor Ponta, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Teleorman: Victor Ponta câştigă cu peste 63% din voturi

Victor Ponta a câştigat detaşat alegerile în judeţul Teleorman, unde a obţinut 63,42% din voturi, potrivit datelor furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Ialomiţa: Victor Ponta a obţinut peste 61% din voturi

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Ialomiţa, cu peste 60% din voturi, arată rezultatele finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Blaga: Am convocat marţi, împreună cu Iohannis, şedinţa BPN al PNL şi a grupurilor parlamentare

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, copreşedinte al noului PNL a declarat, luni, că împreună cu Klaus Iohannis a convocat reuniunea BPN al PNL şi a grupurilor parlamentare, pentru marţi, unde se va discuta pe marginea strategiei politice de urmat după câştigarea prezidenţialelor.

Dragnea: Majoritatea colegilor din ţară spun că PSD nu trebuie să iasă de la guvernare

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a discutat cu majoritatea colegilor din ţară, iar opinia generală este ca PSD să nu iasă de la guvernare, el precizând că marţi sau miercuri se va întruni în Comitetul executiv naţional al partidului, unde va fi analizată situaţia.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Alba: Klaus Iohannis a câştigat alegerile cu 69,59%

Candidatul ACL Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Alba cu 69,59% din voturi, în timp ce Victor Ponta a fost votat de 30,40% din alegători, arată rezultatele finale anunţate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Robert Negoiţă cere retragerea PSD de la guvernare: „Ar trebui să respectăm voinţa românilor”

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, luni, că, după votul de duminică, ar trebui să se dea ocazia echipei lui Klaus Iohannis să vină să guverneze, el menţionând că, după părerea sa, ar trebui să se respecte "voinţa românilor".

Cine este Klaus Iohannis. BIOGRAFIA preşedintelui ales al României

Klaus Iohannis, profesor de fizică, a devenit primar la Sibiu acum 14 ani, deşi nimeni nu-i dădea şanse. A câştigat toate alegerile la care a candidat- localele şi prezidenţialele de duminică, după o prezenţă covârşitoare la vot- dar nu a reuşit să ajungă premier în 2009 şi nici vicepremier în 2014.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Neamţ: Victor Ponta a obţinut 54,95% din voturi

Candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta, a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Neamţ, unde a obţinut 54,95% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 45,05% din alegători, arată rezultatele finale anunţate, luni, de Biroul Electoral Judeţean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Botoşani: Victor Ponta a obţinut 62,72%, iar Klaus Iohhanis, 37,28%

Victor Ponta a câştigat alegerile în judeţul Botoşani, cu 62,72%, fiind cel mai bun rezultat obţinut de candidatul PSD-PC-UNPR în zona Moldovei, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în timp ce Klaus Iohannis a obţinut 37,27% din voturi, potrivit rezultatelor prezentate, luni, de BEJ.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Bihor: Klaus Iohannis a câştigat cu 63,48 %

Candidatul ACL Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Bihor cu 63,48 % din voturi, în timp ce Victor Ponta a fost votat de 36,51% din alegători, arată rezultatele finale anunţate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Dolj: Victor Ponta a câştigat cu 60,60%

Candidatul PSD-UNPR-PC Victor Ponta a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Dolj, obţinând 60,60% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 39,39% din alegători, arată rezultatele finale anunţate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).