Politic

BEC înregistrează candidatura lui Meleşcanu, deşi Traian Rece anunţase că nu îl mai susţine

BEC a înregistrat, miercuri, candidatura lui Teodor Meleşcanu la Preşedinţie, fără a lua în considerare faptul că fostul parlamentar Traian Rece, care l-a sprijinit pe fostul director SIE în strângerea de semnături, a anunţat, printr-o scrisoare, că renunţă la sprijinul acordat.

Orban: Băsescu, între ciocan şi nicovală în cazul afirmaţiei despre ofiţerul acoperit care candidează

Ludovic Orban susţine că Traian Băsescu "e între ciocan şi nicovală" în ceea ce priveşte afirmaţiile despre ofiţerul acoperit care candidează, Orban explicând că devoalarea unui ofiţer acoperit este o infracţiune, dar că şi tăinuirea unui ofiţer care candidează pentru o funcţie este tot infracţiune.

Congresul românilor de pretutindeni, blocat de metodologie. Stanoevici: Nu fac estimări privind data

Deputaţii Comisiei pentru românii din diaspora şi ministrul delegat Bogdan Stanoevici au avut, miercuri, discuţii presărate cu ironii şi acuzaţii reciproce privind organizarea Congresului românilor de pretutindeni, în final stabilindu-se trimiterea de către MAE a unei noi metodologii.

Ioana Voicu, fiica parlamentarului Mădălin Voicu, prezentatoare într-un show de la TVR 1

Ioana Voicu, fiica deputatului PSD şi artistului Mădălin Voicu, va prezenta alături de Sonia Argint-Ionescu, Nuami Dinescu şi Florina Ghenescu emisiunea de divertisment "Se zice că...", care va fi difuzată la TVR 1, începând din 6 octombrie.

PSD Suceava: Cinci primari şi 50 de aleşi locali PDL şi PNL s-au înscris în PSD

PSD Suceava a anunţat, miercuri, că 5 primari şi 50 de consilieri locali din PDL şi PNL s-au înscris în Partidul Social Democrat semnând adeziuni în baza OUG 55, ce suspendă prevederile care interzic migraţia aleşilor locali, după ce săptămâna trecută alţi patru primari PNL şi PDL au intrat în PSD.

Stanoevici: Am propus o reducere substanţială a taxei consulare pentru înregistrarea nou născuţilor

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a declarat, miercuri, că a propus reducerea "substanţială" a taxei consulare pentru înregistrarea nou născuţilor, iar ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a spus că reducerea poate fi făcută fără a afecta bugetul statului.

Orban: Horia Georgescu foloseşte tertipuri în privinţa lui Iohannis, depăşindu-şi competenţele

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban îl acuză pe şeful ANI, Horia Georgescu, că ”foloseşte tertipuri şi proceduri” în ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis şi că îşi ”depăşeşte competenţele” în acest caz, Orban spunând că ACL doreşte cât mai repede ”limpezirea” acestei situaţii.

CNCD: Compararea de către Ponta a „regimului Băsescu” cu cel nazist nu constituie discriminare

Afirmaţiile premierului Victor Ponta prin care acesta a comparat "regimul Băsescu" cu "regimul nazist" nu constituie fapte de discriminare, au decis, miercuri, în unanimitate, membrii Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Macovei: Şefii serviciilor secrete să nu poată ocupa funcţie de demnitate publică 5 ani după mandat

Candidatul independent la Preşedinţie Monica Macovei a propus, miercuri, ca şefii serviciilor secrete să nu poată ocupa o funcţie de demnitate publică timp de cinci ani de la încheierea mandatului.

Macovei anunţă în ce condiţii semnează pactul propus de Iohannis

Candidatul la Preşedinţie Monica Macovei a declarat, miercuri, că pactul pentru stabilitate şi democraţie propus de Klaus Iohannis este incomplet şi nu aduce integritate în viaţa politică, spunând că ea îl va semna doar dacă este completat şi dacă parlamentarii ACL incompatibili pleacă din Parlament.

Cezar Preda: Ponta a fugit de armată, iar neamţul a făcut planton şi a jurat credinţă României

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, că românii nu au ajuns să voteze preşedinte un om care a fugit de armată dormind prin gară pe la Paris, el adăugând că ”neamţul” a făcut planton şi gardă şi a jurat credinţă sub drapelul României.

Deputatul aflat în greva foamei îşi continuă protestul în spital. Aurelian Mihai, dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Deputatul Aurelian Mihai, aflat în a opta zi de greva foamei, a fost dus, miercuri, de la Parlament la Spitalul Universitar de Urgenţă. Anterior, parlamentarul fusese luat de un echipaj al ambulanţei pentru fi dus la spital, unde va fi monitorizat pe parcusul protestului său.

Boc: Alegerile prezidenţiale din acest an, mai interesante ca niciodată

Fostul premier Emil Boc consideră că alegerile prezidenţiale din acest an sunt mai interesante "ca niciodată”, ţinând cont de numărul mare de candidaţi, 14, înscrişi în cursa electorală.

Stelian Tănase: S-au făcut presiuni politice asupra mea. Nu voi demisiona. După campanie mă voi retrage, dacă nu sunt lăsat să-mi duc proiectul la capăt

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, miercuri, că s-au făcut presiuni politice asupra sa, precizând că fostul reprezentant al Guvernului în CA al TVR i-a cerut să îi scoată din grila Televiziunii Române pe Sorin Avram şi Cornel Nistorescu. Tănase a declarat că nu va demisiona, în ciuda presiunilor care se fac asupra sa, precizând că miza este controlul editorial în timpul campaniei electorale şi că el consideră că va fi "izgonit" după alegerile prezidenţiale.

Stelian Tănase: Nu doresc să fiu groparul TVR. Lipsa sprijinului politic a dus în neant proiectul meu

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat miercuri că Televiziunea Română este o victimă colaterală în această situaţie de dezbinare politică, precizând că nu doreşte să fie "groparul TVR", însă lipsa sprijinului politic a dus în neant proiectul său de reformă a instituţiei.

Curtea Constituţională a respins contestaţiile privind candidaturile lui Ponta, Iohannis şi Macovei

Curtea Constituţională a respins miercuri alte cinci contestaţii, care au vizat candidaturile lui Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Monica Macovei la alegerile prezidenţiale, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a demisionat din PDL şi a devenit independent

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, că a demisionat din PDL şi a devenit independent, dar nu a negat că intenţionează să se înscrie într-un partid politic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis, despre dosarul de incompatibilitate: Am toată încrederea în justiţia din România, orice decizie a justiţiei trebuie respectată

Klaus Iohannis spune, despre judecarea dosarului de incompatiblitate ce îl vizează, că se bucură de faptul că se fixează un termen rapid pentru a rezolva ”o temă care e în mod fals folosită” de către contracandidaţii săi la prezidenţiale, el subliniind că orice decizie a justiţiei trebuie respectată

Vicepremierul chinez Zhang Gaoli vine la Bucureşti. Ponta: Regret că nu voi fi acolo, pentru a vă întâmpina personal

Vicepremierul chinez Zhang Gaoli va veni la Bucureşti în această săptămână, premierul Victor Ponta, aflat la New York, spunându-i acestuia, într-o discuţie oficială, că regretă faptul că nu va fi în ţară pentru a-l întâmpina personal, dar că vicepremierul Liviu Dragnea îl aşteaptă.

Biroul Electoral Central: 14 competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale

Un număr de 14 competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie la Biroul Electoral Central până la data limită prevăzută de lege, respectiv 23 septembrie, ora 24.00, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ.

ICCJ a stabilit primul termen, pentru joi, în dosarul de incompatibiliate al lui Iohannis

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit primul termen, în 25 septembrie, în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în care Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), instanţa supremă urmând să dea o decizie definitivă.

ANALIZĂ Mediafax Research&Monitoring: Campania electorală pe Facebook se intensifică, Victor Ponta este cel mai eficient

Candidaţii la Preşedinţie şi-au intensificat activitatea pe Facebook în săptămâna 15-21 septembrie, în special Monica Macovei, cele mai bune rezultate obţinându-le în continuare Victor Ponta, care are o activitate eficientă.

Flutur: PSD anunţă zilnic prin parlamentari că ia câte un ales local, ca Putin când a anexat Crimeea

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat marţi, la întâlnirea ACL Suceava cu preşedintele PNL, Klaus Iohannis, că PSD procedează ca Putin când a anexat Crimeea şi anunţă zilnic că un ales local al ACL a fost anexat la PSD.

La întâlnirea cu Iohannis, Flutur în costum bavarez, Ţurcanu în costum naţional, iar Orban a cântat – FOTO, VIDEO

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a venit la întâlnirea lui Klaus Iohannis cu reprezentanţii ACL Suceava în costum de pădurar bavarez, Florin Ţurcanu, vicepreşedinte PNL, în costum popular naţional, iar Ludovic Orban a cântat o strofă din "Cântă cucu-n Bucovina".

Ialomiţianu: Cinteză a spus că trei bănci ar putea sesiza CE în cazul conversiei creditelor în lei

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu declară că şeful Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a spus la Comisia pentru buget că, dacă va fi adoptat proiectul de lege referitor la conversia în lei a creditelor în valută, trei mari bănci vor sesiza CE să declanşeze procedura de infringement.

Comisia de apărare din Senat nu a putut decide dacă îl audiază pe Duşa, din cauza lipsei de cvorum

Comisia de apărare din Senat, convocată marţi după-amiază, nu a putut decide asupra propunerii preşedintelui comisiei, Corneliu Dobriţoiu, de audiere a ministrului Apărării, Mircea Duşa, în cazul jurnalistului Robert Turcescu, deoarece nu a fost întrunit cvorumul pentru a lua o decizie.

Radu Mazăre: Lansarea lui Ponta a fost la fel ca a lui Obama

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, spune că i-a plăcut lansarea candidaturii la prezidenţiale a lui Victor Ponta, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pe Arena Naţională, afirmând că aceasta ”a fost făcută după mintea strategului american şi a fost la fel ca lansarea lui Obama”.

Alte şapte contestaţii la Curtea Constituţională, privind candidaturile lui Ponta, Iohannis, Tăriceanu şi Macovei

Alte şapte contestaţii privind candidaturile la prezidenţiale, care îi vizează pe Victor Ponta (trei contestaţii), Călin Popescu Tăriceanu (două), Klaus Iohannis şi Monica Macovei (câte una), au fost înregistrate, marţi, la Curtea Constituţională (CC), au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru declaraţia lui Băsescu despre decizii de procurori controlate de un ziarist

Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecţia Judiciară să facă verificări în cazul declaraţiei făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia anumite "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important", decizia fiind luată în urma votului de marţi din plenul CSM.

Niţu, întrebat dacă vreun candidat este urmărit penal: Îmi cereţi prea mult deja

Procurorul general Tiberiu Niţu le-a spus jurnaliştilor, marţi, după ce a fost întrebat dacă vreun candidat la prezidenţiale este urmărit penal, că "îmi cereţi prea mult deja", adăugând, despre dosarul de conflict de interese al lui Klaus Iohannis, că se va interesa şi va spune dacă s-a soluţionat.

Dragnea: Să nu se gândească UDMR că vreodată în ţara asta proiectul de autonomie va prinde viaţă

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că le transmite celor de la UDMR că nu este de glumă cu demersul privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi să nu se gândească reprezentanţii Uniunii că un asemenea proiect vreodată în ţara asta ar putea să prindă viaţă.

Dragnea, despre cazul Turcescu: Singura mea întrebare este câţi o să se mai elibereze

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost întrebat, marţi, ce părere are despre mărturisirea făcută de jurnalistul Robert Turcescu, el răspunzând: ”Singura mea întrebare este câţi o să se mai elibereze în perioada următoare".

Dragnea, despre candidatura lui Meleşcanu: ”Să vedem pentru cine a făcut-o”

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că este de interes motivaţia principală pentru care Teodor Meleşcanu a renunţat la şefia SIE în favoarea candidaturii la prezidenţiale, el spunând că nu crede ”într-o hotărâre la o ceaşcă de ceai seara” şi adăugând: ”Să vedem pentru cine a făcut-o”.

Năstase şi-a lansat o carte prezentată întâi la Clubul de la Jilava. Iliescu, Dragnea, Rus, prezenţi

Adrian Năstase şi-a lansat marţi, în prezenţa lui Iliescu, Dragnea, Rus, cartea "Cele două Românii", prezentată prima dată la Clubul de la Jilava, el vorbind despre teme diverse, de la speculaţiile privind homosexualitatea sa până la episodul accidentului de vânătoare al lui Ilie Sârbu.

Băsescu a promulgat legile de amnistiere fiscală a bugetarilor, pensionarilor şi mamelor

Preşedintele Traian Băsescu semnat, marţi, decretele de promulgare a legilor de amnistiere fiscală a pensionarilor şi mamelor şi legea prin care s-a extins amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri nelegale conform Curţii de Conturi.

Meleşcanu: Din punctul meu de vedere, nu e nevoie de numirea unu nou director SIE înainte de alegeri

Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu a declarat, marţi, că, în opinia sa, nu este necesară numirea unui nou director al Serviciului înainte de alegerile prezidenţiale.

Curtea Constituţională a respins contestaţiile privind candidaturile lui Ponta şi Macovei

Curtea Constituţională a respins marţi contestaţiile faţă de candidaturile lui Victor Ponta şi Monica Macovei la alegerile prezidenţiale, alte patru contestaţii, în cazul lui Iohannis, Tăriceanu şi Macovei, urmând să fie soluţionate miercuri, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Dobriţoiu: Legea nu-i interzice lui Meleşcanu să candideze. Nu cred că are şanse

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a declarat marţi că legea nu îi interzice lui Teodor Meleşcanu să candideze la Preşedinţie, menţionând că îi doreşte succes fostului liberal, dar că nu crede că acesta are şanse să intre în turul doi de scrutin fără sprijinul unor structuri de partid.

Pricopie, în plenul Camerei: Într-un timp foarte scurt manualele digitale vor fi în şcoli

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe educaţie iniţiată de ACL, că ”într-un timp foarte scurt” manualele digitale vor fi în şcoli.

Meleşcanu, despre candidatul ofiţer acoperit: Din punctul meu de vedere, este un non-subiect

Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu a fost întrebat, marţi, dacă subiectul candidatului la Preşedinţie ofiţer acoperit va marca această campanie electorală, el răspunzând că, în opinia sa, acesta este un ”non-subiect” şi că românii nu trebuie să aleagă pe criterii de acest tip.