Politic

Stoica: Dacă fuziunea e dusă la capăt, vom avea un partid puternic. Altfel, stânga dezbină dreapta

Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a declarat, miercuri, că "se bucură" că PNL şi PDL au luat decizia de a fuziona, că, dacă acest proces de fuziune va fi dus până la capăt, în România va exista un foarte puternic partid de dreapta, iar în caz contrar stânga va dezbina dreapta.

Băsescu: România solicită introducerea în sistemele permanente de alertă şi capabilităţi de reacţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România solicită, la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, consolidarea flancului estic al Alianţei, ceea ce înseamnă ”introducerea României în sistemele permanente de alertă şi de capabilităţi de reacţie”.

Băsescu: Acţiunea NATO împotriva forţelor de la graniţa unui stat aliat, obligatorie în unele situaţii

Intervenţia NATO împotriva forţelor care se află la frontiera unui stat aliat este obligatorie, în momentul în care asupra acelei ţări se fac presiuni cu armate regulate la graniţe care sprijină direct sau indirect "omuleţi verzi" precum cei din Ucraina, a declarat, miercuri, Traian Băsescu.

Ponta: Nu voi fi de acord cu adoptarea de către Parlament a proiectului UDMR privind autonomia

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu a discutat cu liderii UDMR despre proiectul acestora privind autonomia, el arătând că nu va fi de acord cu adoptarea de către Parlament a acestuia.

Ponta: OUG privind aleşii locali e semnată, nu doar avizată, de ministrul Justiţiei. Ordonanţa intră în dezbaterea Senatului săptămâna viitoare

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că ordonanţa de urgenţă privind aleşii locali va intra săptămâna viitoare în dezbaterea Senatului. Premierul a mai menţionat că ordonanţa este semnată de ministrul Justiţiei, iar ceea ce spun Vasile Blaga şi Klaus Iohannis i se pare absolut comic.

Traian Băsescu: CSAT a aprobat prezenţa unor aeronave de luptă ale NATO pe aeroporturile din România. România solicită consolidarea flancului estic

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, după şedinţa CSAT, că s-au luat două decizii, una legată de prezenţa unor aeronave de luptă ale statelor membre NATO pe teritoriul României, precum şi a 200 de militari şi personal de întreţinere, şi posibila participare ca stat coordonator în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina, în domeniul cibernetic.

Ponta, despre comisar: Fac nominalizarea oficială când Junker îmi comunică oficial portofoliul. L-am ţinut departe pe Băsescu de negocieri, ştiam că vrea să le strice

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, miercuri, dacă o va nominaliza pe Corina Creţu pentru portofoliul Dezvoltării regionale, el arătând că va face nominalizarea oficială când preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, îi va comunica oficial care este portofoliul alocat României.

Blaga: Ponta e în stare să suspende două ore şi Codul Penal, să-i scape pe Mazăre şi pe Duicu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, susţine că premierul Victor Ponta este în stare să suspende şi Codul Penal câteva ore pentru a-i salva pe Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre sau Adrian Duicu, aşa cum a suspendat legea aleşilor locali.

Ponta: Răspunsurile lui Thompson pe OUG privind aleşii locali au fost distorsionate în presă

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că răspunsurile date de însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson, cu privire la OUG care permite migraţia aleşilor locali au fost ”foarte echilibrate şi foarte corecte”, el arătând că, ulterior, că acestea au fost distorsionate în presă.

Ponta a avut o discuţie la Guvern cu însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA, Dean Thompson

Premierul Victor Ponta a avut, miercuri, la Palatul Victoria, o discuţie cu însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a SUA, Dean Thompson, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Ponta: Iohannis şi Blaga sunt Păcală şi Tândală ai politicii româneşti, politruci, penibili

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Vasile Blaga şi Klaus Iohannis sunt ”Păcală şi Tândală ai politicii româneşti”, sunt ”politruci, penibili şi iresponsabili”, atacul premierului fiind cauzat de poziţia acestora faţă de nominalizarea pentru postul de comisar european.

Ponta: Am obţinut Dezvoltarea regională, cel mai important portofoliu din CE pentru România

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că, în urma unor negocieri lungi şi complicate a obţinut pentru România portofoliul Dezvoltării regionale, ”cel mai important portofoliu din CE”, şi că şeful statului, Traian Băsescu, a avut suficientă minte să nu comenteze mai mult subiectul.

Blaga şi Iohannis au scris lui Juncker şi lui Daul că nominalizarea Corinei Creţu este ilegală

Liderii ACL Vasile Blaga şi Klaus Iohannis au trimis, miercuri, o scrisoare preşedintelui ales al CE, Jean-Claude Juncker, şi liderului PPE, Joseph Daul, că nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european s-a făcut prin încălcarea legii, întrucât aceasta nu a fost audiată în Parlament

Firea: Liderii centrali ai PNL îi sperie pe aleşii locali liberali, spunând că le fac dosare penale

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că liderii centrali ai PNL îşi doresc să îi ţină cu forţa pe aleşii locali liberali în partid şi, în acest sens, fie îi păcălesc că vor specula anumite chichiţe din lege, fie îi sperie că le vor face dosare penale.

Dâmboviţa: 17 primari PDL vor să treacă la PSD

Un număr de 17 primari PDL din localităţi ale judeţului Dâmboviţa şi-au anunţat intenţia de a pleca de la PDL la PSD, mulţi dintre aceştia participând, de altfel, de mai multă vreme la acţiuni politice ale social-democraţilor.

Băsescu: OMV Austria ne va fi partener atât timp cât interesul României e servit cu prioritate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, potrivit relatărilor presei, OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român, el avertizând că această companie va fi partener al României atât timp cât interesul ţării noastre ”este servit cu prioritate”.

Diaconescu: Îmi construiesc strategic un alt drum, prin care pot fi alături de România

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu spune, într-o postare de pe blogul personal adresată susţinătorilor săi, că îşi construieşte "strategic un alt drum" prin care poate fi "alături" de România, precizând că nu se va "îndepărta" de partidul pe care l-a creat.

PNL: Ponta să retracteze declaraţia de admiraţie a Partidului Comunist Chinez şi să prezinte scuze

PNL îi solicită premierului Victor Ponta să retracteze declaraţia referitoare la admiraţia sa pentru Partidul Comunist Chinez şi să prezinte scuze în mod public, întrucât afirmaţiile sale reprezintă ”un act de dispreţ la adresa victimelor regimului comunist”.

Iohannis şi Blaga s-au întâlnit cu ambasadorii UE, pe tema OUG privind migraţia aleşilor

Liderii ACL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, s-au întâlnit marţi cu ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bucureşti, au declarat miercuri pentru MEDIAFAX surse din PNL, conform cărora discuţia a vizat OUG privind migraţia aleşilor locali.

Juncker va purta discuţii doar cu Corina Creţu pentru postul de comisar european. Întâlnirea va fi joi

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a decis ca din cei doi candidaţi ai României pentru un post de comisar să aibă discuţii doar cu europarlamentarul PSD Corina Creţu, chiar dacă prima opţiune a Bucureştiului a fost pentru Dacian Cioloş, potrivit unui surse europene.

ACL va cere joi Avocatului Poporului să sesizeze CC cu privire la OUG privind migraţia politică

ACL va cere joi în mod oficial Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă care permite migraţia politică a aleşilor locali, deputaţii PNL prezentând argumentele ce vor fi invocate în privinţa neconstituţionalităţii actului normativ.

Iohannis: OUG privind migraţia, încercarea PSD de a schimba configuraţia politică în prag de alegeri

Liderul PNL, Klaus Iohannis, spune că OUG privind migraţia aleşilor locali este o încercare a PSD de a schimba configuraţia politică în prag de alegeri prezidenţiale, ceea ce i se pare "inadmisibil”, în acelaşi timp el avertizându-i pe aleşii liberali ”să nu se lase ademeniţi”.

Deputaţii PNL şi PDL cer audierea lui Cazanciuc la Comisia juridică pe OUG privind migraţia aleşilor

Deputaţii PNL şi PDL din Comisia juridică solicită audierea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, la comisie, pe tema avizelor la OUG privind migraţia aleşilor locali, precum şi în legătură cu adresa ministrului Eugen Nicolicea privind competenţa CC de a se pronunţa pe hotărârile Parlamentului.

Iaşi: Primele demisii ale unor consilieri locali după publicarea ordonanţei privind migraţia aleşilor

Consilierul local ieşean Anca Preda a anunţat, miercuri, că demisionează din PPDD şi va activa ca independent, reproşând apropierea PPDD Iaşi de grupul de interese al primarului PSD Gheorghe Nichita, aceasta fiind prima demisie a unui ales local din Iaşi, după publicarea OUG privind migraţia. Ulterior, consilierul local Vlad Nedelcu şi-a anunţat şi el demisia din PPDD.

Mirel Palada va fi schimbat de premierul Ponta din funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului

Premierul Ponta a decis ca Mirel Palada, consilier pentru strategii guvernamentale, să nu mai îndeplinească şi funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului, pentru aceasta urmând a fi desemnat un alt consilier al premierului, Corneliu Calotă, fost jurnalist la TVR, au declarat MEDIAFAX surse oficiale

Judecătorii instanţei supreme care vor face parte din BEC, desemnaţi vineri, prin tragere la sorţi

Judecătorii instanţei supreme care vor face parte din Biroul Electoral Central la alegerile prezidenţiale din noiembrie vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi, vineri, la ora 10.00, în şedinţă publică, se arată într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Buzău: BPJ al PDL a decis să ceară BPN ca funcţia de lider PDL Buzău să fie preluată de Cezar Preda

Biroul Permanent Județean al PDL, întrunit marți după demisia lui Raul Florescu din postul de președinte interimar al filialei buzoiene a partidului, a decis cu unanimitate de voturi să solicite Biroului Permanent Național ca funcția de președinte să fie preluată de către deputatul Cezar Preda.

Thompson: Avem o relaţie robustă cu China. Nu sunt îngrijorat de o rupere a axei România-SUA

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson, a declarat, într-un interviu pentru "Gândul", că nu este îngrijorat de o posibilă rupere a legăturilor dintre România şi SUA, subliniind, totodată, că Washingtonul are o relaţie "foarte robustă" cu Beijingul.

Dean Thompson: Numirea ambasadorului SUA în România e un proces în desfăşurare la Washington

Însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei SUA, Dean Thompson, a declarat, într-un interviu acordat "Gândul", că numirea ambasadorului american în România este "un proces în desfăşurare" la Washington.

Thompson, despre OUG privind aleşii locali: O procedură parlamentară transparentă – cea mai bună cale

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson, a declarat, într-un interviu acordat "Gândul", referitor la ordonanţa privind migraţia aleşilor locali, că cea mai bună cale de urmat o reprezintă o procedură parlamentară transparentă.

Thompson, despre afirmaţia lui Palada privind jurnaliştii: Astfel de comentarii urâte nu-şi au rostul

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson, a caracterizat drept "urâte" comentariile recente ale purtătorului de cuvânt a Guvernului, Mirel Palada, la adresa jurnaliştilor, precizând că ele nu-şi au rostul şi făcând, totodată, apel către toată lumea să respecte presa.

Antonescu: Nu am fost împreună cu Iohannis la Grivco şi nu ştiu să fi fost în vreo altă circumstanţă

Fostul preşedintele al PNL Crin Antonescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a fost vreodată împreună cu Klaus Iohannis la sediul Grivco şi nu ştie ca actualul preşedinte al PNL să fi fost în acest loc în altă circumstanţă.

Grupul de lucru PPE recomandă primirea PNL în partid. Şedinţa Adunării politice, în 11-12 septembrie

Grupul de lucru al PPE responsabil cu primirea membrilor a decis, marţi, la Bruxelles, să recomande Adunării politice primirea Partidului Naţional Liberal în Partidul Popular European, cu ocazia reuniunii din 11-12 septembrie, potrivit unui comunicat al PNL remis MEDIAFAX.

Ciorbea, despre OUG privind aleşii locali: Staţi să o văd; putem vorbi de săptămâna viitoare încolo

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu a văzut încă OUG referitoare la migraţia aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial în cursul după-amiezii şi că un răspuns instituţional va fi posibil „de săptămâna viitoare încolo”, funcţie de prevederile Ordonanţei

Petrache: Am trimis o circulară aleşilor locali PNL şi i-am avertizat că îşi pot pierde mandatul

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat marţi că a transmis aleşilor locali PNL o adresă în care îi avertizează asupra faptului că şi-ar putea pierde mandatul dacă părăsesc partidul şi ordonanţa de urgenţă a Guvernului care permite migraţia politică este constatată neconstituţională.

CSAT se reuneşte miercuri, pentru mandatul României la Summit-ul NATO din Ţara Galilor

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni, miercuri, începând cu ora 18.00, la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se mandatul României la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, din 4-5 septembrie, în special participarea la misiunea NATO din Afganistan în 2015.

Ludovic Orban:Vom cere în instanţă şi la CC încetarea mandatului oricărui ales care schimbă partidul

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a afirmat, marţi, că ACL va ataca în contencios administrativ şi la Curtea Constituţională şi va solicita încetarea mandatului fiecărui ales local care îşi va schimba partidul, urmând să ceară obligarea acestora de a reveni în partidele din care au plecat.

OUG privind migraţia aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial; Aleşii pot migra doar o singură dată

OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul a fost publicată în Monitorul Oficial. Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns şi la Senat, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea actului normativ.

Consiliul Legislativ a emis aviz, cu observaţii, pentru proiectul de OUG privind migraţia aleşilor locali

Consiliul Legislativ a emis pe data de 28 august un aviz favorabil cu observaţii la OUG privind migraţia aleşilor locali, în ziua în care a fost adoptată de Guvern, aceasta fiind de altfel condiţia legală pentru adoptare în Executiv, ceea ce contrazice declaraţiile senatorului PSD Gabriela Firea.

Comisia de buget a Camerei respinge cererea de reexaminare a legii de reducere a CAS

Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, legea urmând să fie dezbătută în şedinţa luni a plenului, la care va participa şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.