Politic

Ashton, miniştrii de Externe din Moldova, Ucraina şi Georgia – invitaţi la reuniunea diplomaţiei

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton şi miniştrii de Externe din R. Moldova, Ucraina şi Georgia sunt invitaţii speciali la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, care va avea loc în perioada 27-29 august, informează MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ponta, femeilor din PSD: Nu e nevoie să mă dezbrace domnul preşedinte ca să vă conving să mă votaţi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, la Şcoala de vară a femeilor social-democrate, că, spre deosebire de alţi candidaţi, despre el se ştie foarte bine ce a făcut şi ce face şi că nu este nevoie să fie dezbrăcat de Traian Băsescu şi nici să îşi toarne găleţi cu gheaţă în cap pentru a fi votat.

PMP: Ponta şi Tăriceanu fac declaraţii iresponsabile despre a treia suspendare, să demisioneze

Premierul şi preşedintele Senatului fac declaraţii iresponsabilie despre posibilitatea unei a treia suspendări a preşedintelui, afirmă PMP, precizând că este o dovadă de prostie să declanşezi o criză politică când ţara este în recesiune, iar pericolul unui conflict armat la graniţa de est este mare.

Predoiu: Dr. Ponta – asasin economic

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu afirmă, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că cere suporterilor săi să se activeze total în campania prezidenţială care se apropie, pentru a opri pericolul reprezentat de "dr. Ponta", afirmând că actualul premier este "asasin economic".

Ponta: În următoarele 75 de zile nu merg la nicio saună, stau numai acasă. Nu trebuie să facem greşeli

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, le-a spus, vineri, femeilor social-democrate cu care s-a întâlnit la Mamaia că în următoarele 75 de zile nu va merge la nicio saună, ci va sta numai acasă, precizând că în această perioadă nu trebuie făcute greşeli.

Ştirbu: Întâlnirea PSD de la Tulcea aminteşte că în Deltă se întâlneau tâlharii lui Terente

Liderul PNL Olt, Gigel Ştirbu, fost ministru al Culturii, afirmă că reuniunea de la Tulcea a liderilor PSD aminteşte de faptul că în perioada interbelică Delta era locul de întâlnire al tâlharilor lui Terente, el precizând: "Paralela peste ani ar fi forţată dacă am folosi toţi termenii comparaţiei".

Ponta: Oprea va fi la Guvern şi se va ocupa de activitatea de zi cu zi pe toată durata campaniei

Premierul Victor Ponta a precizat, vineri, la Tulcea, că vicepremierul Gabriel Oprea are mandat din partea sa pentru a se ocupa de activitatea de zi cu zi a Guvernului pe toată durata campaniei prezidenţiale, arătând că va aloca două-trei zile săptămânal pentru îndeplinirea atribuţiilor de premier.

Ponta: Vreau să întărim majoritatea parlamentară prin acorduri cu grupurile PC, UDMR, Minorităţi, PLR

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la Tulcea, că Guvernul are deja o majoritatea parlamentară conformabilă, dar că îşi doreşte ca aceasta să fie întărită în sesiunea următoare prin acorduri clare cu grupurile PC, UDMR, Minorităţi şi cel al PLR, condus de Tăriceanu.

Udrea: Lupta pentru Cotroceni se dă între moştenitoarea lui Băsescu şi moştenitorul lui Năstase

Preşedintele PMP, Elena Udrea, afirmă, pe Facebook, că lupta pentru Cotroceni se va da între "moştenitoarea" lui Traian Băsescu şi "moştenitorul" lui Adrian Năstase.

Ponta: PSD-UNPR-PC îmi asigură 40% la prezidenţiale. Eu aduc restul de 10%. La primul tur mă uit cu popcorn şi băutură răcoritoare

Premierul Victor Ponta, prezidenţiabil al PSD, a declarat, vineri, că partidele care îl susţin pentru Cotroceni îi asigură "o primă de pornire" de 40% din opţiunile electorale, urmând ca restul de 10% pentru a câştiga alegerile să fie efortul său, reiterând ideea unei campanii anti-Băsescu.

Ponta: Vreau să fiu un preşedinte cu un alt profil şi altă agendă decât Băsescu. Lansarea candidaturii – pe 20 septembrie, în Bucureşti

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la Tulcea, că a discutat cu liderii social-democraţi despre profilul de prezidenţiabil pe care îl vor propune, el arătând că vrea să fie un preşedinte cu un "cu totul şi cu totul" alt profil şi altă agendă decât actualul şef al statului.

AEP: Numărul alegătorilor pentru prezidenţiale este de 18.344.071 în ţară şi 530.652 în străinătate

Numărul alegătorilor din ţară valabil la data de 18 august este de 18.336.254, iar al celor din străinătate este de 530.446 pentru primul tur de scrutin, iar pentru turul doi, din 16 noiembrie, acesta este de 18.344.071 pentru ţară, respectiv 530.652 în străinătate.

Ponta: Dacă Băsescu se manifestă ca şef de campanie al Elenei Udrea, nu exclud ideea suspendării

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la Tulcea, că nu exclude absolut deloc ideea suspendării din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu, în condiţiile în care acesta va continua să se manifeste doar ca şef de campanie al Elenei Udrea.

Hrebenciuc: Eliberarea lui Năstase, gest de normalitate. Prin personalitate va influenţa decizii PSD

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, vineri, că eliberarea lui Adrian Năstase este un gest de normalitate în justiţia românească, arătând că acesta nu va putea avea o funcţie formală în PSD, dar crede că, prin personalitatea sa, va putea influenţa anumite decizii ale partidului.

Emil Constantinescu: 23 august trebuie recuperată ca Zi europeană a victimelor totalitarismului

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a declarat, vineri, că ziua de 23 august trebuie recuperată ca zi europeană a victimelor totalitarismului, apreciind că un act important înfăptuit de Regele Mihai, care a dus la scurtarea războiului, a fost confiscat de comunişti şi transformat în mascaradă.

Hrebenciuc: Dacă Ponta va fi preşedinte, nu e o condiţie ca viitorul premier să fie de la PSD

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a afirmat, vineri, că dacă Victor Ponta va fi ales preşedinte, nu este o condiţie ca viitorul premier să fie de la PSD şi că nu va fi o luptă acerbă pentru şefia partidului, arătând că vor sta de vorbă şi cel mai bun va câştiga, fără să aibă prea multă concurenţă.

Congresul PSD, convocat în 12 septembrie în Transilvania. Ponta îşi va lansa candidatura la prezidenţiale pe 20 septembrie – surse

Liderii PSD reuniţi, vineri, la Tulcea, au stabilit să convoace Congresul de validare a candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale în 12 septembrie, în Transilvania, urmând ca lansarea candidaturii să aibă loc în 20 septembrie, au precizat pentru MEDIAFAX surse participante la întâlnire.

Tăriceanu: În cazul unei suspendări a preşedintelui, aş refuza interimatul, îl poate asigura Zgonea. Suspendarea se poate declanşa până în ultima zi a mandatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că în eventualitatea unei suspendări din funcţie a preşedintelui, ar refuza să preia interimatul la Palatul Cotroceni, ţinând cont că este angajat în cursa prezidenţială şi că acest lucru îl poate face preşedintele Camerei .

Preşedintele FMP, Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu şeful misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, candidat independent în alegerile prezidenţiale, s-a întâlnit, vineri, cu şeful misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson, discuţiile vizând aspecte ale politicii interne şi situaţia de securitate regională.

Ponta, unui bărbat care acuză PSD că e „cel mai hoţ”,de 25 de ani: Am înţeles. Eu eram elev în ‘90

Premierul Victor Ponta i-a spus la Tulcea unui bărbat care a acuzat PSD că în 25 de ani a fost "cel mai hoţ partid", care ar fi luat "caimacul de la Ceauşescu", reclamând că România a fost condusă de "hoţi şi de golani", că "a înţeles" acest punct de vedere şi că în 1990 el personal era elev.

Emil Constantinescu: Am vrea şi condamnarea ideologiei comuniste, nu doar a crimelor comunismului

Emil Constantinescu a declarat pentru MEDIAFAX, înaintea Congresului Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuti Politici de la Bucureşti, că în cadrul evenimentului se va propune adoptarea unei rezoluţii prin care se va cere Parlamentului European condamnarea ideologiei comuniste.

COMENTARIU: Năstase are dreptate: a rămas acelaşi. Este la fel de arogant

Sutele de zile de detenţie par să nu fi existat pentru Adrian Năstase. Joi seară, din faţa închisorii Jilava, el a ţinut în primul rând să anunţe că a rămas acelaşi. S-ar fi putut înţelege orice din asta, dar cele 20 de minute care au urmat au oferit o certitudine: a rămas la fel de arogant.

Voiculescu, mesaj pentru Năstase: Dictatura se apropie de final, vor fi multe de construit în ţară

Fostul lider PC Dan Voiculescu îi transmite fostului premier Adrian Năstase, eliberat joi din penitenciar, că se bucură pentru acesta, adăugând: "Trăim într-o dictatură care se apropie de final şi sunt convins că după aceea vor fi multe de construit în ţara noastră".

Iohannis: Ponta mă atacă, Udrea îl atacă pe Ponta, Macovei atacă pe toată lumea. Eu nu intru în joc

Liderul PNL Klaus Iohannis afirmă, într-o postare pe Facebook, că nu va intra în jocul atacurilor lansate de către Victor Ponta, Elena Udrea şi Monica Macovei, el scriind că este posibilă şi o altfel de campanie.

Şova: Sper ca Adrian Năstase să se întoarcă într-o formă sau alta în viaţa publică

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Dan Şova, spune că speră ca Adrian Năstase să se întoarcă "într-o formă sau alta în viaţa publică", adăugând că în 1992 l-a avut profesor pe acesta, iar de atunci a avut "onoarea" să-l consulte de mai multe ori şi o să-l consulte "de câte ori va avea timp".

Ponta, după afirmaţia lui Băsescu privind CV-ul candidaţilor: Probabil vrea să-l şantajeze pe Iohannis

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, joi, la Tulcea, cum comentează afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia unii candidaţi ar trebui să-şi completeze CV-ul, el răspunzând că şeful statului vrea, probabil, să-l şantajeze pe liderul liberal Klaus Iohannis.

Iohannis: Dacă voi fi preşedinte, voi colabora cu Guvernul Ponta, nu voi coabita. Nu va dura mult

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, la Focşani, că, dacă va fi ales preşedinte, va colabora cu Guvernul Ponta, însă nu va coabita, deoarece coabitarea este "un troc politic, total netransparent", adăugând că nu îşi face probleme întrucât Executivul PSD "nu va rămâne mult timp în funcţiune".

ANALIZĂ: Năstase, liber după două condamnări şi 500 de zile petrecute în penitenciar. Ce presupune eliberarea condiţionată

Adrian Năstase este din nou liber, după două condamnări şi după ce a stat 500 de zile în penitenciar, însă fostul premier va avea pedeapsa de patru ani şi şase luni executată în 2017, iar până în 2022 nu poate fi preşedinte de partid şi nici nu poate fi ales în funcţii publice.

MESAJUL lui Ponta legat de eliberarea lui Adrian Năstase din penitenciar: „Mă bucur fff mult că va fi în seara aceasta alături de familia sa!”

Premierul Victor Ponta a postat, pe pagina de Facebook, un mesaj legat de eliberarea fostului premier Adrian Năstase din penitenciar: "Mă bucur fff mult că Adrian Năstase va fi în seara aceasta alături de familia sa!".

MEDIAFAX ZOOM: Adrian Năstase – GALERIE FOTO

Politician, colecţionar de artă, vânător, Adrian Năstase a stârnit mari controverse de-a lungul carierei sale. Fotografii Mediafax Foto au documentat cele mai importante evenimente în care a fost implicat Adrian Năstase şi vă oferim prin Mediafax Zoom o colecţie de fotografii reprezentative.

Tăriceanu: Forţele politice să fie pregătite – suspendarea lui Băsescu, dacă încalcă Constituţia

Declanşarea suspendării lui Traian Băsescu depinde de măsura în care preşedintele va respecta Constituţia până la încheierea alegerilor şi a mandatului său, susţine preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, precizând că forţele politice trebuie să fie pregătite oricând pentru suspendare.

Constantin: Susţinerea lui Udrea de către Băsescu era un secret poate doar pentru Diaconescu

Preşedintele PC Daniel Constantin a scris, joi, pe blogul personal, că susţinerea deschisă a preşedintelui Băsescu pentru candidatura Elenei Udrea "nu mai era un secret pentru nimeni, poate doar pentru Cristian Diaconescu".

Dragnea: Şi Iohannis, şi Udrea, şi Macovei sunt candidaţi inventaţi, moşiţi şi sprijiniţi de Băsescu

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, spune că şi Klaus Iohannis, şi Elena Udrea, dar şi Monica Macovei sunt ”candidaţi inventaţi, moşiţi şi sprijiniţi” de Traian Băsescu, iar în turul al doilea al alegerilor se vor strânge toţi în jurul celui care va ajunge în confruntare cu Victor Ponta.

Udrea: Preda este europarlamentar datorită mie, chiar nu mă interesează ce face

Preşedintele PMP Elena Udrea a declarat, joi, referitor la atacurile europarlamentarului PMP Cristian Preda la adresa sa, că acesta "loveşte" în echipa care l-a trimis la Bruxelles, în condiţiile în care nimeni "nu i-a mai oferit a doua şansă".

Dorin Florea: Boc ar trebui să-şi dea demisia din PDL. Nu e corect ce face, nu ştiu ce are în cap

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea spune că nu i se pare corect, din punct de vedere politic, ca Emil Boc să îşi declare susţinerea pentru candidatura la Preşedinţie a Elenei Udrea şi că acesta ar trebui să îşi dea demisia din PDL, iar atunci va putea face "orice declaraţie doreşte".

Udrea: Voi fi mai mult decât moştenitoarea lui Băsescu. Mă lansez în aceeaşi zi cu Ponta

Candidatul PMP la prezidenţiale Elena Udrea a declarat, joi, cã "va fi mai mult decât moştenitoarea lui Traian Băsescu", că modelul ei de preşedinte este cel "de preşedinte luptător" şi că îşi va lansa candidatura pe 21 septembrie, în aceeaşi zi cu lansarea oficială a lui Victor Ponta.

Deputatul Bogdan Diaconu a demisionat din PSD, calificând UDMR-ul drept „un focar de instabilitate”. El va înfiinţa Partidul România Unită

Deputatul Bogdan Diaconu a anunţat, joi, că a demisionat din PSD din cauza prezenţei UDMR la guvernare alături de PSD şi a "acţiunilor anti-româneşti" pe care aceasta "grupare extremistă" le desfăşoară din interiorul Guvernului, precizând că va înfiinţa Partidul România Unită.

Curtea de Apel admite sesizarea PNL prin care atacă la CC ordonanţa privind alegerile prezidenţiale

Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea depusă în numele PNL de preşedintele partidului Klaus Iohannis, privind ordonanţa de urgenţă care modifică legea de organizare a alegerilor prezidenţiale, stabilind sesizarea Curţii Constituţionale pentru motivele reclamate de liberali.

Băsescu: INS a avut o gândire „de gâgă”, avem recesiune. Reducerea CAS va duce la exportarea banilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că Institutul Naţional de Statistică a raportat incomplet datele economice în România şi diferit la Eurostat, mizând pe o gândire de "gâgă", şi a menţionat că România este în recesiune, iar reducerea CAS va duce la exportarea banilor româneşti.

Băsescu: Ponta doreşte să-şi obţină mandatul de preşedinte pe ură, i se va întoarce în cap

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri că premierul Victor Ponta doreşte să îşi obţină mandatul de preşedinte pe "ura împotriva lui Băsescu", precizând că îl atenţionează public asupra faptului că "i se va întoarce în cap ura pe care o sădeşte".