Politic

Oltean: Delegaţia din Bistriţa-Năsăud nu va pleca cu un mandat imperativ la Convenţia PDL

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, la Bistriţa, că cei 29 de delegaţi ai filialei la Convenţia Naţională a partidului nu vor merge la Bucureşti cu un mandat imperativ, ci au libertatea să voteze cu cine doresc ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Blaga: Vom câştiga noi şi partidul va merge, sunt convins, mai bine

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, candidat la funcţia de preşedinte al formaţiunii cu moţiunea "O Românie dreaptă, o Românie puternică", a declarat, vineri, la Bistriţa, că moţiunea sa va fi câştigătoare, iar partidul va merge mai bine, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PDL: 7 candidaţi pentru prim-vicepreşedinte, 3 pentru secretar general, 39 pentru vicepreşedinte

Preşedintele Comisiei de organizare a Conferinţei Naţionale PDL, Sulfina Barbu, a declarat, vineri, că s-au înregistrat 105 candidaturi pentru cele 44 de funcţii de conducere în partid, ea precizând că Adriean Videanu, Radu Berceanu, Gheorghe Falcă nu se află printre cei care vor candida.

Delegaţii PDL Covasna vor vota cum le dictează conştiinţa la Convenţia Naţională a partidului

Delegaţii democrat-liberali din Covasna vor vota cum le dictează conştiinţa la Convenţia Naţională a PDL, susţine preşedintele filialei judeţene a partidului, Dan Manolăchescu, precizând ar fi "inutil să dea direcţii de votare" în condiţiile în care fiecare delegat va intra singur în cabina de vot.

Program de formare diplomatică, pentru pregătirea a 40 de tineri, lansat în prezenţa lui Baconschi

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, la lansarea Programului de formare diplomatică iniţială, că acesta vizează familiarizarea cursanţilor cu exigenţele unui serviciu diplomatic modern şi eficient, în slubja interesului naţional, dar dominat de necesitatea unei reforme.

Emil Boc îşi prezintă duminică moţiunea în faţa membrilor PDL Bucureşti

Premierul Emil Boc îşi va prezenta, duminică, în faţa membrilor organizaţiei PDL Bucureşti, moţiunea cu care va candida pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.

Cioloş:Insist pentru o strategie agricolă cu o viziune în care să nu se dea direcţii de la Bruxelles

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a pledat pentru elaborarea de către România a unei strategii agricole pe termen mediu şi lung cu o viziune care să meargă de jos în sus, şi nu de sus în jos, "să nu se dea de la Bruxelles direcţii şi lecţii, pentru că nu e cazul".

UNPR: FMI ar accepta subvenţii pentru energie în funcţie de venituri

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI, CE şi BM, că reprezentanţii Fondului au agreat posibilitatea acordării diferenţiate a subvenţiei pentru energia electrică, în funcţie de venit.

Franks: Am cerut întâlniri cu toate partidele. PNL şi PSD au decis să nu se întâlnească cu FMI

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a declarat vineri, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că a adresat invitaţii PSD şi PNL pentru discuţii, însă cele două partide nu au acceptat.

Boc, întrebat când va fi România prosperă: România prosperă este o rezultantă a României drepte

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, vineri, la Bistriţa, întrebat fiind când va fi România prosperă, că "România prosperă este o rezultantă a României drepte".

Cioloş: PAC va trebui să răspundă unor diversităţi de sisteme de producţie agricolă

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, afirmă că Politica Agricolă Comună (PAC) a UE "va trebui să răspundă unor diversităţi de sisteme de producţie agricolă", urmând să se acorde o marjă de manevră mai mare statelor membre şi regiunilor şi să reducă se intervenţia Bruxelles-ului.

Cristian Preda: Libertatea unui membru de partid de rând e mai importantă decât funcţia negociată

Europarlamentarul PDL Cristian Preda, care nu va candida la nicio funcţie la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai, a declarat, vineri, la RFI, că "libertatea unui membru de rând e mai importantă decât funcţia negociată".

Corneliu Vadim Tudor l-a reclamat pe Boc la Parchet pentru „genocid”

Liderul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe premierul Emil Boc, pe care îl acuză de "genocid".

Aproximativ 20 de primari PSD şi PNL din Olt au trecut la UNPR – surse

Aproximativ 20 de primari PSD şi PNL din judeţul Olt, inclusiv din Caracal, Piatra-Olt, Scorniceşti şi Potcoava, şi-au anunţat, vineri, demisia din partidele lor şi înscrierea în UNPR, în timpul unei întâlniri organizate de Nicolae Stan şi Valeriu Steriu.

Deputatul de Alba Clement Negruţ, care a demisionat din PDL în februarie, s-a reînscris în partid

Deputatul de Alba Clement Negruţ, care şi-a dat demisia din PDL în luna februarie, şi-a anunţat, vineri, reînscrierea în partid, precizând că doreşte să îşi finalizeze activitatea politică începută alături de colegii săi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Paleologu: Mă susţin peste 10 filiale şi mă vor vota şi semnatari ai moţiunilor celorlalţi candidaţi

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 5 mai.)

Paleologu:Udrea e o porumbiţă; ar fi extraordinară ca prim-vicepreşedinte în echipa mea de conducere

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 5 mai.)

Relaţiile româno-ruse ar „suferi” din pricina scutului, Serbia ar fi în câştig – analist STRATFOR

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 5 mai.)

Paleologu şi Boureanu candidează pentru funcţii de prim-vicepreşedinte PDL – surse

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 5 mai.)

Blaga:Întrebarea din PDL, în ce măsură alegerea lui Boc va duce la creşterea sau scăderea partidului

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 5 mai.)

Paleologu propune variante de siglă PDL cu un porumbel şi o porumbiţă

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 5 mai.)

Prefectul Capitalei îl atenţionează pe primar că sunt întârzieri în organizarea referendumului

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 5 mai.)

Paleologu şi Boureanu candidează pentru funcţii de prim-vicepreşedinte PDL

Theodor Paleologu, unul dintre cei trei candidaţi la şefia PDL, şi-a depus candidatura şi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, Cristian Boureanu vizând la rândul său obţinerea uneia din cele patru astfel de funcţii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.

Paleologu: Mă susţin peste 10 filiale şi mă vor vota şi semnatari ai moţiunilor celorlalţi candidaţi

Deputatul Theodor Paleologu, a declarat, joi seară, că are peste zece filiale din ţară ale PDL care îl susţin pentru alegerile interne din 14 mai, adăugând că o parte dintre semnatarii moţiunilor lui Vasile Blaga şi Emil Boc îl vor vota pe el la Convenţia Naţională.

Paleologu: Udrea e o porumbiţă. Ar fi extraordinară ca prim-vicepreşedinte în echipa mea de conducere

Theodor Paleologu a declarat, joi seară, că ar fi un preşedinte de partid care ar aduce mai multă "pace şi degajare" în PDL întrucât nu are poliţe de plătit şi "partizani de satisfăcut", adăugând că şi-ar dori ca Elena Udrea, "o porumbiţă", să fie unul dintre prim-vicepreşedinţii partidului.

Palatul Elisabeta anunţă ceremonii pentru ziua de 10 Mai şi Jubileul de 90 de ani ai Regelui Mihai

Palatul Elisabeta anunţă, într-un comunicat de presă, că în anul 2011, consacrat Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai I, vor avea loc, în lunile mai şi octombrie, la Bucureşti, ceremonii şi activităţi publice menite să marcheze acest moment.

Roberta Anastase confirmă că şi-a depus candidatura pentru un post de prim-vicepreşedinte al PDL

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a confirmat, joi, la Satu Mare, că şi-a depus candidatura pentru unul dintre cele patru posturi de prim-vicepreşedinte al PDL.

Blaga:Întrebarea din PDL, în ce măsură alegerea lui Boc va duce la creşterea sau scăderea partidului

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, consideră că cea mai importantă întrebare legată de alegerile din PDL este în ce măsură alegerea lui Emil Boc în funcţia de preşedinte va duce la creşterea sau scăderea partidului în sondaje, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Paleologu: Din păcate, nu am SPP-ist, nu am deschizător de drumuri, aşa că mă descurc cum pot

Deputatul PDL Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a declarat, joi seară, la Craiova, că nu va putea să treacă prin toate organizaţiile din ţară ale PDL întrucât, "din păcate", nu are SPP-ist, nu are "deschizător de drumuri", afirmând că pentru campania internă se descurcă cum poate.

Analist STRATFOR: Relaţiile româno-ruse ar „suferi” din pricina scutului, Serbia ar fi în câştig

Relaţiile româno-ruse ar putea "suferi" din cauza deciziei de amplasare în România a unor elemente din scutul anti-rachetă, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Marko Papic, analist senior Eurasia la STRATFOR, care a făcut şi o analogie cu relaţiile ruso-sârbe, în ipoteza apropierii Serbiei de NATO.

MAE îşi exprimă profundul regret faţă de decesul unui militar român în Afganistan

MAE îşi exprimă, într-un comunicat remis joi agenţiei MEDIAFAX, regretul profund faţă de decesul unui militar român în Afganistan.

Paleologu propune variante de siglă PDL cu un porumbel şi o porumbiţă

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, prezent, joi, la Craiova, pentru a-şi prezenta moţiunea cu care va candida la şefia PDL, a propus două variante de siglă a formaţiunii democrat-liberale, pe care erau desenate un porumbel şi o porumbiţă, acestea fiind făcute cadou lui Radu Berceanu.

Boc spune că preşedintele PDL Satu Mare susţine moţiunea sa la şefia partidului

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că preşedintele PDL Satu Mare, Ioan Holdiş, susţine moţiunea sa pentru şefia partidului, afirmând că este convins că face parte din echipa câştigătoare, aşa cum a câştigat toate bătăliile din 2004 încoace, transmite corespondentul MEDAFAX.

CFR, despre acuzaţiile lui Tatulea:Banii obţinuţi din liniile închise vor fi folosiţi la întreţinere

CFR respinge acuzaţiile vicepreşedintelui Departamentului Transporturi al PSD Dragoş Titea, care a declarat că banii din vânzarea la fier vechi a liniilor care urmează să fie închise vor fi folosiţi ca mită electorală a PDL, şi spune că sumele vor fi utilizate pentru modernizarea reţelei feroviare.

Iohannis, despre alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin: Pe mine nu mă afectează

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că nu va fi afectat de modificarea legii privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, şi nici ceilalţi edili ai FDGR din ţară, arătându-se convins că aceştia vor fi aleşi din primul tur, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cererea de revizuire în cazul condamnării fostului primar Cristian Anghel, respinsă de CA Cluj

Cererea de revizuire a sentinţei în cazul fostului primar al municipiului Baia Mare Cristian Anghel prin care a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie a fost respinsă, joi, de Curtea de Apel Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Monica Macovei candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL

Europarlamentarul Monica Macovei candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL, ea precizând că i se pare "firesc şi responsabil" să încerce să lupte, în locul unde se ia decizia în partid, pentru obiective precum o "justiţie corectă şi egală pentru toţi" sau integritatea clasei politice.

Şeful DAE: România trebuie să rămână beneficiar net al fondurilor UE, pentru a recupera decalajele

România trebuie să îşi păstreze statutul de beneficiar net al fondurilor europene, pentru a recupera decalajele faţă de statele mai dezvoltate ale UE şi a se înscrie în trendurile de dezvoltare care se proiectează în pezent la nivelul Uniunii, a declarat, joi, şeful DAE, ministrul Bogdan Mănoiu.

Cezar Preda: Cred că va câştiga Vasile Blaga, e mai bun şi partidul are nevoie de o rupere de ritm

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, la Târgu Mureş, că el crede că Vasile Blaga va câştiga şefia partidului la Convenţia Naţională din 14 mai, pentru că "este mai bun", iar PDL "are nevoie de o rupere de ritm", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Onofrei: La Convenţia Naţională, PDL trebuie să-şi completeze conducerea şi cu lideri de dreapta

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat, joi, că speră că la Convenţia Naţională a PDL partidul va găsi soluţii astfel încât conducerea să fie completată cu lideri de dreapta, cu oameni care au creat plusvaloare, alta decât sporuri sau indemnizaţii.