Politic

Udrea spune că reuşeşte mereu cu „un zâmbet şi o explicaţie” să-i convingă pe oameni că are dreptate

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 28 aprilie.)

Udrea: Nu susţin un lider care face blaturi cu opoziţia şi cu teleopoziţia, aşa că îl susţin pe Boc

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 28 aprilie.)

Boc: Îi mulţumesc lui Berceanu pentru organizare, deşi ştiu că nu este între cei care mă sprijină

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 28 aprilie.)

Ponta: Lăzăroiu, primul pitic dintre cei care vor sta alături de Albă ca Zăpada, Elena Udrea

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 28 aprilie.)

Lăzăroiu spune că vrea să se dedice analizei politice, activitatea să nu fie asociată Preşedinţiei

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 28 aprilie.)

Lăzăroiu, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial, prin decret semnat de Băsescu

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 28 aprilie.)

Berceanu i-a arătat lui Boc, la Craiova, beciurile în care a fost ţinut de Securitate în ’89

Preşedintele PDL, Emil Boc, i-a mulţumit, joi seară, liderului democrat-liberalilor doljeni, Radu Berceanu, pentru primirea făcută în organizaţia de la Dolj, deşi ştie că acesta nu se află între preşedinţii de filială care să-l sprijine pentru un nou mandat la şefia partidului.

Udrea: Nu susţin un lider care face blaturi cu opoziţia şi cu teleopoziţia, aşa că îl susţin pe Boc

Preşdintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat joi seară la Craiova că îl susţine pe Emil Boc la şefia PDL pentru că formaţiunea democrat-liberală are nevoie de un om care "să bată cu pumnul în masă" în afara partidului, şi nu de un lider care să facă "blat" cu opoziţia şi "teleopoziţia".

Baconschi a evidenţiat dezvoltarea cooperării economice la întâlnirea cu premierul qatarez

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, s-a întâlnit, joi, cu premierul statului Qatar, şeicul Hamad bin Jasem bin Jabr Al Thani, şeful diplomaţiei române subliniind că încurajarea şi dezvoltarea cooperării în domeniul economic reprezintă o prioritate pentru autorităţile de la Bucureşti.

Ponta: Lăzăroiu, primul pitic dintre cei care vor sta alături de Albă ca Zăpada, Elena Udrea

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu are legătură cu "viitoarea construcţie gândită la Cotroceni" privind apariţia unei formaţiuni în jurul Elenei Udrea, aşa numita Albă ca Zăpada.

Lăzăroiu vrea să se dedice analizei politice, activitatea să nu fie asociată Preşedinţiei

Sebastian Lăzăroiu, care va fi eliberat din funcţia de consilier prezidenţial de la 1 mai, precizează, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale.

Ivan (PSD):România riscă o sancţiune de 0,5% din PIB pentru „falsificarea” datelor privind deficitul

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan consideră că România riscă sancţiuni dure din partea UE "dacă se confirmă suspiciunile Eurostat despre raportările false făcute de Guvernul Boc în în privinţa deficitului bugetar al ţării noastre pe anul 2010".

Dragnea despre afirmaţia Olguţei Vasilescu: E prea gogonată asta cu patru milioane de biciclete

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Râmnicu Vâlcea, că nu crede că PDL ar fi comandat în China patru milioane de biciclete pentru campania electorală, apreciind că informaţia făcută publică de către senatorul social-democrat de Dolj Lia Olguta Vasilescu este "gogonată".

Ambasadorul SUA, întrebat la Botoşani când vor înceta americanii să atace Libia şi Afganistan

Ambasadorul SUA în România, Mark H. Gitenstein, a fost întrebat, joi, de un botoşănean, la o manifestare prilejuită de împlinirea a zece ani de activitate a Corpului Păcii la Botoşani, când vor înceta americanii atacurile asupra Libiei şi Afganistanului.

Sebastian Lăzăroiu, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial, prin decret semnat de Băsescu -2

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, raporturile de muncă ale acestuia cu Administraţia Prezidenţială urmând să înceteze, începând cu data de 1 mai, prin acordul părţilor, potrivit Preşedinţiei.

Sebastian Lăzăroiu, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, raporturile de muncă ale acestuia cu Administraţia Prezidenţială urmând să înceteze, începând cu data de 1 mai, prin acordul părţilor, potrivit Preşedinţiei.

Ministrul Teodor Baconschi s-a întâlnit joi cu vice-Emirul, prinţul moştenitor al statului Qatar

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a avut, joi, o întrevedere cu Şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, vice-Emir şi prinţ moştenitor al statului Qatar, în cadrul vizitei oficiale în acest stat, a doua destinaţie a turneului în regiunea Golfului.

Muncitorii români care au intrat în grevă în Cipru la începutul lunii au reluat miercuri protestele

Muncitorii români care au intrat în grevă în Cipru la începutul lunii au reluat, miercuri, protestele, informează MAE

Baconschi va face o vizită la Londra, în pregătirea vizitei oficiale a preşedintele Băsescu

Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, va face o vizită la Londra, la 16 mai, în pregătirea vizitei oficiale a preşedintelui Traian Băsescu în această ţară.

PSD Arad: Firma lui Seculici va încasa un milion de lei din bani publici pentru a proiecta grădiniţe

Conducerea PSD Arad susţine că firma de proiectări a lui Gheorghe Seculici, preşedintele PDL Arad, va încasa un milion de lei din bani publici pentru a realiza proiectarea a 17 grădiniţe, însă Seculici afirmă că "nu există niciun conflict de interese" în această situaţie.

Ministrul olandez al afacerilor europene face o vizită la Bucureşti pe 11 mai

Ministrul olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen, va face o vizită oficială în România la 11 mai, ocazie cu care se va întâlni cu miniştrii Externelor şi Justiţiei, Teodor Baconschi şi, repsecitv, Cătălin Predoiu, precum şi cu secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu.

Aproximativ 20 de cetăţeni români s-au adresat până în prezent ambasadei de la Damasc

Aproximativ 20 de cetăţeni români s-au adresat până în prezent ambasadei de la Damasc pentru detalii referitoare la alerta de călătorie postată pe site-ul MAE, iar autorităţile române le-au răspuns că apreciază ca necesară părăsirea Siriei în actualul context de securitate.

Giurgiu cere alocarea unui elicopter fiecărei regiuni de dezvoltare

Deputatul Mircia Giurgiu, aflat în proces de excludere din PDL, va iniţia un proiect de lege care prevede achiziţionarea a câte unui elicopter pentru fiecare regiune de dezvoltare, care va fi atribuit inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, în folosinţa SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marko: Statutul minorităţilor trebuie dezbătut în această sesiune parlamentară

Senatorul UDMR Marko Bela a declarat, joi, că Statutul minorităţilor naţionale va trebui dezbătut până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.

Boc despre desemnarea ministrului Muncii:Aceste discuţii sunt între mine şi preşedinte;găsim soluţii

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Târgu Jiu, în legătură cu nominalizarea ministrului Muncii, că aceste discuţii se poartă între el şi preşedintele Traian Băsescu, urmând să fie găsite soluţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marko: Nu mi-au plăcut declaraţiile lui Lăzăroiu despre UDMR, nu-mi place să speculez substratul

Senatorul UDMR Marko Bela a declarat, joi, că nu i-a plăcut deloc declaraţia consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care a afirmat, într-un interviu, că Uniunea este o formaţiune tolerată.

PSD Cluj acuză autorităţile locale şi judeţene că sunt „incapabile” să păstreze investitorii

Reprezentanţii PSD Cluj acuză autorităţile locale şi judeţene că sunt "incapabile" să păstreze investitorii şi cer explicaţii privind plecarea unor mari companii din judeţ, care înseamnă pierderea a sute de locuri de muncă şi creşterea şomajului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UDMR înfiinţează trei conferinţe regionale – pentru secuime, centrul Ardealului şi zona de vest

Prezidiul UDMR a decis, joi, înfiinţarea în cadrul Uniunii a trei conferinţe regionale din care să facă parte autorităţile locale şi aleşii locali, a declarat, după şedinţa conducerii organizaţiei, preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor.

Lupu: I-am transmis preşedintelui Băsescu interesul pentru atragerea de investiţii româneşti

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a declarat, joi, că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu interesul ţării sale pentru atragerea investiţiilor româneşti.

Lupu: Sper ca discuţiile privind Transnistria să fie deblocate la negocierile 5+2 din iunie

Preşedintele interimar al R.Moldova, Marian Lupu, a declarat, joi, că speră ca runda de negocieri în format 5 plus 2 privind Transnistria, programată pentru luna iunie, să deblocheze discuţiile pe tema acestui conflict.

Băsescu şi Lupu se pronunţă pentru rezolvarea cât mai rapidă a crizei politice de la Chişinău

Traian Băsescu şi Marian Lupu s-au pronunţat, joi, pentru rezolvarea cât mai rapidă a crizei politice de la Chişinău, şeful statului român atrăgând atenţia că prelungirea situaţiei actuale din R.Moldova ar putea diminua interesul europenilor pentru această ţară.

PSD: Doar demisia lui Cseke poate reforma sistemul sanitar

PSD va solicita, prin moţiunea simplă pe Sănătate pe care o depune săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor, demisia ministrului Attila Cseke, pe care îl acuză de politici de distrugere a sistemului sanitar.

Mama lui Ioan Botiş, asociată în 2005 cu soţia acestuia într-o firmă de recalificare

Mama fostului ministru Ioan Botiş a fost asociată cu soţia acestuia într-o firmă pentru recalificarea forţei de muncă, înfiinţată în anul 2005, când Botiş era de un an director executiv al AJOFM Bistriţa-Năsăud, iar societatea a fost înregistrată tot la domiciliul acestuia, scrie "Q Magazine".

Preşedintele interimar al R.Moldova mulţumeşte României pentru ajutorul financiar

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, i-a nulţumit, joi, preşedintelui Traian Băsescu pentru sprijinul financiar acordat de România ţării sale, spunând că apreciază acest gest cu atât mai mult cu cât a fost făcut "în condiţii extrem de dificile economice".

Raluca Turcan: În PDL lipseşte o dezbatere privind un proiect de modernizare şi consolidare a partidului

Deputatul PDL Raluca Turcan susţine, pe blog, că discuţiile din partid vizează, după două săptămâni de campanie, fie susţinerea de care se bucură candidaţii, fie temele de guvernare, lipsind o soluţie de modernizare şi consolidare a formaţiunii în perspectiva alegerilor din 2012.

Preşedintele interimar al R. Moldova a fost primit la Cotroceni de preşedintele Băsescu

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, şi-a început vizita oficială în România, fiind primit joi dimineaţă, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu: Să schimbăm regulile Spaţiului Schengen, dar după intrarea României şi Bulgariei

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 27 aprilie)

Băsescu: Experţii Eurostat trebuie să vină în România, să stabilim ce nu este în regulă

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 27 aprilie)

Băsescu: Îngrijorarea lui Jeffrey Franks legată de alegerile din 2012 este aceeaşi cu a mea

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 27 aprilie)