Politic

Predoiu a transmis preşedintelui PE solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Severin

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis, marţi, preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin.

Boc: Astăzi nu am în vedere schimbarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, mâine nu ştiu ce va fi

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seara, că "astăzi" nu are în vedere efectuarea unei remanieri guvernamentale prin schimbarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, din cauza problemelor legate de salariile profesorilor şi închiderea spitalelor, dar că "mâine" nu se ştie ce poate apărea.

PSD: Rovana Plumb, aleasă vicepreşedinte al Gurpului S&D

Eurodeputatul PSD Rovana Plumb a fost aleasă, marţi, de către social-democraţii din Parlamentul European în funcţia de vicepreşedinte al Grupului S&D, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Boc îşi lansează luni candidatura, cu moţiunea „Echipa dreptei pentru România puternică”

Premierul Emil Boc le-a spus, marţi seară, parlamentarilor PDL prezenţi la Vila Lac 1 pentru a susţine candidatura sa pentru un nou mandat de preşedinte al partidului, că titlul moţiunii sale este "Echipa dreptei pentru România puternică", au declarat pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Boc: Nu mă gândesc acum la demisie, nici preşedintele nu mi-a cerut, teoretic am mandat de patru ani

Premierul Emil Boc a declarat că nu se gândeşte la acest moment să demisioneze de la conducerea Guvernului şi că nici preşedintele Băsescu nu i-a cerut vreodată acest lucru, arătând că, "teoretic", un mandat de prim-ministru este valabil patru ani, dar condiţionat de existenţa sprijinului politic.

Tabără: Boc a prezentat parlamentarilor PDL care îl susţin puncte din strategia sa

Premierul Emil Boc şi-a prezentat, marţi seară, la întâlnirea cu parlamentari ai PDL care îl susţin, câteva puncte din strategia sa pentru candidatura la şefia PDL şi a lansat ideea unei "competiţii oneste, fără atacuri în partid", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Boc: Toţi bugetarii îşi vor recupera integral salariile în 2012. Vezi declaraţiile premierului

Premierul Emil Boc a declarat marţi seară, într-un interviu acordat Realitatea TV, că toţi bugetarii îşi vor recupera salariile începând cu 2012, măsura fiind prevăzută în strategia fiscală pe anul viitor.

Europarlamentari români au vorbit în plenul PE despre orice, mai puţin despre teme europene

Mai mulţi europarlamentari români şi-au exprimat, luni, în şedinţa de plen a PE, punctele de vedere în legătură cu subiecte cum ar fi mafia din România, peisajele feerice ale ţării, salariile profesorilor, sistemul de sănătate, minoritatea ceangăilor şi extremismul maghiar.

Băsescu respinge Legea parteneriatului stat-culte cerând reglementarea clară a finanţărilor

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, cerând ca actul să reglementeze transparent, expres şi clar finanţarea acestor activităţi şi să nu lase acest lucru în seama unei Ordonanţe de Urgenţă.

Comisie: Pensiile militare nu vor fi scăzute dacă după recalculare rezultă un cuantum mai mic

Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un amendament la Ordonanţa privind prelungirea termenului de recalculare a pensiilor militare care prevede că, dacă după recalculare rezultă un cuantum mai mic, pensia primită rămâne cea aflată în plată înaintea recalculării.

Protocolul USL Bacău a fost semnat la nivel de vicepreşedinţi

Vicepreşedinţii organizaţiilor judeţene Bacău ale PSD şi PNL, respectiv Dragoş Benea şi Ionel Palăr, au semnat, marţi, protocolul de colaborare al USL.

Geoană critică angajarea de către Băsescu a României în pactul Euro + fără consultarea Parlamentului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a criticat faptul că şeful statului şi Guvernul au angajat România în pactul Euro + fără să existe o consultare a Parlamentului, el catalogând drept "inacceptabilă" lipsa oricărei reguli cu privire la angajarea condiţiilor naţionale pe tematică UE.

Juppe: Mulţumesc României pentru sprijinul acordat iniţiativelor Franţei privind Libia

Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, i-a spus omologului său Teodor Baconschi, că mulţumeşte României pentru susţinerea acordată iniţiativelor franceze privind Libia.

Comisia pentru drepturile omului avizează cu amendamente proiectul de modificare a legii adopţiilor

Membrii Comisiei pentru drepturile omului din Senat au dat, marţi, aviz favorabil proiectului de lege privind modificarea Legii 273/2004 referitoare la regimul juridic al adopţiei, cu o serie de amendamente privind extinderea sferei adopţiei internaţionale pe trei trepte graduale.

Baconschi: România vrea să ofere informaţii în timp real Franţei privind progresele pentru Schengen

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, marţi, la Paris, că România ar vrea să coopereze cu toţi experţii francezi pentru a furniza în timp real informaţii suplimentare legat de progresele noastre în toate domeniile care au legătură cu Schengen

Juppe: România are vocaţia aderării la Schengen, dar mai trebuie să înregistreze progrese

România are vocaţia aderării la Schengen, în viziunea Franţei, a declarat, marţi, ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Juppe, adăugând însă că Bucureştiul mai are de făcut progrese pentru îndeplinirea condiţiilor necesare integrării.

TVA de 5% la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mici, respinse în comisie la Cameră

Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cu 13 voturi "pentru", 5 voturi "împotrivă" şi 2 abţineri, legea privind reducerea TVA la 5% la produsele alimentare de bază, admiţând cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu formulată în acest sens.

Lakatoş: UDMR a vrut să afle de la premier justificarea asumării pe Codul de dialog social

Deputatul UDMR Petru Lakatoş a declarat, marţi, după întâlnirea grupului cu Emil Boc, că parlamentarii Uniunii au vrut să ştie de la premier care este justificarea pentru urgenţa asumării răspunderii pe Codul de dialog social.

Comisia JURI va face un raport la cererea DNA privindu-l pe Severin, care va fi votat în plen

Cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin transmisă, prin ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, preşedintelui PE, Jerzy Buzek, va fi trimisă comisiei JURI din PE, care face un raport în care recomandă ridicarea sau nu a imunităţii eurodeputatului, raportul urmând să fie votat în plen.

Boc: Sunt resurse pentru acoperirea salariilor din MAI până la finalizarea restructurării

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că există resurse financiare pentru acoperirea drepturilor salariale până la finalizarea procesului de restructurare din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Udrea: Legea Capitalei va fi funcţională pentru alegerile din 2012, cu toată opoziţia care există

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, marţi, după o dezbatere privind Legea Capitalei, că această propunere legislativă ar putea intra în vigoare începând cu alegerile din 2012, negând că prin aceasta vor fi desfiinţate sectoarele.

A şasea rundă de negocieri cu SUA privind scutul antirachetă are loc miercuri la Bucureşti

Negocierile bilaterale cu SUA privind participarea României la sistemul de apărare antirachetă continuă, miercuri, la Bucureşti, unde va fi organizată cea de-a şasea rundă de consultări sub conducerea şefilor delegaţiilor celor două ţări - Bogdan Aurescu şi Frank Rose, informează MAE.

Sterilizarea sau eutanasierea câinilor fără stăpân va fi decisă de autorităţile locale

Comisia pentru Administraţie publică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu amendamente, proiectul de lege privind câinii fără stăpân, stabilind că animalele vor fi ţinute 30 de zile în adăposturi, după care autorităţile locale vor decide ce fac cu acestea - le sterilizează sau le eutanasieează.

Boc, despre cererile privind demisia lui Funeriu: Aceste probleme nu le dezbat public

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, întrebat ce le spune celor care cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, că aceste probleme le discută în interiorul partidului şi nu fac obiectul dezbaterilor publice.

Cătălin Ivan: PSD va vota pentru ridicarea imunităţii lui Severin în PE

Preşedintele delegaţiei PSD din PE, Cătălin Ivan, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că eurodeputaţii PSD vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, demers necesar pentru a permite justiţiei să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia eurodeputatului.

UPDATE: DNA cere PE ridicarea imunităţii pentru Adrian Severin

(Adaugă detalii despre cazul de corupţie în care este cercetat, de către DNA, europarlamentarul Adrian Severin)

Boc, întrebat despre întâlnirea de la Vila Lac: Nu fac declaraţii privind competiţia internă din PDL

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, întrebat despre întâlnirea pe care o va avea cu parlamentari democrat-liberali la Vila Lac 1, că "partea care ţine de competiţia politică internă din partid nu este una destinată publicului".

UPDATE: DNA cere PE ridicare imunităţii pentru Adrian Severin

(Adaugă detalii despre cazul de corupţie în care este cercetat, de către DNA, europarlamentarul Adrian Severin)

Conducerea PSD Arad îi cere deputatului PDL Marius Gondor să demisioneze alături de Funeriu

Conducerea PSD Arad îi cere deputatul PDL Marius Gondor, care i-a solicitat demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să îşi dea demisia alături de acesta, afirmând că "în calitate de deputat desfăşoară o activitate demagogică, prin care încearcă să mintă sistematic cadrele didactice".

DNA cere PE ridicare imunităţii pentru Adrian Severin – 2 –

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului European ridicarea imunităţii eruoparlamentarului Adrian Severin.

DNA cere PE ridicarea imunităţii pentru Adrian Severin

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin.

Udrea: Un adevărat război – trei bărbaţi se războiesc cu Elena Udrea

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a susţinut, marţi, că acţiunea USL de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum reprezintă teama şi disperarea că s-ar putea pierde controlul PNL pe bugetul Sectorului 1.

Liderii de grupuri au convenit asupra Comisiei de afaceri europene a Camerei; Hrebenciuc -preşedinte

Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor au decis, marţi, constituirea Comisiei de afaceri europene a Camerei, urmând ca preşedintele acesteia să fie Viorel Hrebenciuc (PSD).

Protocolul USL Giurgiu va fi semnat miercuri

Liderii organizaţiilor locale din Giurgiu ale PSD, PNL şi PC vor semna, miercuri, la ora 15.00, la Ateneul Bălănescu, protocolul de colaborare şi funcţionare la nivel local al USL, a precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele PSD Giurgiu, Adrian Popescu.

Chiliman: Udrea are majoritate în CGMB, e o ipocrizie să spună că vrea referendum pe Legea Capitalei

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că Elena Udrea deţine majoritatea în CGMB, el apreciind că, în aceste condiţii, este o "ipocrizie" din partea acesteia să afirme că ar susţine organizarea unui referendum pe Legea Capitalei.

Udrea, despre întâlnirea convocată marţi de Boc la Vila Lac: Deocamdată nu ştiu nimic

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, marţi, că nu are cunoştiinţă despre o întâlnire convocată de Emil Boc, la Vila Lac, cu parlamentarii care susţin candidatura sa pentru un nou mandat de şef al partidului.

USL cere stoparea imediată a închiderii spitalelor

USL cere stoparea imediată a închiderii spitalelor şi recomandă autorităţilor locale să acţioneze în instanţă actele administrative emise de Guvern în această privinţă, a declarat, marţi, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.

Partidele nu se înţeleg pe preşedinţia Comisiei de muncă din Cameră, negocierile se reiau luni

Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor nu au ajuns, marţi, la o concluzie privind împărţirea comisiilor, grupul independenţilor revendicând în continuare preşedinţia Comisie de muncă, în timp ce liberalii şi social-democraţii nu vor să cedeze nicio comisie.

Chiliman: Protocolul pe Bucureşti se va semna după clarificarea unor anumite atitudini ale PSD

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că protocolul dintre ACD PNL-PC şi PSD la nivelul Capitalei va fi semnat doar după ce PSD îşi va clarifica în interior anumite atitudini legate de votul dat de social-democraţi alături de PDL pe bugetul Primăriei Generale.

Funeriu: Demisia de obicei se cere atunci când nu rezolvi probleme

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat marţi, întrebat în legătură cu solicitarea unor democrat-liberali de a-şi da demisia, că "demisia de obicei se cere atunci când nu rezolvi probleme".