Politic

Audieri la Senat: Responsabilii cu energia nucleară dau asigurări privind Centrala Cernavodă

Membrii Comisiei Economice, industrii şi servicii din Senat i-au audiat, marţi, pe şefii NuclearElecrica, CNE Cernavodă, CNCAN, MECMA, care au dat asigurări că centrala de la Cernavodă funcţionează în condiţii de maximă securitate.

Wikileaks: Băsescu, suficient de deştept să nu vrea afectarea economiei – la arestarea lui Patriciu

Diplomaţii SUA notau, la 6 iunie 2005, într-o telegramă, referitor la reţinerea lui Dinu Patriciu şi la acuzaţiile aduse Rompetrol, că Traian Băsescu este suficient de deştept încât să nu dorească afectarea economiei, obstrucţionarea investiţiilor străine sau blocarea aderării la UE în 2007.

Oltean anunţă adoptarea declaraţiei privind mesajele ungare, apoi revine spunând că nu e cvorum

Preşedintele şedinţei de marţi a plenului Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, a anunţat iniţial adoptarea declaraţiei privind mesajele unor oficiali ungari, însă după câteva momente a revenit spunând că nu a fost cvorum.

Declaraţia privind mesajele oficialilor ungari, adoptată de Comisia de politică externă a Camerei

Deputaţii din Comisia de politică externă au adoptat, marţi, cu 12 voturi "pentru", niciun vot împotrivă şi nicio abţinere, textul declaraţiei prin care Camera Deputaţilor deplânge folosirea în scopuri politice a zilei de 15 martie şi consideră inacceptabile declaraţiile unor lideri ungari.

Mircea Cinteză, distins de preşedinţie cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler

Profesorul Mircea Cinteză a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, categoria F "Promovarea culturii", din partea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit unui decret publicat în Monitorul Oficial.

Senat: Legea PDL privind votul prin corespondenţă, respins de Comisia Juridică

Proiectul de lege iniţiat de PDL privind introducerea votului prin corespondenţă în cazul românilor aflaţi în străinătate a fost respins, marţi, de Comisia Juridică a Senatului.

Comisia Juridică a Senatului, raport negativ la alegerea primarilor într-un singur tur

Comisia juridică a Senatului a acordat, marţi, raport negativ propunerii de modificare a Legii 267/2004, care prevede ca alegerea primarilor să se facă într-un singur tur de scrutin, dacă nu există balotaj.

Procurorii i-au prezentat deputatului PDL Dan Păsat materialul de urmărire penală

Procurorii anticorupţie au început prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul în care Dan Păsat este acuzat de şantaj, iar marţi deputatul PDL a luat la cunoştinţă o serie de probe.

Aurescu participă, miercuri, la Forumul UE – Republica Moldova de la Chişinău

Secretarul de stat pentru Afaceri Europene Bogdan Aurescu va participa, miercuri, la Forumul UE - Republica Moldova, care se desfăşoară la Chişinău şi la care vor mai fi prezenţi foşti şefi de state din România, Polonia şi Moldova.

Wikileaks: Băsescu a acceptat ca România să renunţe la peste două miliarde de dolari, datorie istorică a Irakului

Preşedintele Traian Băsescu le-a comunicat diplomaţilor americani, în 2005, că România a acceptat să renunţe la 80% din datoria istorică de 2,6 miliarde USD pe care trebuia să o primească de la Irak, potrivit unor telegrame atribuite ambasadei, obţinute de Wikileaks.

Bianka-Erna Szenczi, fost consilier UDMR în Guvernul Tăriceanu, numită de Boc vicepreşedinte ANRMAP

Bianka-Erna Szenczi, fost consilier UDMR în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, dar şi consilier de stat în Cancelaria premierului Tăriceanu, a fost numită de premierul Boc în postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

Cătălin Baba, secretar de stat în aparatul premierului, a fost transferat la Ministerul Educaţiei

Cătălin Baba, secretar de stat în aparatul propriu al primului-ministru, a fost numit de şeful Guvernului în Ministerul Educaţiei, tot în postul de secretar de stat, decizie care confirmă informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Udrea: Stenogramele arată cine vrea să ducă România spre Vest, cine spre Moscova

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 28 martie.)

Wikileaks: Liderii ADA, colaboratori respectaţi ai Ambasadei SUA – decembrie 2004

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 28 martie.)

Severin, la PSD Bucureşti: Vă rog să acceptaţi să mă retrag în mod oficial din partid

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 28 martie.)

EXCLUSIV: Băsescu, în 2009: Când mai aud că dosarele lui Năstase sunt politice, le fac publice

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 28 martie.)

CSAT permite operarea pe aerodromuri pentru avioane SUA pentru realimentări, în contextul R 1973-2

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 28 martie.)

Baconschi va susţine, la Conferinţa privind Libia, necesitatea acţiunii sub coordonarea NATO

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 28 martie.)

Udrea: Stenogramele arată cine vrea să ducă România spre Vest, cine spre Moscova

Liderul PDL Elena Udrea susţine, pe blog, că "stenogramele" apărute în presă confirmă apropierea opoziţiei de interesele economice ruseşti, dar şi orientarea occidentală a preşedintelui, ministrul menţionând că există şi intoxicări, cum ar fi informaţia despre întâlnirea ei cu Viorel Hrebenciuc.

Baconschi va susţine, la Conferinţa privind Libia, necesitatea acţiunii sub coordonarea NATO

Şeful diplomaţiei române va susţine, marţi, la Londra, la Conferinţa internaţională privind Libia, necesitatea acţiunii concertate şi eficiente sub coordonarea NATO şi în parteneriat cu alte state pentru aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi asigurarea protecţiei civililor.

Wikileaks: Liderii Alianţei DA, colaboratori respectaţi ai Ambasadei SUA – decembrie 2004

O telegramă trimisă de Ambasada SUA la Washington pe 17 decembrie 2004, care ar fi fost obţinută de Wikileaks, face o radiografie a noii puteri de la Bucureşti, menţionând că cei care ulterior au primit funcţii în Guvern erau colaboratori vechi şi respectaţi ai reprezenţei SUA, notează Kamikaze.

Vanghelie îl acuză pe Blaga că ar fi fost informator al Securităţii

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie l-a acuzat, luni, pe secretarul general al PDL, Vasile Blaga, că ar fi fost informator al fostei Securităţi.

Wikileaks: Ponta, considerat ferm opozant al reformei sistemului judiciar

Preşedintele PSD, Victor Ponta, este considerat ca fiind "un ferm opozant al reformei efective a sistemului judiciar", victoria acestuia în PSD fiind considerată ca "revenirea lui Năstase şi, cu siguranţă, răzbunarea lui Iliescu împotriva lui Geoană", notează HotNews, citând o telegramă Wikileaks.

Scandal în PDL – Blaga mută cu Berceanu şi face apel la luptă corectă

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, i-a cerut premierului Emil Boc, luni, ca în partid "să înceteze aranjamentele", notează publicaţia "Gândul", menţionând, pe de altă parte, că Radu Berceanu i-a cerut premierului să respecte statutul PDL, care nu permite mandate imperative filialelor.

Scandal în PDL – Blaga mută cu Berceanu şi face apel la luptă corectă – „Gândul”

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, i-a cerut premierului Emil Boc, luni, ca în partid "să înceteze aranjamentele", notează publicaţia "Gândul", menţionând, pe de altă parte, că Radu Berceanu i-a cerut premierului să respecte statutul PDL, care nu permite mandate imperative filialelor.

Senator PDL: Propunerea lui Antonescu privind votul românilor din străinătate este aberantă

Senatorul pentru românii din Europa şi Asia, Viorel Badea (PDL), a declarat, luni, că propunerea liderului PNL Crin Antonescu privind condiţionarea dreptului la vot pentru românii din străinătate de plata unui impozit în ţară este aberantă şi ar ataca fundamentele Constituţiei.

Wikileaks – Gitenstein: Guvernul din România arată ca o raţă care şchioapătă

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a apreciat într-o cablogramă atribuită ambasadei şi care ar fi fost obţinută de Wikileaks, potrivit ziarului Adevărul, că Guvernul român, care "arată ca o raţă şchioapă", recunoaşte că nu poate duce la îndeplinire reformele legislative promise în 2009.

Vanghelie: Cazul Severin a fost o manipulare, cred că este nevinovat

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, când europarlamentarul Adrian Severin şi-a anunţat demisia din partid, că este convins de nevinovăţia lui, acesta fiind de fapt atacat pentru că este incomod.

Severin şi-a susţinut nevinovăţia şi a spus că nu intenţionează să demisioneze din PE

Europarlamentarul Adrian Severin a declarat, din nou, luni că nu intenţionează să demisioneze din Parlamentul European, susţinând că nu există acuzaţii concrete în ceea ce îl priveşte.

UPDATE 2: Severin, la PSD Bucureşti: Vă rog să acceptaţi să mă retrag în mod oficial din partid

(adaugă declaraţii ale europarlamentarului Adrian Severin)

Radu F. Alexandru: I-am cerut lui Boc să oprească adunările pentru susţinerea de candidaţi în PDL

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că i-a cerut liderului PDL, Emil Boc, să oprească organizarea de adunări în organizaţiile PDL pentru susţinerea candidaţilor pentru şefia partidului, precizând că nu au fost prezentate moţiunile şi nici depuse oficial candidaturi.

Boc le-a cerut deputaţilor PDL să susţină proiectul legii privind alegerea primarilor din primul tur

Premierul Emil Boc le-a cerut, luni, deputaţilor PDL să susţină şi să adopte urgent două proiecte de lege privind alegerea primarilor din primul tur de scrutin şi referitor la atribuţiile primarilor.

Cinci deputaţi PSD şi-au retras semnăturile de pe proiectul privind Comisia Petrom

Cinci deputaţi PSD şi-au retras semnăturile de pe proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea respectării prevederilor contractului de privatizare a Petrom, a anunţat, luni, secretarul Camerei, Dumitru Pardău.

Severin, la PSD Bucureşti: Vă rog să acceptaţi să mă retrag în mod oficial din partid – 2

Europarlamentarul Adrian Severin a anunţat, luni, în şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti, că demisonează din PSD.

Senatul a acceptat impozitarea pensiilor sub 2.000 lei, la solicitarea şefului statului

Plenul Senatului aprobat, luni, cererea preşedintelui Băsescu privind respingerea legii care stabilea neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, supunând la vot solicitarea şefului statului după ce PDL a reclamat că în şedinţa de plen de săptămâna trecută proiectul nu a fost dezbătut regulamentar.

CE, întrebată despre Onno Simmons: Nu comentăm Wikileaks

CE a precizat luni că nu face comentarii legate de materialele Wikileaks, nici la modul general, nici în ceea ce priveşte conţinutul lor, după publicarea unei note în care un fost consilier UE în România spunea că "crima organizată este aşa de bine organizată că nu e nevoie să se împuşte între ei".

EXCLUSIV – Băsescu, în 2009: Când mai aud că dosarele lui Năstase sunt politice, le fac publice – ASCULTĂ AICI DISCUŢIILE

Preşedintele Traian Băsescu le-a declarat, pe 17 februarie 2009, reprezentanţilor PSD, la întâlnirea pe tema Justiţiei, că dosarele lui Adrian Năstase au la bază plângeri ale unor membri PSD şi a afirmat că le va face publice dacă social-democraţii vor mai acuza caracterul politic al acestora.

COMENTARIU: Strigătul de luptă anti-WikiLeaks: „Bârfe!”

Floarea politicii băştinaşe, etichetată şi portretizată în cablogramele WikiLeaks s-a scuturat a dezgust:"Bârfe!" cap-coadă. Sau s-a îndoit a întrebare inocenta, "a la Dan Voiculescu": "Cine este WikiLeaks?". Sau a făcut spirite: "sunt lucruri care erau deductibile, ca TVA" (apud Gheorghe Flutur).

Adrian Severin şi-a depus demisia din PSD – surse – 2

Europarlamentarul Adrian Severin şi-a depus, luni, demisia din PSD, înaintea şedinţei Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti, în care urma să se analizeze solicitarea formulată de conducerea partidului privind excluderea sa din formaţiunea social-democrată.