Politic

Senat: Alegerea noii conduceri, amânată cu o săptămână

Senatul s-a întrunit, marţi, într-o nouă sesiune ordinară, aleşii hotărând în unanimitate ca alegerea noii conducerii a acestei Camere să fie amânată cu o săptămână, interval în care parlamentarii să lucreze doar în comisiile de specialitate.

Anastase a anunţat în plen că deputatul Ţaga activează în grupul independenţilor, ca membru al UNPR

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat, marţi, în plen, că deputatul Claudiu Ţaga, care a demisionat din PNL, va activa în grupul deputaţilor independenţilor, ca membru al UNPR.

Deputatul Marian Săniuţă şi-a anunţat demisia din PSD, spunând că va activa ca independent

Deputatul Marian Săniuţă şi-a anunţat, marţi, în plenul Camerei, demisia din PSD, prrecizând că va activa în continuare ca deputat independent.

Sârbu, după discuţia cu Băsescu: UNPR vrea ca garanţiile colective să rămână la un nivel acceptabil

Parlamentarii UNPR au discutat, marţi, cu preşedintele Băsescu despre priorităţile legislative, aceştia solicitând ca "garanţiile colective să rămână la un nivel acceptabil, în aşa fel încât rolul şi locul sindicatelor să nu poată fi pus în discuţie", a declarat liderul partidului Marian Sârbu.

Păsat: Anunţ luni dacă cer sau nu ridicarea imunităţii, sunt nevinovat şi nu merit să fiu arestat

Deputatul PDL Dan Păsat a declarat, marţi, că este nevinovat în dosarul trimis la Parlament, că nu merită să fie arestat şi că va decide, luni, dacă le va cere colegilor lui deputaţi să îi ridice sau nu imunitatea parlamentară.

Boc: Cele patru formaţiuni din coaliţie vor semna un document de funcţionare

Premierul Emil Boc a declarat marţi, după întâlnirea cu senatorii UDMR, că la nivelul coaliţiei s-a convenit asupra semnării de către cele patru formaţiuni care o alcătuiesc a unui "document de funcţionare a coaliţiei", "de consolidare" a funcţionării acestei structuri pentru următorii doi ani.

Întâlnirea dintre Băsescu şi UNPR s-a încheiat. Preşedintele nu a vrut să facă declaraţii

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, marţi, de la Parlament, după întâlnirea, de aproximativ o oră, cu senatorii şi deputaţii UNPR.

Kovesi despre cazul preşedintelui CJ Argeş: Procurorii nu fac dosare la comandă politică

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la Timişoara, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor privind măsura reţinerii lui Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, că "procurorii nu fac dosare la comandă politică".

Şedinţa de plen a Senatului de marţi doar pentru intonarea imnului, noul BP amânat

Şedinţa de plen a Senatului de marţi, prima zi a sesiunii, va fi dedicată doar intonării imnului naţional şi, eventual, unor declaraţii politice, din cauza suspendării negocierilor pentru noua componenţă a Biroului Permanent.

Fostul deputat Adrian Semcu, candidatul PNL la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti

PNL Prahova a anuntat, marti, candidatul partidului pentru functia de primar al municipiului Ploişti la alegerile locale care vor avea loc în 2012, candidatul liberal fiind fostul deputat Adrian Semcu, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

CNMT susţine că Borbely Laszlo se teme de înfiinţarea PPMA

Acuzaţiile lansate de vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, potrivit cărora banii de la Guvernul ungar pentru "centrele democraţiei" sunt direcţionaţi spre înfiinţarea unui partid, nu corespund realităţii, iar Borbely se teme de înfiinţarea PPMA, afirmă liderii CNMT Mureş.

Negocierile pentru conducerea Senatului au fost suspendate, coaliţia nu s-a impus

Negocierile dintre liderii grupurilor parlamentare pentru funcţiile din Biroul Permanent al Senatului s-au întrerupt, marţi, fără a se ajunge la niciun rezultat, reprezentanţii coaliţiei guvernamentale nereuşind să îşi impună punctul de vedere.

Băsescu a sosit la Parlament, unde se întâlneşte cu deputaţii şi senatorii UNPR

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, marţi, la Parlament, unde se întâlneşte cu senatorii şi deputaţii UNPR.

Deputaţii vor aplauda timp de 1 minut, în şedinţa din 7 februarie,pentru supravieţuitorii cancerului

Deputaţii vor aplauda timp de un minut, în şedinţa de plen din 7 februarie, pentru supravieţuitorii cancerului, această iniţiativă aparţinând Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, a anunţat secretarul Camerei Dumitru Pardău.

Chiliman: Piedone ar putea fi candidatul PNL-PC la Capitală; Piedone: Ba Chiliman ar putea fi

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, şi preşedintele PC Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, s-au dat reciproc drept exemplu în ceea ce priveşte o eventuală candidatură din partea Alianţei de Centru-Dreapta (ACD) PNL-PC la Primăria Generală a Capitalei.

Data plăţii TVA datorată de MApN companiei Romtehnica, prorogată pentru al treilea an consecutiv

Guvernul intenţionează să adopte o ordonanţă prin care să proroge, pentru al treilea an consecutiv, termenul de plată a TVA datorată companiei Romtehnica, datele MApN arătând că ministerul ar avea nevoie de peste 300 de milioane lei pentru a plăti taxa pe valoare adăugată pentru 2009, 2010 şi 2011.

Conducerea Camerei a aprobat amplasarea de ministudiouri ale TVR şi B1 TV în zona sălii de plen

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, ca TVR şi B1Tv Channel să-şi amplaseze ministudiouri în Palatul Parlamentului, în zona sălii de plen, a anunţat secretarul Camerei Dumitru Pardău.

Prelungirea negocierilor privind componenţa noului Birou Permanent al Senatului amână şedinţa BP

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi liderii grupurilor parlamentare poartă negocieri pentru stabilirea componenţei noului Birou Permanent, liderii UNPR solicitând funcţii în conducerea instituţiei şi şefia unei comisii parlamentare din Senat.

CNMT Covasna a început strângerea semnăturilor pentru înregistrarea PPMA

Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) Covasna a început campania de strângere a semnăturilor pentru înregistrarea Partidului Popular Maghiar din Ardeal (PPMA), intenţionând să adune la nivelul judeţului cel puţin patru mii de semnături, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Candidaturile lui Kelemen Hunor, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely la şefia UDMR, validate

UDMR informează că, în urma unei decizii a Comisiei de Supraveghere a Statutului, au fost validate aplicaţiile candidaţilor la preşedinţia Uniunii, respectiv Kelemen Hunor, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely.

Băsescu se întâlneşte, la ora 15.00, cu senatorii şi deputaţii UNPR

Preşedintele Traian Băsescu urmează să se întâlnească, marţi, la ora 15.00, cu senatorii şi deputaţii UNPR, la sala de grup a independenţilor de la Camera Deputaţilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Ponta: Boc şi Băsescu perpetuează o stare de război social

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după o întâlnire cu reprezentanţi ai patronatelor, că premierul şi preşedintele mimează dialogul social şi menţin o stare de conflict perpetuu.

Kelemen Hunor: Protocolul formaţiunilor din coaliţie, finalizat în zece zile

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că încheierea unui protocol al formaţiunilor din coaliţia guvernamentală a fost propusă chiar de UDMR, că prima dată a fost discutat acest subiect în urmă cu două săptămâni şi documentul ar trebui finalizat în zece zile.

Băsescu se întâlneşte, la ora 15.00, cu senatorii şi deputaţii UNPR – surse

Preşedintele Traian Băsescu urmează să se întâlnească, marţi, la ora 15.00, cu senatorii şi deputaţii UNPR, la sala de grup a independenţilor de la Camera Deputaţilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Ponta: Boc şi Băsescu perpetuează o stare de război social

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după o întâlnire cu reprezentanţi ai patronatelor, că premierul şi preşedintele mimează dialogul social şi menţin o stare de conflict perpetuu.

Sediul PDL din Bistriţa a fost vandalizat – FOTO

Sediul PDL din Bistriţa a fost vandalizat, în noaptea de luni spre marţi, pe geamurile acestuia fiind scrise, cu vopsea neagră şi portocalie, mesajele "A venit pensia cu 25% reducere!", "Hoţii!", "Jos PDL!" şi "Trăiţi bine?".

FOCUS: Codul Muncii şi legile electorale se anunţă principalele subiecte de dispută ale sesiunii

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Băsescu: ÎPS Bartolomeu Anania a slujit cu devotament atât Biserica cât şi cultura

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Boc: Priorităţile Guvernului – investiţii, revizuirea Constituţiei şi modificarea legislaţiei muncii

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Boc:PDL vrea ca dosare de la Parlament, fie că e vorba de Năstase sau de Păsat,să meargă în justiţie

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

PDL îşi menţine reprezentanţii în BP al Camerei, cu excepţia lui Voinescu; Toader rămâne şef la grup

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, evaluat marţi de neurologi

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Băsescu spune că nu cunoaşte acţiunile de protest ale PSD

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Băsescu solicită PDL să aprobe trimiterea în justiţie a dosarelor, inclusiv în cazul Păsat

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Toader: Păsat a anunţat că va cere în plen ridicarea imunităţii în cazul său

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Boc: Priorităţile Guvernului – investiţii, revizuirea Constituţiei şi modificarea legislaţiei muncii

Premierul Emil Boc a declarat, luni seară, după şedinţa grupurilor parlamentare PDL, că Guvernul are priorităţi pe trei domenii: investiţii, revizuirea Constituţiei şi modificarea legislaţiei muncii, şeful executivului arătând că măsurile grele din anii anteriori vor începe să dea roade în 2011.

Toader: Păsat a anunţat că va cere în plen ridicarea imunităţii în cazul său

Liderul grupului PDL de la Cameră, Mircea Toader, a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că deputatul PDL Dan Păsat a anunţat, la întâlnirea parlamentarilor PDL cu şeful statului, că va cere în plen ridicarea imunităţii în cazul său.

Băsescu solicită PDL să aprobe trimiterea în justiţie a dosarelor, inclusiv în cazul Păsat

Preşedintele Traian Băsescu le-a solicitat, luni, parlamenarilor PDL să aprobe trimiterea în justiţie a dosarelor de la Parlament, făcând referire la deputatul PDL Dan Păsat, şeful statului criticându-i, de asemenea, pe liderii partidului pentru că nu fac declaraţii publice în sprijinul formaţiunii.

Boc: PDL vrea ca dosare de la Parlament, fie că e vorba de Năstase sau de Păsat, să meargă în justiţie

Premierul Emil Boc a declarat, luni, după şedinţa grupurilor PDL la care a participat şeful statului, că justiţia nu trebuie oprită în cazul dosarelor de la Parlament, fie că este vorba de Adrian Năstase sau de Dan Păsat, arătând că PDL va susţine acest demers în perioada următoare.

Guvernul alocă Uniunii Democrate Maghiare cei mai mulţi bani pentru minorităţi din bugetul pe 2011

Uniunea Democrată Maghiară din România va primi cei mai mulţi bani din totalul fondurilor prevăzute în bugetul pe 2011 şi alocate de Secretariatul General al Guvernului (SGG) către Departamentul de Relaţii Interetnice, alte sume importante fiind rezervate Asociaţiei Partida Romilor "Pro-Europa".