Politic

Deputatul Ţurcanu: Excluderea din partid a unor membri a fost decisă de organizaţie, nu de mine

Preşedintele PNL Botoşani, deputatul Florin Ţurcanu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că excluderea din partid a unor membri este o problemă strict politică şi care a fost decisă de organizaţie, şi nu de el.

Frunda: Cred că aderarea la Schengen va fi amânată, preşedintele are cea mai mare responsabilitate

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy crede că aderarea României la Spaţiul Schengen va fi amânată, iar preşedintele ţării, "ca reprezentant al politicii externe româneşti, are cea mai mare responsabilitate".

Ungaria admite că este „dificil” pentru România şi Bulgaria să adere la Schengen, dar promite sprijin

Premierul ungar, Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a admis, joi, că este "dificil" pentru România şi Bulgaria să adere la Schengen din cauza opoziţiei unora dintre statele membre, dar a promis că Ungaria va depune toate eforturile pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Deputatul PNL Florin Ţurcanu, trimis în judecată pentru fals şi uz de fals

Deputatul PNL de Botoşani Florin Ţurcanu a fost deferit justiţiei de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că a consemnat nereal faptul că membri ai organizaţiei politice au fost excluşi din partid.

Controverse privind declaraţia ministrului ungar de Interne despre aderarea României la Schengen

O ştire a agenţiei DPA, potrivit căreia ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, ar fi declarat că aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu va avea loc în martie, cele două ţări putând fi integrate cel mai devreme în octombrie, a stârnit controverse la Bucureşti.

Ambasador: Poziţia Ungariei nu s-a schimbat, sprijinim eforturile de intrare în Schengen la termen

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Füzes Oszkár, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că poziţia ţării sale nu s-a schimbat, precizând că Ungaria sprijină deplin România şi Bulgaria în eforturile acestora pentru intrarea în Schengen la termen.

Marko, surprins de declaraţia atribuită părţii ungare privind amânarea intrării în Schengen

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este surprins de declaraţia atribuită părţii ungare referitoare la amânarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen faţă de termenul preconizat.

Întâlnirea de lucru de la BNR s-a terminat

Întâlnirea de lucru de la sediul BNR la care au participat şeful statului, premierul, guvernatorul şi ministrul de Finanţe s-a încheiat, joi, după mai mult de o oră de la momentul începerii.

Băsescu spune că nu cunoaşte declaraţia ministrului ungar de Interne legată de Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea de lucru de la BNR cu premierul, guvernatorul şi ministrul Finanţelor, răspunzând unei întrebări, că nu cunoaşte declaraţia atribuită ministrului ungar de Interne privind amânarea intrării României în Schengen.

Meleşcanu: Amânarea aderării la Schengen, cel mai spectaculos eşec al României în relaţia cu UE

Preşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că amânarea aderării la Schengen era o decizie de aşteptat, precizând că este unul dintre eşecurile cele mai spectaculoase ale României în relaţia cu UE, care trebuie asumat real.

Severin: Se fac presiuni inacceptabile pentru ca PE să dea un anumit vot privind aderarea la Schengen

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că declaraţii referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen precum cea a ministrului maghiar de Interne constituie "presiuni inacceptabile" asupra Parlamentului European.

Weber: Orice declaraţie privind o decizie de aderare la Schengen este imposibilă

Europarlamentarul PNL Renate Weber a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că orice declaraţie referitoare la decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen este în mod categoric imposibilă, pentru că decizia finală se va lua undeva în aprilie.

Korodi: Declaraţiile ministrului ungar, redate greşit, Ungaria susţine aderarea la Schengen la termen

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile ministrului ungar de Interne au fost "redate greşit", precizând că partea ungară s-a angajat să susţină intrarea României în Schengen la termenul stabilit, în martie 2011.

Baconschi: Autorităţile române au cerut ministerului ungar de Interne declaraţia lui Sandor Pinter

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că în momentul de faţă preşedinţia ungară a UE are pe agendă extinderea Spaţiului Schengen, el precizând însă că autorităţile române au cerut ministerului ungar de Interne declaraţia lui Sandor Pinter.

Baconschi: Nu există motive pentru demisia mea, MAE şi-a făcut temele pentru Schengen

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că nu există motive să demisioneze din funcţie, având în vedere că MAE şi-a făcut temele pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Severin: Parteneriatul strategic cu Franţa este mort, Parisul să nu dea lecţii anticorupţie României

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, la RFI, că parteneriatul strategic cu Franţa este mort, că Parisul nu are poziţia morală să dea lecţii anti-corupţie României şi că nu vede nicio consecinţă a unei eventuale denunţări a MCV.

Baconschi, dispus să demisioneze dacă premierul îi cere acest lucru

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri seară, la TVR1, răspunzând unei întrebări, că este dispus să demisioneze dacă premierul Emil Boc îi va cere acest lucru, dacă este vinovat pentru un eventual eşec al aderării României la Schengen.

Băsescu lui Vreme: Să termini informatizarea sistemului de plăţi, altfel îţi iau cartea de credit

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme, că se aşteaptă ca informatizarea sistemului de plată a taxelor şi impozitelor să fie finalizată în martie, fără să reprezinte o condiţie impusă de FMI, avertizându-l, râzând, că în caz contrar îi va lua cartea de credit.

Băsescu: Guvernul să nu mai discute la nesfârşit pe Codul Muncii, sindicatele vor să blocheze decizia

Preşedintele Traian Băsescu a cerut miniştrilor să stabilească termene clare în negocierile cu sindicatele asupra diferitelor proiecte de legi, inclusiv pentru Codul Muncii, afirmând că liderii sindicali încearcă de regulă să blocheze adoptarea unui act prin prelungirea discuţiilor.

Băsescu: România trebuie să aibă un acord precautionary cu FMI, cu eventuale fonduri de la UE

România trebuie să continue relaţia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) printr-un acord precautionary, pentru stabilitate financiară, iar eventuale fonduri să fie atrase de la Uniunea Europeană, din sumele puse la dispoziţia statelor din afara zonei euro, a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

Antonescu şi Ponta: Băsescu trebuie să demisioneze dacă îşi asumă răspunderea pentru întârzierea aderării la Schengen

Preşedintele PNL, Crin Antonescu şi preşedintele PSD, Victor Ponta au susţinut, miercuri, că şeful statului, Traian Băsescu, trebuie să demisioneze din funcţie dacă îşi asumă într-adevăr răspunderea politică pentru întârzierea aderării României la Spaţiul Schengen.

Constantin: Alianţa PNL-PC va avea candidaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că alianţa cu PNL, care se va numi probabil Alianţa de Centru-Dreapta PNL-PC, va avea candidaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016.

Ponta: Am mandat să construiesc o alianţă PSD-PNL pentru şase-opt ani

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că mandatul primit la sfârşitul anului de la conducerea PSD este construcţia unei alianţe cu PNL pe termen mediu, de 6-8 ani.

BPC al PNL a aprobat în unanimitate propunerea de încheiere a unei alianţe politice cu PC

Membrii BPC al PNL au votat, miercuri, în unanimitate, propunerea preşedintelui Crin Antonescu privind încheierea unei alianţe politice cu Partidul Conservator (PC), potrivit unor surse participante la şedinţă.

Antonescu: Voi pune în discuţia BPC alianţa cu PC

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că va pune în discuţia BPC realizarea unei alianţe cu PC, el precizând că, dacă BPC va fi de acord cu propunerea sa, atunci va fi convocată Delegaţia Permanentă pentru a lua o decizie în acest sens.

Cum au plănuit parlamentarii români să hărţuiască Germania care nu ne vrea în Schengen

Amânarea aderării la Schengen stârneşte semnale de ameninţare nu doar din partea diplomaţiei române, ci şi din tabăra parlamentarilor de la Bucureşti, notează ziarul "Gândul", menţionând posibilitatea respingerii, consultative, a unei cereri a Germaniei privind creşterea numărului de eurodeputaţi.

Autorităţile inventariază bunurile din sediul PRM, operaţiunea ar putea dura toată noaptea

Autorităţile inventariază, marţi seară, bunurile din sediul central al PRM, de pe strada Emile Zola din Capitală, în cadrul operaţiunii de evacuare, surse implicate susţinând că acest proces va continua toată noaptea.

Editorial C.T. Popescu: Îl înţeleg pe C.V. Tudor

"Pe mine nu mă scoateţi! " Îl înţeleg pe dl. C.V. Tudor. D-sa zbiară aceste cuvinte către executorii judecătoreşti, către poliţişti, către preşedintele Băsescu.

Contractul PRM pentru sediu a fost valabil doar un an, fără drept de subînchiriere

Contractul de închiriere de către Partidul România Mare a sediului din strada Emile Zola a avut o perioadă de valabilitate de un an, iar titularul a fost doar PRM, care nu avea voie să subînchirieze ori schimbe destinaţia imobilului, susţin surse din conducerea RA-APPS, care administrează clădirea.

Băsescu despre Legea Educaţiei: Nu va mai funcţiona criteriul vechimii pentru a dobândi calitatea de profesor, ci valoarea

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie de presă marţi seara privind promulgarea Legii Educaţiei, menţionând că nu va mai funcţiona criteriul vechimii pentru a dobândi calitatea de profesor, ci valoarea şi că legea asumată de Guvern, acceptată de Parlament şi de CC constituie un moment important.

Geoană îi cere lui Băsescu să nu promulge Legea educaţiei şi vrea să resesizeze CC

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după pronunţarea deciziei CC privind Legea educaţiei, că face un apel "extrem de serios" către preşedinte să nu promulge actul normativ şi a precizat că, după ce această lege va fi eventual promulgată, îşi păstrează dreptul de a resesiza CC.

CE îi răspunde lui Baconschi: Suprimarea MCV este o decizie a Comisiei

Decizia privind suprimarea MCV aparţine Comisiei Europene, a declarat purtătorul de cuvânt al CE Mark Gray, după ce ministrul de Externe Teodor Baconschi a susţinut, într-un interviu, că România poate denunţa unilateral Mecanismul, în condiţiile în care este folosit în alte domenii, transmite RFI.

Udrea: PDL are nevoie de reformare, dar nu mai mult decât celelalte partide

Partidul Democrat Liberal (PDL) are nevoie de reformare, însă în niciun caz mai mult decât celelalte partide, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Elena Udrea, secretar executiv la PDL şi ministru al Dezvoltării.

Membrii conducerii Senatului au primit 27 de cadouri în 2010 şi au donat instituţiei doar unul

Principalii lideri ai Senatului au păstrat, cu o singură excepţie, toate bunurile primite cu prilejul unor acţiuni de protocol în 2010, majoritatea acestora fiind cadouri simbolice, evaluate la sume sub 100 euro.

Boc i-a convocat la Guvern pe miniştrii Educaţiei, Dezvoltării şi Transporturilor pentru priorităţile pe 2011

Premierul Emil Boc i-a convocat, luni, la Guvern, pe miniştrii Educaţiei, Dezvoltării Regionale şi Transporturilor la discuţii separate privind proiectele prioritare avute în vedere pentru acest an.

Politica în 2011, sub semnul alegerilor de anul viitor

Anul 2011 va fi marcat în politică de pregătirile pentru alegerile din 2012, toate partidele urmând să-şi desemneze candidaţii în primul rând pentru locale, iar bătălia pentru Capitală se anunţă acerbă, cu competitori de calibru.

Baconschi: România poate denunţa unilateral MCV şi poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, susţine că, în condiţiile în care Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este folosit în alte domenii şi devine un handicap, România îl poate denunţa unilateral, la fel cum poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE.

Udrea: Am convingerea că 2011 va fi un an mult mai bun, se vor încheia toate măsurile de austeritate

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, îşi declară, într-o postare pe blog, "speranţa şi convingerea" că 2011 va fi un an mult mai bun, care va marca ieşirea din criza economică şi în care se vor încheia toate măsurile de austeritate.

Vezi aici cum au simţit politicenii la buzunar anul 2010

Anul 2011 nu le-a adus politicienilor satisfacţii financiare "spectaculoase", majoritatea dintre aceştia punând restricţiile pe seama crizei.

Boc: Cel mai bun mesaj pentru 2011 este că după vremea rea vine şi vremea bună

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă seară, la Predeal, că mesajul cel mai bun pentru 2011 este că "după vremea rea vine şi vremea bună", el arătând că dacă reformele vor fi continuate atunci "România va avea prosperitate în cadrul Uniunii Europene".