Politic

Maior spune că a informat autorităţile despre amplificarea activităţii clanurilor mafiote

Directorul SRI, George Maior, a declarat, vineri, pentru "Gândul", că a informat autorităţile despre "amplificarea activităţii" clanurilor mafiote în teritoriu "pe fondul creşterii fenomenului de corupţie".

Voicu: O denunţare a acordului cu FMI nu este posibilă, însă o renegociere da

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu consideră că denunţarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional "nu mai este posibilă", însă o "renegociere" a înţelegerii s-ar impune, lucru pe care liberalii l-au menţionat şi în textul ultimei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.

Vosganian: Dacă bugetul vine cu scăderi la ministere, PNL este dispus să voteze împotrivă

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, că PNL ar putea vota împotriva bugetului de stat pe 2011 dacă acesta va cuprinde scăderi la diverse ministere.

Predoiu: Olanda şi Finlanda, rezervate faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că aderarea României la Spaţiul Schengen depinde crucial de convingerea partenerilor europeni, precizând, totodată, că, în ultima perioadă, statele care şi-au manifestat cel mai pregnant rezervele sunt Olanda şi Finlanda.

PRM a primit ordin de evacuare din sediu. Vadim Tudor spune că nu pleacă

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, că partidul a primit ordin de evacuare în urma unei hotărâri a Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a încuviinţat executarea silită a PRM, el precizând însă că formaţiunea sa nu va părăsi imobilul din Str. Emile Zola nr. 2.

Democrat-liberalii bucureşteni îşi aleg duminică primul preşedinte femeie

Aproximativ 700 de delegaţi democrat-liberali se vor reuni, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru a alege noua conducere a Organizaţiei PDL Bucureşti, pentru prima dată pentru şefia acesteia candidând o femeie, Elena Udrea, actualul preşedinte interimar al filialei.

Traian Igaş: Nu se pune problema demisiei mele de onoare

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, vineri, la Satu Mare, că nu se pune problema să îşi dea demisia de onoare după incidentele de la Piatra Neamţ, el precizând că abia a fost numit la conducerea ministerului şi că abia acum face evaluări şi va prezenta un raport.

Onofrei: Nu este conflict între Guvern şi Parlament, ci poate între preşedintele Senatului şi premier

Secretarul Senatului Orest Onofrei (PDL) a declarat, vineri, că în cazul angajării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei nu poate fi vorba despre un conflict între Guvern şi Parlament, şi doar între preşedintele Senatului şi premier.

Băsescu: Estimarea este ca în 2014 forţele afgane să preia controlul asupra teritoriului afgan

Şeful statului a declarat, vineri, la plecarea spre Lisabona, că unul din obiectivele Summit-ului NATO este stabilirea strategiei pentru Afganistan, menţionând că estimarea este ca în 2014 forţele afgane să poată avea controlul asupra întregului teritoriu şi Alianţa să-şi declare misiunea încheiată.

Geoană: Prezenţa „anacronică” a trupelor ruseşti în Transnistria trebuie rezolvată

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, la RFI, că prezenţa "anacronică" a trupelor ruseşti în Transnistria trebuie rezolvată, altfel nu se poate vorbi despre independenţa adevărată a Republicii Moldova.

Război subteran Udrea – Blaga. Harta puterii în PDL

Odată cu înscăunarea sa ca preşedinte al PDL Bucureşti, în şedinţa de duminica aceasta, Elena Udrea îşi consolidează puterea în partid şi ameninţă poziţia lui Vasile Blaga, actualul secretar general, cu care ministrul Turismului poartă, de câţiva ani, un război dur, subteran, potrivit cotidianului Gândul.

Băsescu: România a făcut tot ce a trebuit în 2010, proba e creditul ce trebuie luat pe 25 noiembrie

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că România va trebui să se împrumute pe piaţă, în jurul datei de 25 noiembrie, cu circa un miliard de euro, menţionând că dacă acest credit va fi pe trei ani, cu dobânzi mai mici de 5% şi suprasubscris, înseamnă că ţara noastră a redevenit credibilă.

Băsescu: Dacă R. Moldova doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii e factor cheie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR că nu doreşte să facă prnosticuri despre Moldova, dată fiind campania electorală, dar a adăugat că dacă această ţară doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii guvernamentale la putere este un factor cheie.

Băsescu vorbeşte despre înlocuirea trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE

Preşedintele Traian Băsescu a avansat, joi seară, ideea înlocuirii trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE, atrăgând atenţia, în acest context, că nu se referă la efective româneşti.

Băsescu: Vor fi cel puţin două state UE care vor intra în dificultate în perioada următoare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi , la TVR, că vor fi cel puţin două ţări UE care vor intra în dificultate în perioada următoare, menţionând, că, în afară de acestea, şi Portugalia "este în mare dificultate".

Băsescu: Să sperăm că o creştere a salariilor bugetarilor cu 15% va fi posibilă şi acceptată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că bugetarii au suferit cel mai mult de pe urma măsurilor de austeritate, apreciind că se fac eforturi în două zone, respectiv creşterea salariilor bugetarilor cu 15% şi majorarea salariului minim până la 670 lei.

Marko Bela, la lansarea volumului său de sonete: Poezia nu e compatibilă cu politica

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi seară, la Târgul de carte Gaudeamus, unde şi-a lansat volumul bilingv de sonete "Erotica grădinii", că nu a crezut niciun moment şi nu crede că politica şi poezia sunt două meniri compatibile.

Băsescu: I-am cerut lui Igaş să nu fie destituit inspectorul şef de la Neamţ fără anchetă

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că i-a cerut ministrului de Interne, Traian Igaş, ca inspectorul şef al Poliţiei Neamţ să nu fie destituit până nu are loc o anchetă a Corpului de control a ministrului, el criticând, pe de altă parte, lipsa de disciplină din Poliţie în unele judeţe.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, ales preşedinte al PDL Bistriţa şi desemnat candidat la Primărie

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost ales, joi seară, în funcţia de preşedinte al PDL Bistriţa şi a fost desemnat candidat al formaţiunii, în 2012, la Primăria municipiului.

Băsescu: România nu mai are, din 2013, capacitatea să-şi protejeze propriul spaţiu aerian

România nu mai are, din 2013, capacitatea să-şi protejeze propriul spaţiu aerian pentru că nu a fost în măsură să contracteze achiziţionarea de avioane care să înlocuiască MiG-urile, a declarat, joi, la TVR, preşedintele Traian Băsescu.

Gitenstein: Curtea Constituţională pare implicată în politică

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, la Antena 3, că dat fiind faptul că se cer Curţii Constituţionale opinii în cazurile în care există dispute politice, instituţia pare "implicată în politică, pare a avea implicaţii politice".

Baconschi: Va fi cineva la ceremonia de decernare a Nobelului pentru Pace, dar nu şeful misiunii

România nu va trimite şeful misiunii diplomatice la ceremonia decernării premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, programtă la Oslo în 10 decembrie, ci va desemna o altă persoană, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.

Boc: Procedura angajării răspunderii Guvernului pe o lege este inspirată din Constituţia Franţei

Articolul 114 din Constituţie care reglementează angajarea răspunderii Guvernului este inspirat dintr-un articol din Constituţia Franţei, care conferă Executivului dreptul de a decide o procedură rapidă de adoptare a unei legi, punându-şi în joc mandatul, a afirmat, joi, premierul Emil Boc.

Emil Constantinescu, la 71 de ani: Sunt un om absolut fericit, nu revin în politică

Fostul preşedinte Emil Constantinescu declară, la aniversarea a 71 de ani, că nu intenţionează să revină în politică, precizând că este un om fericit, că se bucură de sănătate şi satisfacţii profesionale şi că lucrează la un proiect care constituie o "viziune asupra României anului 2030".

Baconschi către studenţi: Implicarea politică a generaţiei voastre duce la îmbunătăţirea elitelor

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a făcut un apel către studenţi să se implice în politică, deoarece politica în România trebuie reinventată, iar ei ar putea contribui la îmbunătăţirea elitelor conducătoare şi a modelului de societate.

Un deputat PDL va depune un proiect de lege privind interzicerea vânzării de produse etnobotanice în România

Deputatul PDL Mircia Giurgiu a anunţat, joi, că va depune în Parlament un proiect de lege privind interzicerea vânzării produselor etnobotanice în România, în urma cazurilor în care tineri au ajuns la spital după ce au consumat astfel de substanţe.

Sorina Plăcintă şi Costică Canacheu candidează la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Bucureşti

Fostul ministru al Tineretului Sorina Plăcintă şi preşedintele Comisiei de apărare din Cameră, Costică Canacheu, şi-au depus candidaturile pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei PDL Bucureşti, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Băsescu participă, vineri şi sâmbătă, la lucrările Summit-ului NATO de la Lisabona

Preşedintele Traian Băsescu se va afla, vineri şi sâmbătă, la Summit-ul NATO, care va avea ca principale teme pe agendă adoptarea Noului Concept Strategic, dar şi dezbateri privind apărarea antirachetă, viitorul misiunii în Afganistan şi cooperarea cu Rusia, informează Preşedinţia.

Moldovan: Pe Roberta Anastase nu o ajută capul mai mult decât pe un activist de partid de la CAP

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, că pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, "nu o ajută capul mai mult decât pe un activist de partid de la CAP".

Boc: Scrisoarea prin care Geoană cere renunţarea la asumare nu are niciun fundament juridic

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că scrisoarea pe care i-a adresat-o preşedintele Senatului, Mircea Geoană, în care îi cererea renunţarea la asumarea răspunderii pe Legea educaţiei, nu are fundament juridic, nici valoare juridică, putând fi considerată doar un gest politic.

Directorul Teatrului Naţional din Ungaria a anulat angajamentul pentru Ziua Naţională a României

MAE a constatat "cu regret", joi, că directorul Teatrului Naţional din Ungaria, sub presiunea unor demonstraţii anunţate, a decis anularea angajamentului de a pune spaţiul instituţiei la dispoziţia ambasadei române de Ziua Naţională, misiunea diplomatică fiind deja în căutarea altei locaţii.

PSD ar putea depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea salarizării

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, că, în opinia sa, opoziţia va depune o nouă moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe noua lege a salarizării unitare prin care se va "statua diminuarea salariilor cu 25%".

Geoană vrea creşterea rolului Guvernului, prin Constituţie

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat joi că principala problemă a României este capacitatea de guvernanţă economică, el pronunţându-se pentru întărirea rolului Executivului.

Geoană: România nu este un stat social, ci un stat minimal

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat joi că premisa constituţională potrivit căreia România este un stat social este falsă, deoarece, în opinia sa, România este, alături de Irlanda, printre ţările cu statul cel mai minimal.

Boc: Parlamentul nu poate opri o procedură aflată în derulare

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la sosirea la Curtea Constituţională, că Parlamentul nu poate opri o procedură aflată în derulare, iar dacă a existat un presupus conflict juridic pe tema Legii educaţiei, aşa cum arată decizia CC, acesta s-a soluţionat în momentul stabilirii calendarului asumării

Anastase: Asumarea răspunderii pe Legea educaţiei este blocată arbitrar de Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, joi, la sosirea la Curtea Constituţională, că a venit cu un punct de vedere legat de tot ceea ce s-a desfăşurat în Parlament, ea susţinând că procedura asumării răspunderii pe Legea educaţiei este în curs de desfăşurare.

Iliescu: Care e sensul „chemării” lui Băsescu pentru aşa-zisul „moratoriu”? Ipocrizie curată!

Fostul preşedinte Ion Iliescu apreciază că apelul şeful statului, Traian Băsescu, pentru un moratoriu ar fi trebuit să ducă la "o deschidere constructivă" din partea PDL şi a majorităţii parlamentare şi, întrebându-se care a fost efectul acestei chemări, conchide că este vorba de "ipocrizie curată".

Boc merge la CC pentru a susţine argumentele în cazul conflictului dintre Guvern şi Parlament

Premierul Emil Boc va merge, joi, la Curtea Constituţională, pentru a susţine argumentele care au stat la baza sesizării instituţiei în cazul conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament privind legea educaţiei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Andrei Hrebenciuc şi-a lansat, la ASE, cartea „Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice”

Andrei Hrebenciuc şi-a lansat, miercuri, în aula ASE, cartea "Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice", la eveniment fiind prezenţi mama sa, tatăl său, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, dar şi prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, precum şi M.M. Stoica şi Dragoş Bucurenci.

Baconschi se gândeşte să candideze la o funcţie în PDL

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că se gândeşte să candideze la o funcţie în PDL, însă a precizat că va face public despre ce funcţie este vorba doar în preajma Congresului partidului.