Politic

Oprişan: Maşina de campanie a lui Băsescu a fost mult mai bună

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, l-a felicitat pe Traian Băsescu pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, apreciind că PSD nu s-a mişcat cum trebuie în această campanie, precizând că "maşina de camapnie electorală a PDL a fost mult mai bună decât cea a PSD".

Oprişan: Îl felicit pe Băsescu pentru că a fost reales

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, l-a felicitat pe Traian Băsescu pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, apreciind însă că şeful statului ar trebui să lase la o parte ambiţiile politice şi să nu uite că România "este o ţară în care nivelul de sărăcie a crescut îngrijorător".

Tăriceanu: Liberalii trebuie să facă armistiţiu atât cu PSD, cât şi cu PDL şi Băsescu

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu scrie, luni, pe blogul său, că liberalii nu trebuie să ia decizii emoţional şi să-i declare un nou război lui Traian Băsescu fără să ştie ce vor să obţină din acesta şi îşi îndeamnă colegii de partid să facă "un armistiţiu" atât cu PSD, cât şi cu PDL.

Năstase despre înregistrarea în care Geoană apare primind bani: „Murdării”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a evitat, luni, să comenteze înregistrarea video difuzată pe Internet în care Mircea Geoană apare primind bani, precizând că nu a văzut filmuleţul şi că astfel de chestiuni sunt "murdării".

Vanghelie: Dacă aş fi văzut că Geoană primea cinci milioane de Euro, aş fi spus că e o problemă

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că, dacă ar fi văzut un film cu Mircea Geoană primind cinci milioane de Euro, ar fi spus că este o problemă, el apreciind că nici afişele nu puteau fi plătite cu cinci mii de Euro şi că filmuleţul difuzat pe Internet este "semitrucat".

Berceanu: Ministerele fiecărui partid, în funcţie de algoritmul parlamentar

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, întrebat câte ministere ar fi dispuşi democrat-liberalii să ofere PNL, că numărul de ministere care va reveni fiecărei formaţiuni din noua majoritate va ţine cont de numărul de parlamentari.

Primarul Klaus Iohannis a primit ameninţări cu moartea

Poliţia Judeţeană Sibiu a deschis un dosar de cercetare penală, după ce primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a primit o scrisoare de ameninţare din partea unor persoane necunoscute, înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Antonescu: Am propus BPC un mandat privind iniţierea de discuţii cu toate partidele politice

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul BPC, că a propus Biroului politic o formulă de mandat privind iniţierea de discuţii cu toate partidele politice în perioada următoare, mandat care va fi validat de Delegaţia Permanentă.

Conducerea PNL vrea negocieri cu toate partidele şi premier independent – surse

Conducerea PNL va prezenta, luni, în Delegaţia Permanentă, propunerea ca liberalii să aibă discuţii cu toate partidele în vederea iniţierii unei guvernări comune, condiţia principală fiind numirea unui premier independent, indiferent dacă este desemnat de PNL sau agreat de partid.

Hrebenciuc: Toţi membrii BPN erau obligaţi să dea anumite sume

Coordonatorul campaniei prezidenţiale a PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că toţi membrii BPN erau obligaţi să dea anumite sume în campanie, el răspunzând unor întrebări privind înregistrarea video difuzată pe Internet în care Mircea Geoană apare luând bani.

Boc: Ne dorim o majoritate de 280-290 de parlamentari

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional, că democrat-liberalii îşi doresc constituirea unei majorităţi de 280-290 de parlamentari, precizând că problema nu e neapărat să treacă Guvernul, ci să existe o majoritate solidă în 2010.

BEC a primit buletinele declarate nule de la majoritatea secţiilor din străinătate

Reprezentanţii Biroului Electoral pentru secţiile de votare din străinătate au predat, luni dimineaţă, la BEC, buletinele de vot declarate nule de la majoritatea secţiilor din străinătate, acestea urmând să fie verificate de membrii biroului.

Filmuleţ cu Mircea Geoană primind bani pentru „un loc eligibil” – VIDEO

O înregistrare video în care liderul PSD Mircea Geoană apare luând bani de la o persoană, care ar solicita în schimb obţinerea unui loc eligibil în alegeri, a fost postată pe Internet.

TNL susţine intrarea la guvernare cu premier liberal, în caz contrar cerând rămânerea în opoziţie

Tineretul Naţional Liberal a adoptat o rezoluţie prin care tinerii liberali susţin intrarea la guvernare a PNL în condiţiile în care liberalii obţin funcţia de premier, în caz contrar propunând rămânerea în opoziţie.

La ce se gândesc românii când votează: „Să iasă răul mai mic!”

Potrivit unui studiu de impact realizat de IRES - institutul sociologului Vasile Dâncu - imediat după cel de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, majoritatea românilor (57%), deşi spun că au votat în cunoştinţă de cauză, sunt conştienţi că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită.

„Tainul“ lui Marko: 3 ministere. Dacă vin şi liberalii la masă, UDMR va pierde un loc

PD-L şi UDMR au bătut, ieri, palma pentru formarea viitorului Guvern. Liderii celor două formaţiuni au avut noi discuţii în vederea realizării unei majorităţi parlamentare şi a Executivului, dar s-au hotărât să aştepte şi răspunsul PNL la invitaţia de a intra împreună la putere, informează "Gândul".

Geoană: Ne-am bucurat poate puţin prea mult, dar am făcut-o cu sinceritate

Liderul PSD Mircea Geoană a afirmat, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că s-a bucurat "poate puţin prea mult" în seara alegerilor, dar a făcut-o cu sinceritate şi nu regretă că a lăsat "puţin frâu liber" sentimentelor sale, menţionând că era convins că a câştigat competiţia electorală.

Geoană: O repetare a turului II mi-ar da un câştig de cauză zdrobitor

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că este "absolut convins" că o repetare a turului II i-ar da "un câştig de cauză zdrobitor", pentru că starea de spirit în societate este "o suspiciune masivă" faţă de felul în care aceste alegeri au fost conduse.

Geoană: Eu, premier – o formulă fantezistă

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Antena 3, că formula în care Traian Băsescu îl desemnează pe el premier este una cel puţin fantezistă, el apreciind că şeful statului ar trebui să îl desemneze pe Crin Antonescu pentru această funcţie, el având o relaţie excepţională cu PSD.

Geoană: Sunt destul de refăcut, mor cu dreptatea în braţe

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la Antena 3, că este destul de refăcut după momentul "complicat" din 6 decembrie, precizând că se simte destul de "bătăios", că are dreptate când afirmă că alegerile s-au fraudat şi că va merge până la CEDO şi la Comisia de la Veneţia.

Geoană spune că locul său este la conducerea PSD, după scrutinul pe care e convins că l-a câştigat

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la Antena 3, că, în mod normal, locul său este la conducerea PSD, după scrutinul pe care este convins că l-a câştigat, el precizând însă că, dacă PSD îi cere, va demisiona, menţionând ca potenţiali succesori pe Diaconescu, Ponta sau Corlăţean.

Geoană: Vizita mea la Vântu a fost o greşeală, cer scuze celor care au fost lezaţi de acest gest

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a admis, duminică, la Antena 3, că vizita sa acasă la Sorin Ovidiu Vântu, cu o seară înaintea confruntării cu Traian Băsescu, a fost o greşeală şi le-a cerut scuze celor care s-au simţit lezaţi de acest gest al său.

Geoană, despre aducerea lui Voicu la DNA:Un gest de abuz şi intimidare din partea lui Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, apreciază, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că aducerea, vineri, la DNA, a senatorului social-democrat Cătălin Voicu a fost un gest de abuz şi de intimidare din partea lui Traian Băsescu, "un semnal de intimidare la adresa oricui mai mişcă în front".

BEC: După verificarea buletinelor nule din ţară, 1.169 voturi valabile – Băsescu şi 968 – Geoană

Biroul Electoral Central a constatat că, printre cele circa 137.000 de buletine de vot nule verificate de la secţiile de votare din ţară, s-au regăsit un număr de 2.137 de voturi valabil exprimate, dintre care 1.169 pentru Traian Băsescu şi 968 pentru Mircea Geoană, conform unui comunicat al BEC.

Marinescu: Geoană ar trebui să-şi recunoască eşecul

Europarlamentarul PPE Marian Jean Marinescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că dacă liderul PSD, Mircea Geoană, mai doreşte "să conteze" în politica românească ar trebui să-şi asume public rezultatul alegerilor prezidenţiale şi eşecul scrutinului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Flutur: Emil Boc este soluţia optimă pentru funcţia de prim-ministru

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a apreciat că preşedintele PDL, Emil Boc, este soluţia optimă pentru funcţia de prim-ministru, fiind o garanţie pentru continuarea reformelor începute, dar şi pentru continuarea acordului cu FMI.

INTERVIU- Paleologu: Ministrul poate face ce vrea dacă este sprijinit de preşedinte şi partid – III

Theodor Paleologu, ministrul Culturii, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că un ministru poate să facă ce vrea să facă dacă este sprijinit de preşedintele ţării şi de partidul care l-a adus la minister.

INTERVIU- Paleologu: Ministrul poate face ce vrea dacă este sprijinit de preşedinte şi partid – II

Theodor Paleologu, ministrul Culturii, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că un ministru poate să facă ce vrea să facă dacă este sprijinit de preşedintele ţării şi de partidul care l-a adus la minister.

INTERVIU – Paleologu: Ministrul poate face ce vrea dacă este sprijinit de preşedinte şi partid – I

Theodor Paleologu, ministrul Culturii, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că un ministru poate să facă ce vrea să facă dacă este sprijinit de preşedintele ţării şi de partidul care l-a adus la minister.

BEC a numărat, din 36 de circumscripţii, 988 voturi valabile pentru Băsescu, 841 pentru Geoană-surse

Numărul voturilor valabil exprimate, după reexaminarea de către membrii BEC a buletinelor de vot declarate nule în 36 de circumscripţii, a ajuns la 1.829, dintre acestea 988 fiind în favoarea lui Traian Băsescu şi 841 pentru Mircea Geoană, conform unor surse politice.

Marko Bela: Este posibilă şi o coaliţie mai restrânsă PDL-UDMR

Liderul UDMR Marko Bela a declarat, duminică, după întâlnirea cu reprezentanţii PDL, că este posibilă şi formarea unei coaliţii mai restrânse PDL-UDMR, în cazul în care PNL va refuza să intre în această majoritate pentru constituirea Guvernului.

Boc: Sper ca şi colegii din PNL să aibă o decizie în favoarea unei majorităţi sănătoase de dreapta

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică, după întâlnirea cu liderii UDMR, că speră ca liberalii să decidă în forul de conducere, după validarea alegerilor de către Curtea Constituţională, în favoarea unei majorităţi sănătoase de dreapta.

Negriţoiu: Cel mai important este ca viitorul guvern să câştige credibilitate în exterior

Cel mai important lucru care trebuie realizat de viitorul guvern, care ar fi bine să aibă componenţă politică, este să câştige credibilitate în exterior, ceea ce va însemna finanţarea deficitului bugetar şi existenţa unei perspective de siguranţă a afacerilor, a spus şeful ING Bank, Mişu Negriţoiu.

Onofrei (PDL): Ar trebui ca la denumirea partidului să se adauge „creştin-democrat”

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a apreciat, duminică, într-o conferinţă de presă, că la viitorul congres al PDL ar trebui ca în denumirea partidului să fie inclusă şi sintagma "creştin-democrat" ca să fie reprezentat şi acest curent doctrinar alături de cel popular.

Întâlnire a liderilor PDL şi UDMR vizând formarea unei majorităţi parlamentare

Liderii PDL şi UDMR s-au întâlnit, duminică, aceasta fiind cea de a treia rundă de discuţii între reprezentanţii celor două formaţiuni după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

După verificarea buletinelor din 31 de judeţe, BEC a numărat 778 voturi-Băsescu şi 697-Geoană -surse

Membrii Biroului Electoral Central, care au reluat, duminică, verificarea şi renumărarea voturilor declarate nule, au numărat, după reexaminarea buletinelor primite de la 31 de circumscripţii, 778 de voturi valabil exprimate pentru Traian Băsescu şi 697 pentru Mircea Geoană, susţin surse oficiale.

MAE: Vicenzo Germano nu mai este consul onorific al României de peste trei ani

Vicenzo Germano nu mai este consul onorific al României de trei ani şi jumătate, iar la momentul respectiv autorităţile italiene au fost informate de încetarea calităţii sale de consul onorific, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.

Fost consul al României la Bari, reţinut pentru posesie de droguri

Un fost consul al României la Bari a fost arestat sâmbătă pentru posesie de droguri, în urma unei operaţiuni a poliţiei pentru identificarea cumpărătorilor şi consumatorilor de stupefiante, relatează ANSA, în pagina electronică.

Membrii BEC au reluat verificarea buletinelor de vot declarate nule

Membrii Biroului Electoral Central (BEC) au reluat, duminică dimineaţă, verificarea şi renumărarea voturilor nule, proces pe care l-au întrerupt sâmbătă la prânz, după aproape 18 ore de lucru, termenul dat de Curtea Constituţională pentru finalizarea reexaminării buletinelor fiind luni, ora 15.00.

Boc: PSD caută argumente pentru a-şi spăla imaginea de partid învins

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, referitor la afirmaţiile purtătorului de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, că PSD caută argumente pentru a-şi spăla imaginea de partid învins, jignind românii din diaspora.