Politic

„Prădarea Romaniei”, mărturia unui om considerat vinovat pentru eliberarea lui Hayssam

Scriitorul româno-american Victor Gaetan a lansat, luni, cartea "Prădarea României", care prezintă mărturii ale fostului procuror Ciprian Nastasiu, fost adjunct al şefului DIICOT, fostul anchetator arătând că volumul reprezintă "mărturia unui om considerat vinovat pentru eliberarea lui Hayssam".

Nastasiu: Când vorbeam cu Băsescu îmi spunea că nu îmi dă sfaturi, ci să fac ce este legal

Fostul procuror Ciprian Nastasiu, a declarat, luni, la lansarea cărţii "Prădarea României", că atunci când vorbea cu preşedintele Traian Băsescu, acesta îi spunea că nu îi dă sfaturi, ci să facă ce este legal.

Nastasiu: Hayssam îşi negocia permanent poziţia

Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a declarat, luni, la lansarea cărţii "Prădarea României", că Omar Hayssam îşi negocia în permanenţă poziţia, că a avut "o tactică de intoxicare, de creare de piste false şi că l-a folosit ca şi canal de comunicare cu România".

Antonescu: Ieri s-a întâmplat ceva odios, de care sper că nu Băsescu e vinovat până la capăt

Crin Antonescu a declarat, duminică, referitor la episodul din dezbaterea de la Cluj în care Traian Băsescu a invocat situaţiile dificile din familie, că s-a întâmplat "ceva odios", de care speră că nu şeful statului este vinovat până la capăt şi a cerut ca acest subiect să nu mai fie discutat.

Cum se pregăteşte Geoană pentru dezbaterea cu Băsescu şi Antonescu

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană, a lansat, sâmbătă, invitaţia ca o dezbatere între candidaţii la Preşedinţie să aibă loc, miercuri, la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Cum s-au antrenat Băsescu şi Antonescu înainte de dezbaterea de la Cluj

Traian Băsescu şi Crin Antonescu au încercat, în confruntarea de la Cluj, să îşi pună în practică strategia de campanie pregătită de consultanţi, scrie cotidianul Gândul, în ediţia electronică.

Marko Bela: Ne-am săturat de jegul politicii româneşti şi să fim conduşi de alţii care au distrus ţara

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, duminică seară, la o acţiune electorală la Târgu Mureş, că maghiarii s-au "săturat" de "jegul politicii româneşti" şi să fie "conduşi de alţii, care au distrus ţara, au distrus Ţinutul Secuiesc şi au distrus Ardealul".

Băsescu: Ar fi mai bine ca în turul doi să intre Antonescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la un miting electoral de la Sibiu, că "poate ar fi mai bine" să intre în turul al doilea cu liderul PNL, Crin Antonescu, pentru că românii merită doi candidaţi de dreapta.

Năstase: În 2004 am fost învins de MISA

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, duminică, la Râmnicu Vâlcea, că în 2004 nu a fost învins în alegerile prezidenţiale de către Traian Băsescu, ci de MISA şi a motivat faptul că nu a cerut renumărarea voturilor prin faptul că nu putea risca să arunce ţara în haos.

Antonescu: Merităm altceva decât un tiran ca Băsescu şi un mincinos laş ca Geoană

Liderul PNL Crin Antonescu i-a criticat, duminică, la un miting electoral la Bacău, pe Traian Băsescu şi Mircea Geoană pentru "dragul" care i-a apucat de liberali, spunându-i lui Băsescu că nu-i plac milogii şi să plece, iar lui Geoană să fugă pentru că nu îl crede când spune că vrea guvern PSD-PNL.

Băsescu: Sunt după un mandat de cinci ani greu, în care majoritatea parlamentară s-a opus reformei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Sibiu, că este la finalul unui mandat dificil, din cauza faptului că nu a avut susţinere nici din partea majorităţii parlamentare şi nici din partea unor trusturi media, pentru a-şi îndeplini obiectivele care erau de interes naţional.

Antonescu: Băsescu mi-a spus „Aţi fost bibliotecar”, adică un fel de boschetar

Candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, duminică, într-o întâlnire cu profesorii de la Piatra Neamţ, că, pentru Traian Băsescu, un bibliotecar este "un fitecine" care nu are bani să-şi cumpere jeep, poşetă Louis Vuitton sau perle.

Băsescu: N-am nimic cu Iohannis,dar nu puteam lăsa să se întâmple ceva împotriva democraţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Sibiu, că îl apreciază pe primarul Klaus Iohannis, dar că "nici măcar din respect" pentru acesta nu putea lăsa să se întâmple un lucru "împotriva democraţiei", subliniind că "cel care numeşte premierul este preşedintele, şi nu "turnătorul Felix".

Politolog britanic: Revoluţia română demonstrează că eroii mor, iar oportuniştii ajung în prim-plan

Denis Deletant, politolog, istoric şi consultant BBC la Revoluţia din 1989, a făcut, duminică, la Bucureşti, o rememorare a evenimentelor din urmă cu 20 de ani, apreciind că ceea ce demonstrează Revoluţia română e că "eroii mor, luptătorii se întorc la casele lor şi oportuniştii ajung în prim-plan".

Orăşanu: Consider total nepotrivit atacul la adresa unui tânăr revenit în ţară

Fostul şef al AVAS Răzvan Orăşanu i-a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, după ce acesta a făcut afirmaţii la adresa sa în dezbaterea de la Cluj, solicitându-i ca, dacă există "cel mai mic reproş" pe care îl are de făcut, să-l primească în audienţă şi să discute pe documente.

Kelemen: Noi nu am închis nicio poartă, nici poarta către PDL, nici către PSD

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că formaţiunea sa va discuta abia după turul al doilea al alegerilor formarea unei majorităţi, fiind deschisă la discuţii atât cu PDL, cât şi cu PSD.

Antonescu: Invitaţiile domnului Geoană sunt neserioase

Candidatul PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, la Piatra Neamţ, că îşi doreşte cu precădere o confruntare electorală cu Mircea Geoană, dar că trebuie să îşi facă cu grijă agenda, având în vedere că invitaţiile candidatului PSD la astfel de dezbateri sunt neserioase.

Kelemen: Guvernul ascunde o creştere a TVA

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, la Bistriţa, că, în opinia sa, Guvernul "ascunde" o creştere a TVA, a taxelor şi impozitelor pentru anul viitor, acesta fiind motivul pentru care nu vine cu proiectul de buget în Parlament.

Kelemen: Este vina Guvernului dacă partidele extremiste obţin anumite procente la alegeri

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, la Bistriţa, că în situaţia în care candidaţii la alegerile prezidenţiale care reprezintă partide extremiste vor obţine anumite procente la alegeri, va fi vina Guvernului, pentru că nu a reuşit să gestioneze criza economică.

Antonescu: Îl rog pe Hrebenciuc să-l lase pe Geoană să se confrunte cu mine

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că îl roagă pe Viorel Hrebenciuc să-i "dea voie" liderului PSD Mircea Geoană să participe la o confruntare electorală cu el, reiterind că în turul doi trebuie votat adversarul lui Băsescu, iar în cazul în care Geoană intră cu el în turul doi acesta va pierde.

Antonescu: Nu cred că un om întreg la minte mă poate acuza că am pactizat cu Băsescu

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Piatra Neamţ, că nu crede că "un om întreg la minte", după ce a văzut dezbaterea de la Cluj-Napoca, îl poate acuza că a pactizat cu Traian Băsescu şi că nu are nicio obligaţie să treacă sub tăcere "minciunile" preşedintelui PSD, Mircea Geoană.

Băsescu: Habar nu am nimic despre viaţa lui Crin Antonescu decât că s-a recăsătorit acum

Preşedintele Traian Băsescu a precizat pentru corespondentul MEDIAFAX că în declaraţia despre situaţii dificile din familie pe care a făcut-o în dezbaterea cu liderul PNL, Crin Antonescu, s-a referit la cazuri din familia sa, când s-au îmbolnăvit soţia sau una din fiicele sale.

Remus Cernea va face plângere la OSCE pentru îngrădirea dreptului la exprimare

Partidul Verde susţine că Remus Cernea, candidatul formaţiunii la prezidenţiale, va face o plângere către OSCE pentru că i s-ar fi îngrădit dreptul la liberă exprimare şi nu a fost tratat ca cetăţean cu drepturi egale, refuzându-i-se dreptul de a se afla în sala unde a avut loc dezbaterea de la Cluj.

Declaraţii de la dezbaterea publică între Băsescu şi Antonescu – VIDEO

Prima dezbatere publică între candidaţii la alegerile prezidenţiale Traian Băsescu şi Crin Antonescu a început, sâmbătă după-amiază, la Cluj-Napoca, fiind moderată de jurnalistul clujean Mihnea Măruţă, primul care a răspuns întrebărilor acestuia fiind candidatul liberal.

Băsescu către Antonescu: Credeam că aveţi un standard moral puţin mai ridicat

Preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat liderului PNL, Crin Antonescu, faptul că a dus dezbaterea de la Cluj "în derizoriul acuzaţiilor ieftine, fără acoperire", spunându-i că a crezut că are "un standard moral puţin mai ridicat" şi că i-ar fi plăcut să intre cu el în turul al doilea al alegerilor.

Băsescu către Antonescu: Am ce spune la final de mandat, nu ştiu dacă veţi avea ocazia să faceţi asta

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în cadrul dezbaterii de la Cluj, răspunzând unei întrebări adresate de Crin Antonescu, faptul că a avut "curajul" să condamne comunismul şi că este un politician care are ce să spună la final de mandat şi nu ştie dacă Antonescu va avea această ocazie.

Antonescu: Dacă se legalizează prostituţia putem vorbi de plata cu ora, dar nu în cazul profesorilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la dezbaterea de la Cluj-Napoca organizată sâmbătă, că regretă susţinerea aplicării legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, liderul PNL Crin Antonescu spunând că profesorii au fost victime ale "celei mai urâte minciuni".

Preşedintele unei secţii de votare, înregistrat de PSD când recunoaşte că este membru PDL

Conducerea PSD Dolj a prezentat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, o înregistrare video realizată cu camera ascunsă în care preşedintele unei secţii de votare din comuna Vârvoru de Jos recunoaşte că este membru PDL, iar liderii PDL Dolj spun că filiala va analiza situaţia din acea localitate.

Geoană: O „semifinală” cu doi candidaţi „uşor disperaţi”

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, că dezbaterea dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu, organizată la Cluj-Napoca, a fost o "semifinală" în care s-au întâlnit doi candidaţi "uşor disperaţi", primul pentru că nu intră în turul al doilea, celălalt pentru că pierde în turul secund.

Băsescu: Interdicţia ca directorii de şcoli să fie membri de partid e binevenită

Liderul PNL, Crin Antonescu, a susţinut, la dezbaterea de la Cluj-Napoca organizată sâmbătă, ca "etajul numirilor politice" să fie restrâns la miniştri şi secretari de stat, iar preşedintele Traian Băsescu a apreciat ca o măsură binevenită interdicţia ca directorii de şcoală să fie membri de partid.

Băsescu: Dacă se reia creşterea economică, am putea analiza coborârea cotei unice

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, sâmbătă, la dezbaterea organizată la Cluj, cu liderul liberal Crin Antonescu, faptul că s-ar putea analiza reducerea cotei unice de la 16 la 14 la sută, până în anul 2011, în cazul în care se va relua creşterea economică în parametrii suficient de ridicaţi.

Antonescu:Aţi promovat femeia obiect! ; Băsescu: Pentru mine orice femeie e mai importantă decât dvs

Candidaţii la prezidenţiale Traian Băsescu şi Crin Antonescu au avut, sâmbătă, o dispută pe subiectul femeilor promovate de şeful statului, Antonescu susţinând că Băsescu a promovat "femeia-obiect", preşedintele replicând că greşeşte în această abordare.

Antonescu către Băsescu: Plecaţi pe mare, dar cu ce, că nu mai aveţi flotă

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, l-a întrebat pe Traian Băsescu, la finalul dezbaterii de la Cluj, cu ce va pleca pe mare, dacă va pierde alegerile, pentru că "flotă" nu mai are, iar preşdintele i-a replicat liderului liberal că nu se aştepta să aibă "o abordare securistă".

Băsescu, liderului PNL: Aţi fost bibliotecar; Antonescu: Mi-aţi greşit mapa profesională

Şeful statului Traian Băsescu i-a spus, sâmbătă, contracandidatului Crin Antonescu, liderul PNL, că ştie că a fost foarte mult timp bibliotecar, acesta replicându-i că oamenii din staff-ul său i-au greşit mapa profesională.

Băsescu: Sunteţi sub controlul lui Patriciu; Antonescu: Aţi fost aliat cu Iliescu şi Voiculescu

Traian Băsescu şi Crin Antonescu au avut, în dezbaterea de sâmbătă, un schimb dur de replici, şeful statului reproşând liderului liberal că ar fi "sub controlul" lui Dinu Patriciu, iar acesta răspunzând că nu el a făcut "coaliţia de la Grivco", ci Băsescu, "din când în când", când a avut nevoie.

PDL Cluj: La dezbatere au fost invitaţi doar Geoană şi Antonescu, nu şi Cernea

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la dezbaterea publică ce va fi organizată, sâmbătă, la Cluj-Napoca, au fost invitaţi, alături de Traian Băsescu, doar candidaţii Mircea Geoană şi Crin Antonescu, nu şi Remus Cernea.

Geoană a propus şedinţe de guvern comune România-R.Moldova

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a sugerat, sâmbătă, premierului moldovean, Vlad Filat, la întâlnirea cu acesta, instituirea unui sistem de şedinte de guvern comune România-R.Moldova, opinând că o primă întâlnire ar putea avea loc la Iaşi, curând după alegerile prezidenţiale de la Bucureşti.

Antonescu: Geoană este o variantă inacceptabilă pentru Preşedinţia României

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a respins, sâmbătă, speculaţiile privind "o bruscă orientare strategică a campaniei sale" în sensul de a-l ataca pe liderul PSD Mircea Geoană, Antonescu arătând că în anul 2009 atitudinea lui a fost constant critică la adresa liderului PSD.

Dezbaterea dintre Băsescu şi Antonescu, moderată de jurnalistul clujean Mihnea Măruţă

Dezbaterea dintre preşedintele Traian Băsescu şi Crin Antonescu, ce va avea loc sâmbătă, la Cluj-Napoca, va fi moderată de jurnalistul clujean Mihnea Măruţă, fost redactor şef la Cotidianul.

Antonescu spune că dezbaterea va fi moderată de un jurnalist local

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că va fi prezent, la Cluj-Napoca, la dezbaterea între candidaţi care urmează să înceapă, de la ora 15.00, menţionând că nu ştie încă locul în care va avea loc întâlnirea organizată de staff-ul lui Traian Băsescu, iar moderator va fi un jurnalist local.