Politic

Emeric Saghi, avizat negativ de Comisiile de specialitate de la Parlament

Emeric Saghi, propus de Lucian Croitoru pentru portofoliul Internelor, a fost avizat negativ de Comisiile de specialitate de la Parlament, el primind 40 de voturi "împotrivă" şi 26 de voturi "pentru".

Vezi aici rezultatele audierilor miniştrilor din Guvernul Croitoru

Sulfina Barbu, Radu Berceanu, Daniel Funeriu, Mihai Stănişoară, Adriean Videanu, Theodor Paleologu, Emeric Saghi şi Cristian Vlădescu au fost audiaţi, joi, de comisiile reunite ale Parlamentului. Toţi membrii cabinetului Croitoru audiaţi joi au primit aviz negativ din partea parlamentarilor din comisiile de specialitate.

Theodor Paleologu, avizat negativ de Comisiile de specialitate reunite în Parlament

Ministrul Theodor Paleologu, nominalizat pentru portofoliul Culturii de către Lucian Croitoru, a fost avizat negativ de Comisiile reunite de resort ale Parlamentului, primind 20 de voturi "pentru" şi 23 "împotrivă" şi nicio abţinere.

Alegătorii care votează doar pentru preşedinte sau doar la referendum nu pot reveni la urne

Alegătorii care optează, atunci când se prezintă la urne, să voteze doar pentru alegerea preşedintelui sau doar la referendum nu vor putea să revină la secţia de votare la altă oră pentru a-şi mai exprima opţiunea, a stabilit, joi, BEC.

Stănişoară, avizat negativ de Comisiile de Apărare

Ministrul Mihai Stănişoară, nominalizat pentru portofoliul Apărării de către Lucian Croitoru, a fost avizat negativ de Comisiile reunite de resort ale Parlamentului, primind 20 de voturi "împotrivă" şi 13 "pentru".

Antonescu a strâns peste 13.500 de euro în prima săptămână a campaniei de finanţare prin SMS

Candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, a strâns în prima săptămână a campaniei sale publice de finanţare prin SMS, peste 13.500 de euro de la cetăţeni, această campanie urmând să finalizeze înainte de alegerile prezidenţiale, pe 21 noiembrie.

Videanu, avizat negativ de Comisiile de specialitate

Liderul PDL Adriean Videanu a fost avizat negativ, joi, pentru portofoliul Economiei, de către Comisiile pentru Economie, Industrii şi Servicii reunite de la Parlament, primind 36 de voturi "împotrivă" şi 29 de voturi "pentru".

Funeriu, avizat negativ de Comisiile reunite de Învăţământ

Candidatul pentru postul de Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a primit, joi, aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare de Învăţământ, 21 de parlamentari votând "împotrivă", 15 "pentru" şi înregistrându-se 2 abţineri.

Radu Berceanu, aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare

Radu Berceanu, propus de premierul desemnat Lucian Croitoru ca ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor, a primit aviz negativ din partea celor cinci comisii parlamentare care l-au audiat joi, cu 42 de voturi "împotrivă" şi 33 "pentru".

Iohannis: Întreg demersul legat de Guvernul Croitoru este o pierdere de timp

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că "întreg demersul legat de Guvernul Croitoru este o pierdere de timp" şi şi-a exprimat convingerea că parlamentarii nu vor învesti niciodată acest Cabinet.

Sulfina Barbu, avizată negativ de parlamentari pentru portofoliul Mediului

Parlamentarii din Comisiile reunite pentru administraţie publică au decis, joi, cu 15 voturi "pentru" şi 21 "împotrivă" să dea aviz negativ candidaturii Sulfinei Barbu, propusă pentru funcţia de ministru al Mediului. Audierea Sulfinei Barbu a durat aproximativ o oră şi jumătate.

Boc se întâlneşte cu delegaţia FMI, la ora 18.30

Premierul interimar, Emil Boc, se va întâlni joi, la ora 18.30, cu membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), pentru a doua revizuire a acordului încheiat de România cu instituţia financiară, au declarat surse oficiale.

Antonescu: Dacă depind de noi bugetul şi legile cerute de FMI, ne asumăm responsabilitatea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, la finalul întâlnirii cu misiunea FMI, că liberalii îşi vor asuma responsabilitatea pentru adoptarea bugetului şi legilor cerute de Fond, dacă acest lucru depinde de ei, anunţând că vor mai avea o discuţie pentru ceea ce este de făcut în viitor.

Băsescu: România este împotriva reluării ratificării Tratatului de la Lisabona în ţările UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la plecarea spre Bruxelles, că România se va poziţiona, la summit-ul informal al Consiliului European împotriva oricăror soluţii care vizează reluarea ratificării Tratatului de la Lisabona în ţările membre UE ca urmare a unor exigenţe ale Cehiei.

Băsescu: Iliescu a nenorocit destul România 12 ani, acum bine ar fi să-şi vadă de pensie liniştit

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR1, că Ion Iliescu "a însemnat rămânerea în urmă a României" şi l-a invitat pe fostul şef al statului "să-şi vadă de treabă", întrucât nu mai este în funcţie, "să-şi vadă de pensie liniştit" şi să nu se mai implice în exerciţiul puterii.

Băsescu: Nu voi permite ca ţara asta să intre pe mâna lui Voiculescu, Hrebenciuc, Iliescu, Vanghelie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR1, că poziţiile privind prim-ministrul pot fi împăcate într-un singur mod, atunci când "mafia nu va încerca să decidă în numele românilor", el susţinând totodată că nu va permite ca ţara "să intre pe mâna lui Voiculescu, Hrebenciuc, Ion Iliescu, Vanghelie & Comp".

Boc despre Aura Vasile: Nu am avut o dispută cu doamna nu ştiu cum o cheamă, aşa se vorbeşte în baie

Liderul PDL Emil Boc a evitat să comenteze criticile formulate la adresa sa de către viceliderul grupului PSD+PC Aura Vasile, arătând doar că nu a avut niciodată vreo dispută cu "doamna nu ştiu cum o cheamă" şi că afirmaţii de genul celor lansate de aceasta pot fi formulate "în baie", nu în public.

Băsescu a semnat eliberarea din funcţie a judecătoarei de la TB care profesează la Paris

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcţie pentru Antoanela Florescu, care a demisionat din postul de judecător la Tribunalul Bucureşti după ce inspectorii CSM au stabilit că aceasta nu poate profesa în Capitala României şi la Paris în acelaşi timp.

Adrian Rădulescu, aviz negativ din partea comisiilor parlamentare

Adrian Rădulescu, propus ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a primit aviz negativ din partea celor patru comisii parlamentare care l-au audiat miercuri, cu 43 de voturi "împotrivă" şi 26 "pentru".

Predoiu: A fost un vot politic, fără nicio legătură cu activitatea mea şi a echipei de la minister

Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, după primirea avizului negativ de la Comisiile reunite ale Parlamentului la propunerea de a continua activitatea la conducerea Ministerului Justiţiei, că a fost un vot politic, fără nicio legătură cu activitatea sa şi a echipei de la minister.

Cătălin Predoiu, avizat negativ de Comisiile reunite ale Parlamentului

Ministrul Cătălin Predoiu a fost avizat negativ, miercuri, pentru portofoliul Justiţiei de către Comisiile reunite ale Parlamentului, el primind 26 de voturi "pentru", 36 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri.

Aurescu, avizat favorabil de Comisiile de politică externă ale Parlamentului

Comisiile reunite de Politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor şi Comisia pentru Afaceri Europene au decis, miercuri, cu 32 voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi nicio abţineri, să valideze candidatura lui Bogdan Aurescu pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

Oprescu despre suprapunerea alegerilor: „O nouă cursă în lupta dintre clasa politică şi cetăţeni”

Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu susţine că recent lansata idee a reducerii mandatului de preşedinte şi organizarea, concomitent, a alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale reprezintă "o nouă cursă în lupta dintre clasa politică şi cetăţeni".

Şeitan: Este un vot politic, mă aşteptam, sunt obligat să îl respect

Mihai Şeitan, propus pentru funcţia de ministru al Muncii, a declarat, miercuri, după ce a primit aviz negativ de la Comisiile de muncă reunite, că se aştepta la acest vot, care este unul politic, precizând că este obligat să respecte decizia membrilor din comisii.

Vasile Blaga a avut un schimb de replici cu Mihai Voicu la audierile de la Comisii

Candidatul pentru postul de ministru al Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga a avut, miercuri, la audierea în Comisiile de specialitate, un schimb de replici cu deputatul PNL Mihai Voicu, liberalul spunând că repartizarea la primării a fondurilor pentru infrastructură a fost una politică.

Mihai Şeitan şi Gheorghe Pogea, avizaţi negativ de Comisiile parlamentare

Parlamentarii au decis, miercuri, să dea aviz negativ candidaturii lui Mihai Şeitan, propus pentru funcţia de ministru al Muncii precum şi candidaturii lui Gheorghe Pogea, propus pentru funcţia de ministru al Finaţelor.

Replici la audierea lui Pogea- Nicolăescu:”Să veniţi cu biciul, cu Boc”, Dascălu:”Duceţi-vă la circ”

Parlamentarii au avut, miercuri, un schimb de replici la audierea ministrului Gheorghe Pogea, liberalul Eugen Nicolăescu spunându-i acestuia să vină cu Boc şi cu biciul în Parlament, un deputat PDL replicându-i reprezentantului PNL că ar trebui să se ducă la circ.

Antonescu îi provoacă pe Băsescu şi pe Geoană la dezbateri televizate, faţă în faţă

Candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la Urziceni, că îi provoacă pe Traian Băsescu şi Mircea Geoană la dezbateri televizate, faţă în faţă, menţionând că nu înţelege de ce contracandidaţii săi refuză astfel de confruntări în campania electorală pentru prezidenţiale.

Vasile Blaga, avizat favorabil de Comisiile parlamentare reunite

Ministrul Vasile Blaga a fost avizat favorabil, miercuri, pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Turismului, de Comisiile de administraţie publică, economică şi de industrii, pjavascript:;rimind 34 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă". Blaga a declarat că mulţumeşte reprezentanţilor UDMR şi parlamentarilor din afara PDL care au votat pentru avizul favorabil.

Băsescu: Am o mare rugăminte la popor, să meargă şi să voteze la referendum

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la Kanal D, că marea lui rugăminte pentru români este ca aceştia să se voteze "Da" la referendumul din 22 noiembrie, deoarece clasa politică refuză să se autoreformeze.

Geoană vorbeşte despre „blestemul celor trei Elene”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la un miting electoral la Botoşani, că trebuie împiedicat ca "blestemul celor trei Elene", Lupescu, Ceauşescu şi Udrea, să devină realitate.

Aura Vasile: Puşca şi cureaua lată, Boc nu a fost bărbat niciodată

Viceliderul grupului PSD+PC Aura Vasile a criticat, miercuri, afirmaţiile premierului în funcţie despre biciul care trebuie pus pe Parlament, ea afirmând că nu poate spune decât "imbecil" despre preşedintele PDL şi menţionând: "Puşca şi cureaua lată, Boc nu a fost bărbat niciodată".

Kelemen: România va fi o ţară normală când un candidat maghiar va avea şanse egale cu unul român

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, consideră că România va fi o ţară normală când nu se va mai pune problema ca un maghiar să aibă şanse reduse de a ajunge şef de stat din cauza etniei, spunând că a auzit, la adresa sa, că este deştept, "păcat că e ungur”.

Mircea Geoană, huiduit la Botoşani

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, aflat, miercuri, în turneu electoral la Botoşani, a fost huiduit de mai multe persoane, în piaţa agroalimentară din municipiu, unde a mers să stea de vorbă cu comercianţii.

Geoană: Lupta pentru prezidenţiale nu este uşoară, fiara este rănită, dar încă mai răsuflă

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Botoşani, că lupta electorală pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale nu va fi uşoară pentru că "fiara este rănită, dar încă mai răsuflă".

Iordănescu anunţă în plenul Senatului că a demisionat din PSD în urmă cu 11 luni

Senatorul Anghel Iordănescu a anunţat, miercuri, în plen, că a demisionat din PSD în urmă cu 11 luni şi că va activa în continuare ca independent, el explicând că şi-a precizat atât de târziu poziţia deoarece nu a cunoscut "suficient de bine" regulamentul acestei Camere.

Kelemen: Constituţia să precizeze că preşedintele trebuie să ţină cont de majoritate

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că ar trebui reglementat prin Constituţie faptul că şeful statului nu poate să nu ţină cont de majoritatea formată în Parlament în ceea ce priveşte desemnarea premierului.

Iliescu îl numeşte „Preşedintele Băşcălie” pe Băsescu

Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine, într-o postare pe blog, că actualul şef al statului, Traian Băsescu, practică demagogia şi băşcălia, apreciind că unul dintre numele acestuia ar putea fi "Preşedintele Băşcălie".

Blaga şi Degeratu, chemaţi la audieri la Comisia de Apărare de la Camera Deputaţilor

Comisia de apărare a Camerei a decis, marţi, în absenţa reprezentanţilor PDL, să-i audieze miercuri pe ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga şi pe consilierul prezidenţial Constantin Degeratu în legătură cu DGIPI şi, respectiv, cazul Hayssam, a declarat vicepreşedintele comisiei, George Scutaru (PNL).

Orban: Nu interesează pe nimeni suprapunerea alegerilor, Băsescu trăieşte într-o lume paralelă

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu interesează pe nimeni subiectul suprapunerii alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare, în afară de Traian Băsescu, despre care liberalul a opinat că "trăieşte într-o lume paralelă cu cea reală".