Politic

David: Băsescu, produs original al societăţii româneşti şi al tranziţiei

Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, l-a catalogat, miercuri, la întîlnirea European Politiek Cafe pe preşedintele Traian Băsescu drept un "produs original al societăţii româneşti", apreciind că acesta luptă împotriva sistemului care l-a consacrat şi în care se regăseşte.

Păcuraru: Băsescu doreşte „pachetizarea” votului din 25 noiembrie

Liderul liberal Paul Păcuraru a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că preşedintele Traian Băsescu a fixat data referendumului odată cu cea a alegerilor pentru Parlamentul European fiindcă a dorit "pachetizarea" votului.

Meleşcanu: Sunt convins că Stolojan şi Becali nu se vor duce la PE chiar dacă vor fi aleşi

Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că este convins că atât Theodor Stolojan, preşedintele PLD, cât şi George Becali, liderul PNG-CD, nu vor merge în Parlamentul European chiar dacă vor fi aleşi.

Băsescu a contestat la CC legea privind uninominalul asumată de Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională, legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Geoană: PNL are o singură şansă după 25 noiembrie, aceea de a pleca în opoziţie

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Suceava, că după alegerile europarlamentare din 25 noiembrie PNL va avea o singură şansă: aceea de a pleca în opoziţie.

Flutur: PLD nu va fi frate de cruce cu PD

Preşedintele executiv al PLD Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, la Zalău, că "PLD nu va fi frate de cruce cu PD" şi că nu va fuziona cu niciun alt partid.

Băsescu, acuzat că trage de timp în privinţa uninominalului

Reprezentanţii partidelor parlamentare au comentat, miercuri, decizia preşedintelui Traian Băsescu de a contesta legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Tăriceanu: Contestarea legii uninominalului arată dorinţa lui Băsescu pentru o dictatură de catifea

Decizia preşedintelui Traian Băsescu de a contesta la Curtea Constituţională legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament este regretabilă şi reflectă dorinţa şefului statului de a instaura în România o "dictatură de catifea", a declarat premierul Tăriceanu.

Tokes: Autonomia, alternativă la modificarea graniţelor

Episcopul reformat de Piatra Craiului, Tokes Laszlo, a declarat, marţi seara, în faţa a peste 600 de oameni adunaţi la un miting electoral în Târgu Mureş, că autonomia este o alternativă la modificarea graniţelor.

Băsescu: Dacă promulgam modificarea Cpp, ieşea de sub urmărire penală „clientela politică”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, dacă ar fi promulgat modificările Cpp, ar fi ieşit de sub urmărire penală persoane precum Patriciu, Tender, Năstase, Şereş, Păcuraru, Chiuariu, Nagy, Remeş, Mihăilescu, apreciind că ţinta actului normativ era "clientela politică".

Băsescu trimite Parlamentului pentru reexaminare legea de modificare a CPP

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală şi a altor legi.

Băsescu: Chestia cu şase luni ar fi fost interesantă şi pentru dosarul Flota

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Cotroceni, după ce a cerut ziariştilor să închidă camerele, că restrângerea anchetei la doar 6 luni, prevăzută în modificările CPP şi CP "ar fi fost interesantă şi pentru dosarul Flota", precizând însă că interesul său este ca dosarul să fie lămurit.

CV Tudor: Prezenţa la vot la referendum nu va depăşi 25 la sută

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a estimat, marţi, că prezenţa la vot la referendumul naţional pentru introducerea votului uninominal nu are cum să depăşească, "în mod normal", 25 la sută.

PC face, duminică, numărătoare paralelă a voturilor la europarlamentare

PC va organiza, duminică, în ziua exprimării votului pentru PE, o numărătoare paralelă pentru a verifica rezultatul oficial al alegerilor europarlamentare, dacă acesta este cel real sau este alterat şi pentru a împiedica eventualele fraude, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al PC Bogdan Ciucă.

Băsescu: Dacă referendumul este validat, avem în Parlament proiectul PSD, care este bun

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, dacă referendumul privind uninominalul va fi validat, iar răspunsul românilor va fi „DA”, atunci nu trebuie pierdut niciun minut cu elaborarea unei noi legi, pentru că la Parlament este depus proiectul PSD, despre care a spus că este bun.

Tăriceanu: Băsescu nu promulgă Legea uninominalului pentru a-şi impune voinţa

Preşedintele Traian Băsescu refuză să promulge Legea votului uninominal, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, deoarece vrea să îşi impună propria voinţă, a afirmat premierul Tăriceanu, arătând că sistemul propus de şeful statului este "o încercare de pregătire a dictaturii".

Băsescu reproşează Guvernului că nu a luat măsuri în cazul „băieţilor deştepţi” din energie

Preşedintele Traian Băsescu a reproşat Guvernului, marţi, la Piteşti, că nu a intervenit în situaţia legată de "băieţii deştepţi" din energie, despre care a spus că "şi acum" achiziţionează cu 25 de dolari kilowattul şi revând cu "80-90 de dolari", către populaţie şi către companii.

Olteanu continuă scrisorile către Băsescu, deşi acesta nu le citeşte

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, i-a adresat, marţi, preşedintelui Traian Băsescu, cea de-a paisprezecea scrisoare în care îi cere să promulge votul uninominal asumat de Guvern, deşi şeful statului a anunţat că scrisorile stau nedeschise şi că le va citi după 26 noiembrie.

Grup de lucru bilateral pentru românii din Italia şi pentru italienii din România

Secretarul de stat în MAE Mihai Gheorghiu s-a întâlnit, luni, cu viceministrul afacerilor externe al Italiei, Franco Danieli, cei doi convenind asupra constituirii şi coordonării unui grup comun de lucru privind comunităţile româneşti din Italia şi cele italiene din România.

Vanghelie: Bogdan Olteanu este un impotent din punct de vedere politic

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, la Deva, că Bogdan Olteanu este "impotent din punct de vedere politic", "un copil sălbatic care a trimis România înapoi cu zece ani" prin declaraţiile pe care le-a făcut despre ambasadorul SUA.

Vanghelie: M-am uitat pe declaraţia de avere a lui Ruşanu şi m-am speriat

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, l-a atacat dur, luni, la Deva, pe deputatul PNL Dan Radu Ruşanu, spunând că acesta şi-a dobândit în mod ilegal "fabuloasa avere", în replică Ruşanu recomandându-i lui Vanghelie să se certe cu preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu nu a citit scrisorile lui Olteanu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Culturii din Iaşi, că scrisorile pe care i le-a trimis preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, "stau în plic, nedeschise" şi a precizat că le va citi după 26 noiembrie.

Voiculescu îl va da în judecată pe Marko pentru ofense repetate aduse României

Liderul PC Dan Voiculescu anunţă că îl acţionează în judecată pe liderul UDMR Marko Bela "pentru ofense repetate aduse României şi pentru instigare la atitudini agresive împotriva românilor din Ardeal".

Băsescu: Maghiarii au şi ei Hrebenciucul, Iliescul şi pe Miki Şpagă ai lor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului "Ziarul", că maghiarii "au şi ei Hrebenciucul lor sau pe Miki Şpagă al lor şi, cu siguranţă, Iliescul lor" şi că Attila Verestoy, Laszlo Borbely sau Marko Bela "sunt percepuţi la fel ca omologii lor din PSD"

Haşotti ameninţă PLD-ul cu dezvăluiri importante

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti i-a avertizat, luni, pe reprezentanţii PLD să înceteze cu "diversiunile ieftine" pentru că în caz contrar va dezvălui informaţii care vor pune într-o lumină nefavorabilă conducerea liberal-democraţilor.

Băsescu despre corupţie: Un sistem transpartinic leagă politicieni UDMR, PSD şi PNL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cluj Napoca, la o manifestare electorală a PD, că un eşec major al actualei clase politice este legat de corupţia la nivel înalt, existând un sistem transpartinic care leagă politicieni de la UDMR de cei de la PSD şi de la PNL.

Geoană: Băsescu a bătut câmpii vorbind despre PSD; nu mă interesează

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la Constanţa, că preşedintele Traian Băsescu "a bătut câmpii" când a făcut o nouă apreciere la adresa PSD şi că ceea ce a spus şeful statului nu îl interesează.

Lopez: Guvernul României, incapabil să îşi menţină angajamentele

Secretarul general al PPE Antonio Lopez a declarat că Guvernul României nu este capabil să îşi ţină angajamentele luate şi că România nu poate beneficia de statutul de membru al Uniunii Europene până nu îşi va rezolva problema corupţiei.

Băsescu: Nu pot fi solidar cu un Guvern ale cărui decizii sunt influenţate de Dinu Patriciu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu poate fi solidar cu un Guvern ale cărui decizii sunt influenţate de Dinu Patriciu şi care este condus de un premier care uzează de trafic de influenţă pentru a-şi salva prietenul, ransmite corespodnentul MEDIAFAX.

Senator UDMR: Maghiarii ar trebui să primească Premiul Nobel pentru Pace

Senatorul UDMR Sogor Csaba, al doilea pe lista UDMR pentru Parlamentul European, a declarat, duminică, în faţa a 3.000 de participanţi la închiderea oficială a campaniei UDMR pentru PE de la Târgu Mureş, că maghiarii ar trebui să primească Premiul Nobel pentru Pace.

Marko: UDMR nu se găseşte în niciun grup de interese economice

Preşedintele UDMR Marko Bela a declarat, duminică, la Târgu Murş, ca reacţie la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, că UDMR nu se găseşte în niciun grup de interese economice.

Băsescu începe, la Iaşi, turneul de promovare a uninominalului

Preşedintele Traian Băsescu va începe, luni, un turneu de promovare a votului uninominal, care va debuta la Iaşi, unde va susţine o conferinţă de presă la Palatul Culturii, după care vor urma şi alte oraşe mari din ţară.

UDMR vrea autodeterminare pentru minorităţile din România

Cele circa trei mii de persoane prezente, duminică, la închiderea campaniei electorale a UDMR, care a avut loc la Târgu Mureş, au adoptat o proclamaţie în 12 puncte care cere, printre altele, asigurarea dreptului la autodeterminare în interiorul României pentru toate minorităţile.

Băsescu are mai multe variante la votul uninominal, în funcţie de rezultatul referendumului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Cluj, că are mai multe variante în ceea ce priveşte votul uninominal, în funcţie de rezultatul referendumului din 25 noiembrie.

Dragnea (PSD): PNL şi PD fac ilegalităţi în campanie

Şeful de campanie al PSD pentru europarlamentare, Liviu Dragnea, a acuzat, duminică, într-o conferinţă de presă, faptul că PNL şi PD au comis o serie de „ilegalităţi” în cadrul campaniei electorale, el declarând, în acest sens, că se pregăteşte „o fraudă de proporţii” la alegerile din 25 noiembrie.

Flutur: Tăriceanu a primit botezul întru socialism de la patriarhul stângii, Ion Iliescu

Preşedintele executiv al PLD Gheorghe Flutur a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că premierul Călin Popescu Tăriceanu nu dă dovadă de comportament liberal, ci mai degrabă de unul de stânga, deoarece cabinetul său nu face altceva decât să încurajeze "pomenile".

Liberalii raspund acuzaţiilor lui Băsescu

Vicepreşedintele liberal, senatorul Puiu Haşotti, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu va avea „dreptul” să vorbească despre corupţie când va retroceda casa din Mihăileanu şi când dosarul Flota va avea o rezolvare corectă.

Dragnea: PSD nu a fost implicat în acordarea de DVD player-e pentru profesori

Şeful de campanie al PSD pentru europarlamentare, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD nu a fost implicat în acţiunea desfăşurată vineri la Palatul Parlamentului, care l-a avut co-organizator pe Marian Vanghelie şi unde 2500 de dascăli au primit DVD-player-e.

Un lider PNL şi un reprezentant al ambasadei SUA au discutat despre acuzaţiile lui Olteanu – surse

Un membru al conducerii PNL s-a întâlnit, vineri, cu Theodore Tanoue, responsabil pe probleme politice în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX, surse politice.

Tăriceanu despre referendum: Un capriciu al preşedintelui

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a apreciat, sâmbătă, la Suceava, că „e multă demagogie” în ceea ce priveşte motivul organizării referendumului pentru votul uninominal arătând că Legea votului uninominal există, iar reforma clasei politice nu se face prin schimbarea sistemului electoral.