Paleologu: M-am înscris la prim-vicepreşedinte cu inima îndoită, deoarece trebuie oameni cu greutate

Deputatul Theodor Paleologu, candidat la şefia PDL, afirmă că şi-a înregistrat candidatura şi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în ultimul moment, trebuind să se decidă în 20 de minute, dar a făcut-o "cu inima foarte îndoită", considerând că pentru acest post trebuie să fie oameni cu greutate.

Urmărește
3 afișări

"Iniţial, nu mă prea gândisem să candidez la alte funcţii în partid. Peste tot în ţară mi s-a spus să candidez şi la alte funcţii, fiindcă e nevoie de o voce care să reprezinte aceste idei în Biroul Permanent Naţional şi, evident, când în 20 de filiale auzi acelaşi lucru, zi de zi, îţi pui întrebări. A mai fost o sugestie ieri (joi - n.r.), la şapte fără douăzeci, de a candida şi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Am făcut acest lucru, dar cu inima foarte îndoită, fiindcă mie mi se pare că prim-vicepreşedinţii trebuie să fie oameni cu greutate în partid, cu o vechime mai mare decât a mea, deci am făcut acest lucru fiindcă trebuia făcut până la şapte, în 5 mai, dar nu sunt convins de acest lucru. Pe mine nu mă interesează atât funcţiile, cât audienţa pentru ideile mele, pentru demersul pe care îl reprezint", a spus Paleologu.

El a afirmat că, în afară de funcţia de preşedinte al PDL, şi-a mai înregistrat candidatura pentru vicepreşedinte şi secretar executiv.

"Am făcut şi prim-vicepreşedinte ieri (joi - n.r), dar cu inima îndoită, fiindcă sunt alţi oameni în partid care, după părerea mea, ar trebui să treacă înaintea mea. Sunt un om politicos şi, pe de-o parte, las doamnele să treacă înaintea mea, dar îi las şi pe unii domni cu părul mai cărunt", a spus el, citat de corespondentul MEDIAFAX.

La Bistriţa, el şi-a prezentat moţiunea în faţa organizaţiei Bistriţa-Năsăud a PDL, în saloanele unui hotel.

"Am spus ce aveam de spus legat de moţiunea mea şi s-a nimerit să fie o atmosferă foarte bună. Probabil că, fiind ultimul la rând (după Emil Boc şi Vasile Blaga - n.r.), a fost ca un desert după o masă lungă şi grea", a spus Theodor Paleologu.

Întrebat ce şanse crede că are la şefia PDL, Paleologu a spus că puţine.

"De a fi preşedinte al partidului pe 14 mai, şanse sunt puţine. Nu e niciodată exclus aşa ceva. Suntem în perioada dintre Înviere şi Pogorârea Sfântului Duh şi cine ştie, poate că Sfântul Duh va acţiona foarte eficient pe 14 mai şi se va produce un miracol", a declarat el.

El a adăugat că există şanse de a provoca al doilea tur pe 14 mai.

"Nu e sigur aşa ceva, dar e totuşi posibil. Sper din toată inima să adun suficiente voturi încât să fie cel puţin o minoritate consistentă, de luat în seamă. Pentru mine, câştigul cel mai de preţ este că am putut vorbi cu sute, poate chiar mii de militanţi şi membri ai partidului. Am cunoscut oameni minunaţi peste tot în ţară. Pentru mine este cel mai mare câştig şi asta a fost adevărata şansă a acestei competiţii interne", a spus el.

Întrebat spre cine va direcţiona voturile în cazul în care vor fi două tururi, Paleologu a declarat că nu a luat nicio decizie în acest sens.

"Dacă am puţine voturi, degeaba le voi direcţiona, că va râde lumea. Dacă sunt voturi mai multe, se poate lua în calcul aşa ceva. Depinde cât de strâns e rezultatul între ceilalţi candidaţi şi, în funcţie de asta, poţi face diferenţa. Pe de altă parte, voturile nu-s ouă. Oamenii totuşi votează după mintea lor, chiar dacă le spui ce să facă. Nu cred în eficienţa unor recomandări decât în situaţii care permit acest lucru. Dacă rezultatul e foarte strâns între cei doi, dacă am un rezultat suficient de bun, atunci într-adevăr se poate vorbi de aşa ceva. Nu spun spre cine voi direcţiona voturile. Ar fi o mare greşeală politică să fac acest lucru. Apoi trebuie menţinut suspansul. Totul să fie aranjat dinainte? Mai contează şi inspiraţia de moment pe 14 mai. Contez foarte mult pe Sfântul Duh, iar Sfântul Duh inspiră", a declarat el.

Paleologu a spus că, indiferent de rezultatul din 14 mai, el se consideră un câştigător.

"Oricum câştig. Cine nu are nimic de pierdut are totul de câştigat. Eu nu mă lupt cu încrâncenare să fiu neapărat preşedinte al partidului pe 14 mai. Din această postură, nu am decât de câştigat. Pentru mine, fiecare vot în plus faţă de al meu propriu e un mare câştig. Dacă se adună mai multe, cu atât mai bine. Să le dea Dumnezeu însutit celor ce mă votează", a spus el.

Theodor Paleologu a menţionat că ar trebui să înscrie la OSIM formula "pleaşcă" fiindcă toată lumea o citează şi ar trebui să aibă un beneficiu de proprietate intelectuală de pe urma ei.

Preşedintele Comisiei de organizare a Conferinţei Naţionale PDL, Sulfina Barbu, a declarat, vineri, că s-au înregistrat 105 candidaturi pentru cele 44 de funcţii de conducere în partid.

Sulfina Barbu a precizat că la Convenţia Naţională vor participa 1409 delegaţi cu drept de vot. Pentru funcţia de preşedinte al PDL candidează Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici