Pambuccian, mulţumit că adoptarea Statutului minorităţilor a intrat de astăzi în linie dreaptă

Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, miercuri, că protocolul coaliţiei este caracterizat prin "pragmatism", arătând că este foarte mulţumit că adoptarea legii minorităţilor "a intrat în linie dreaptă", începând de astăzi.

Urmărește
4 afișări

Pambuccian a apreciat că, pe fondul deteriorării situaţiei economice globale, este "nevoie de acţiune şi nu de lucruri declarative" şi a arătat că situaţia macroeconomică a României este mult mai bună decât a unui număr semnificativ de state.

"Grupul minorităţilor a contribuit semnificativ la acest protocol, existând două zone de interes, şi anume succesul dezvoltării economice şi problematica minorităţilor naţionale", a adăugat Pambuccian.

El a arătat că minorităţile sunt foarte mulţumite că adoptarea legii minorităţilor naţionale a intrat în linie dreaptă, începând de miercuri, mai ales că vor exista programe pentru minoritatea romă.

Pambuccian a afirmat, însă, că minorităţile naţionale au o atitudine diferită faţă de ceilalţi parteneri în privinţa reformei constituţionale cuprinsă în protocol, considerând-o "inoportună" în acest moment.

Liderii formaţiunilor din coaliţia guvernamentală au semnat, miercuri, la Parlament, protocolul de colaborare parlamentară şi guvernamentală. Documentul a fost semnat de către preşedintele PDL, premierul Emil Boc, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Obiectivele coaliţiei guvernamentale până în 2012 prevăd, între altele, asigurarea creşterii economice, a dezvoltării sociale, inclusiv creşterea pensiilor, dar şi reforma constituţională, modificarea legilor electorale sau adoptarea Statutului minorităţilor, precum şi a taxei de solidaritate.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, ca proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale să fie dezbătut pe fond doar de către Comisia pentru drepturile omului, Comisia juridică şi cea pentru învăţământ nemaifiind implicate în dezbaterea proiectului pe fond.

Din cei nouă membri ai Comisiei pentru drepturile omului, preşedintele acesteia, Nicolae Păun, este deputat din partea minorităţilor, alţi patru membri sunt reprezentanţi ai PDL, unul este de la UDMR, iar ceilalţi trei sunt de la PNL.

Statutul minorităţilor a fost respins de Senat şi se află în dezbaterea comisiilor de la Camera Deputaţilor de peste cinci ani, fiind amânat de multe ori din cauza lipsei de cvorum în comisii.

Actul a fost iniţiat în 2005, a ajuns în plenul Senatului, unde a fost respins, iar dezbaterile de la Cameră s-au blocat în comisii în anul 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici