Sârbu a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că Ciorbea este un simplu membru al PNŢCD şi nu a fost mandatat să încheie un astfel de acord, acesta acţionând „dintr-o ambiţie politicianistă”.
„Acordul încheiat între Victor Ciorbea şi Aurelian Pavelescu nu are nicio valabilitate, fiind un demers personal al celor doi. Ciorbea a fost cooptat în comisia de negociere cu aripa Pavelescu pentru a negocia demisia lui Pavelescu, şi nu a fost mandatat să încheie un astfel de acord de unificare a PNŢCD. Victor Ciorbea este un simplu membru al partidului şi joacă de partea lui Pavelescu dintr-o ambiţie politicianistă greu de înţeles. Şi-a compromis orice şansă de a deveni un lider informal al PNŢCD. Congresul anunţat de către cei doi pe 12 martie nu va avea loc”, a spus Sârbu.
Potrivit acestuia, liderii ţărănişti din ambele aripi se vor întâlni în 4 şi 5 februarie la Sighet, pentru a comemora moartea lui Iuliu Maniu, iar cu această ocazie se vor stabili paşii pentru unificarea PNŢCD.
„Rămânem deschişi reconcilierii. La întâlnirea de la Sighet vom anunţa paşii pentru reunificarea PNŢCD”, a mai spus Radu Sârbu.
Liderii ţărănişti Aurelian Pavelescu şi Victor Ciorbea, reprezentanţi ai celor două aripi ale PNŢCD, au semnat un acord politic de unificare a partidului, care prevede organizarea unui Congres extraordinar de unificare, în 12 martie, la Bucureşti.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de PNŢCD Cluj, cele două părţi au convenit să fie depusă „o moţiune unificatoare Victor Ciorbea – Aurelian Pavelescu” şi încetarea oricăror litigii care privesc partidul şi membrii săi, de natură civilă sau penală, în momentul aprobării moţiunii.
„În urma negocierilor, s-a convenit încheierea unui acord politic de unificare a PNŢCD încheiat între Aurelian Pavelescu, Laurenţiu Mandrea, Iulian Iordăchescu şi Vasile Toader, pe de-o parte, şi Victor Ciorbea, Lucian Filip, Radu Rizescu şi Liviu Petrina, pe de altă parte. Părţile au convenit convocarea Congresului Extraordinar de unificare a PNŢCD în 12 martie la Bucureşti, iar la Congres să se depună o «moţiune unificatoare Victor Ciorbea – Aurelian Pavelescu». Toate litigiile dintre părţi care privesc partidul şi membrii acestuia, de natură civilă şi/sau penală, încetează de drept în momentul aprobării moţiunii”, se arată în documentul citat.
Acordul prevede că la Congres vor participa 800 de delegaţi.
Documentul semnat de Pavelescu şi Ciorbea este parafat de preşedintele de onoare al PNŢCD, Ion Diaconescu.
„Toţi creştin-democraţii sunt chemaţi să se implice în procesul de unificare”, se mai arată în acord.