- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.04.2016, 12:32)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Parlamentari, foşti primari urmăriţi penal, o franţuzoaică şi o moldoveancă, în cursa electorală pentru Bucureşti. Lista candidaţilor
Parlamentari, primari în exerciţiu, suspendaţi sau demisionari, urmăriţi penal în dosare de corupţie, un fost eurodeputat condamnat pentru corupţie, foşti jurnalişti, o franţuzoaică şi un fost ambasador al Republicii Moldova s-au înscris în cursa electorală din Bucureşti.
Urmărește
4031 afișări
Parlamentari, foşti primari urmăriţi penal, o franţuzoaică şi o moldoveancă în cursa electorală (Imagine Cristi Vatavu / Mediafax Foto)
PSD
Pentru Primăria Generală a Capitalei, social-democraţii o propun pe Gabriela Firea. Senator ales la ultimele alegeri parlamentare, Gabriela Firea este de profesie jurnalist şi are 43 de ani. Este căsătorită cu primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, cu care are doi băieţi. Firea este vicepreşedinte al PSD şi liderul organizaţiei Bucureşti. Purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD din 2014, senatorul Gabriela Firea declara atunci că premierul Victor Ponta "este un foarte bun familist, ceea ce, din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are această calitate". Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a sancţionat-o cu avertisment pe Gabriela Firea pentru afirmaţia despre familiile fără copii şi a condamnat public astfel de declaraţii, apreciind că sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor. Ideea de forţă cu care candidează este "o femeie face curat zilnic după mai mulţi bărbaţi", testată şi ca slogan de campanie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: România şi Europa onorează sacrificiul românilor
PNL
Cătălin Predoiu este al patrulea candidat al liberalilor la funcţia de primar general al Capitalei, el refuzând în mai multe rânduri, în cadrul discuţiilor interne din PNL, să îşi asume candidatura, în condiţiile în care viează funcţia de premier. El a fost ministru al Justiţiei între 2008 şi 2012, fiind menţinut în funcţie în patru guverne consecutive. În 2008 a candidat pentru un mandat de deputat în Buzău, dar a fost surclasat de candidatul PSD, Marian Ghiveciu. Înaintea lui Cătălin Predoiu, a fost desemnat pentru a candida la funcţia de primar general din partea PNL europarlamentarul Cristian Buşoi. Buşoi s-a retras, lăsându-i locul deputatului Ludovic Orban. După o vizită la DNA, procurorii au anunţat că Orban este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, acesta solicitându-i unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016. Următorul desemnat a fost Marian Munteanu, pe care PNL a decis să-l retragă la doar o săptămână de la desemnare. Candidatura lui Marian Munteanu a stârnit un val de critici din partea societăţii civile, mai multe ONG-uri solicitând retragerea acestuia, pe motiv că este incompatibil cu valorile europene şi democratice şi a dat dovadă de simpatii faţă de mişcarea legionară, de care nu s-a dezis niciodată. Contestaţiile s-au intensificat ulterior, chiar candidaţi ai PNL la sectoarele din Capitală delimitându-se de Marian Munteanu.
PMP
PMP a decis să-l nominalizeze pe jurnalistul Robert Turcescu. Traian Băsescu a anunţat că renunţă la candidatura pentru Primăria Bucureşti. El a spus că a luat această decizie în urma acuzaţiilor de spălare de bani care i-au fost aduse. ''Am apreciat faptul că (Robert Turceascu – n.r.) a găsit puterea de a fi corect la un moment dat, recunoscând că l-a făcut Oprea ofiţer în rezervă'', a declarat Traian Băsescu. Realizator TV, Turcescu a explicat pe 21 septembrie 2014, în direct la B1 TV, că a fost ofiţer acoperit, cu gradul de locotenent-colonel, şi că renunţă la emisiunea pe care o făcea la acest post. Pe blogul personal, Turcescu a scris în aceeaşi zi: “Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos câteva dintre statele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu şi să fac această mărturisire publică. Refuz să fiu Iuda în faţa lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi şi vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întâmplă. Rugaţi-vă pentru mine şi cu mine să fim iertaţi şi izbăviţi. Sunt pregătit să îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi şi de judecători drepţi. Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine! Vă cer iertare tuturor''.
ALDE
Senatorul Daniel Barbu este candidatul ALDE la Primăria Generală a Capitalei, au decis duminică liderii partidului, copreşedintele Călin Popescu Tăriceanu neintrând în cursă deoarece obiectivul partidului este reprezentat de alegerile parlamentare. ''Este o candidatură prestigioasă, care arată alegătorilor că ALDE este un partid capabil să promoveze proprii lideri în funcţii de răspundere şi nu se ascunde, nu se fereşte de această responsabilitate, aşa cum am văzut la alţii că au căutat candidaturi externe'', a declarat pentru MEDIAFAX copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Fost ministru al Culturii în Guvernul Ponta, Daniel Barbu şi-a dat demisia în decembrie 2013, după ce, în timp ce participa la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: "La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerului Culturii şi programului naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus atunci Daniel Barbu, declaraţii care s-au soldat cu demisia sa.
Uniunea Salvaţi Bucureştiul
Nicuşor Dan are 46 de ani şi este activist civic şi matematician, câştigând premiul 1 la două Olimpiade Internaţionale de Matematică (1987 şi 1988). El a urmat cursurile École Normale Supérieure din Franţa, apoi cursurile de master la Universitatea Paris XI şi şi-a prezentat teza de doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII. În 2012 el a candidat tot pentru Primăria Generală a Capitalei. În ciuda faptului că nu a primit nicio susţinere din partea partidelor politice, Nicuşor Dan a obţinut 8,45% din voturi, în ciuda faptului că sondajele l-au creditat cu doar 3 procente, fiind plasat pe locul patru. ''Din 2008 bântui străzile Bucureştiului, vorbesc cu oamenii, merg în Primării, la sedinţe de Consiliu şi stau la uşile registraturilor pentru a înregistra petiţii şi sesizări. Din 2008 învăţ în sălile de judecată să cer socoteală administraţiei publice pentru abuzurile împotriva cetăţenilor şi tot de atunci învăţ cum dezvoltarea unui oraş se poate face în acord cu voinţa şi interesul cetăţenilor'', îşi rezumă el activitatea.
Partidul Dreptăţii Sociale
Fostul europarlamentar Adrian Severin, ''garantat Marian Vanghelie'', a fost condamnat la sfârşitul lunii februarie, în primă instanţă, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare în pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că în perioada decembrie 2010 - martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la "Sunday Times". La cei 100.000 de euro se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte care ar fi fost efectuate de Severin în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.
Partidul România Unită
Bogdan Diaconu are 36 de ani şi este de profesie avocat. El este deputat, ales în 2012 din partea PSD. În data de 21 august 2014, Bogdan Diaconu şi-a anunţat demisia din PSD şi înfiinţarea Partidului România Unită, formaţiune cu accente de extremă dreaptă, al cărui lider şi preşedinte este. Pe 24 ianuarie 2016 Partidul România Unită a anunţat crearea "Patrulei lui Vlad Ţepeş", organizată de campionul K1, Daniel Ghiţă. Sportivul a declarat că "dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri" şi că vor "veghea ca cei sărmani să nu fie victimele interlopilor". ''Naţionalismul este singura soluţie a României şi singura soluţie, implicit, pentru Bucureşti, la fel cum pentru o familie ameninţată cu disoluţia singura şansă o constituie solidarizarea tuturor membrilor săi într-un singur scop: salvarea propriului cămin'', este crezul lui Diaconu. Sloganul său este "Luptăm pentru o Capitală a românilor, a tuturor românilor şi numai a românilor!", iar prioritatea anunţată este interzicerea construcţiei moscheii.
PNŢCD
Soţia fostului primar al Chişinăului, Iuliana Gorea Costea, va fi cea care va reprezenta PNŢCD în bătălia pentru Primăria Capitalei. "Criza morală, socială, economică îşi are rădăcina în problemele sufleteşti. Spartul oglinzilor, devenit sport naţional, nu reprezintă soluţia", scria Iuliana Gorea Costin într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Iuliana Gorea Costin anunţat că a decis să îşi depună candidatura "pentru a promova şi a implementa principiile şi valorile istorice ale PNŢCD, condiţie necesară pentru renaşterea spirituală şi pentru îmbunatăţirea vieţilor oamenilor". Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a declarat şi el că simpatiile Iulianei Gorea Costin pentru PNŢCD sunt mai vechi. "Ne ştiam de mai multă vreme, nu de ieri, de azi. Simpatiile doamnei Iulia Costin pentru PNŢCD sunt vechi, împărtăşeşte aceleaşi valori şi principii. Are curaj şi un CV care o recomandă pentru activitatea administrativă. În plus, are o viziune politică clară, mult peste ce se vede la candidaţii de ocazie", a declarat Aurelian Pavelescu, pentru MEDIAFAX. Iuliana Gorea Costin este soţia lui Nicolae Costin, primul primar al Chişinăului după proclamarea independenţei Republicii Moldova, notează Radio Chişinău. La 25 de ani, Iuliana Gorea Costin era aleasă primar într-o comună din Republica Moldova (comuna Bahmut). Ulterior a deţinut şi funcţia de ambasador al R. Moldova la Consiliul Europei, fiind prima femeie din R. Moldova numită ambasador.
Sectorul 1
Primăria Sectorului 1 al Capitalei este vizată de deputatul Dan Tudorache (PSD), fosta jurnalistă Laura Chiriac (ALDE), deputatul Eugen Tomac (PMP), Clotilde Armand (USB) şi deputatul Alexandru Nazare (PNL). Clotilde Armand este născută în Franţa, căsătorită cu un cetăţean român, manager Egis România şi inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology şi Ecole Centrale din Paris.
Sectorul 2
La sectorul 2 vor intra în cursa electorală viceprimarul sectorului, Mihai Toader (PSD), deputatul Dan Cristian Popescu (PNL – ex. Forţa Civică), Antoaneta Bugner (USB), Stelian Damov (ALDE)
Sectorul 3
Primăria Sectorului 3 este vizată, pe lângă actualul primar, Robert Negoiţă (PSD), de deputatul Cristina Pocora (PNL), Cristian Petrescu (PMP), Roxana Wring(USB) şi Elena Petrescu (ALDE).
Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 al Capitalei, este urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit procurorilor, fapta de evaziune fiscală, cu un prejudiciu calculat la peste 77.000.000 de lei, are legătură cu modul în care Robert Negoiţă, prin firmele sale, a construit trei ansambluri rezidenţiale în Bucureşti, în oraşul Voluntari şi în Popeşti-Leordeni, între 2005 şi 2009.
Sectorul 4
Surpriza din Sectorul 4 este reintrarea în cursă a lui Cristian Popescu Piedone, care va candida din partea PPU-SL, urmărit penal după tragedia din Colectiv. De altfel, Piedone demisiona la sfârşitul anului trecut, pe fondul protestelor declanşate de tragedie, şi susţinea că se retrage din viaţa publică. Iniţial, magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins candidatura, admiţând contestaţia formulată de avocatul Gheorghe Piperea, care a susţinut că semnăturile de susţinere nu sunt valabile. Ulterior, Cristian Popescu Piedone a strâns alte semnături şi şi-a depus candidatura, care este una contestată de mai multe ONG-uri, printre care şi Asociaţia Colectiv GTG 3010. Popescu Piedone îi va avea drept contracandidaţi pe actualul primar interimar, Daniel Băluţă (PSD), primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava (PNL), fostul primar interimar al Capitalei Ştefănel Dan Marin (PMP), Ştefan Spiridon (ALDE) şi Dumitru Dobrev (USB).
Sectorul 5
La Sectorul 5 au intrat în cursă deputaţii Daniel Florea (PSD) şi Ovidiu Raeţchi (PNL). Daniel Florea l-a înlocuit pe deputatul Cristian Rizea, după problemele acestuia cu Justiţia. Postul de primar al Sectorului 5 este vizat şi de Valentin Niţu (PMP), Dan Marian (ALDE) şi Florin Grigorescu (USB). De asemenea, primarul suspendat Marian Vanghelie, aflat sub control judiciar într-un dosar de corupţie, a intrat şi el în cursă. Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20% din încasări.
Sectorul 6
La sectorul 6 vor candida senatorul Gabriel Mutu (PSD), deputatul Răzvan Mironescu (PNL), Mihai Daneş (USB), Robert Stan (ALDE) şi independenţii Senastian Bodu (fost şef al ANAF şi europarlamentar PDL) şi Ştefan Florescu.
Gabriel Mutu este urmărit penal de DIICOT pentru spălare de bani prin intermediul unor firme de construcţii autostrăzi şi alte construcţii civile, construcţii feroviare, IT, pază şi protecţie sau modă. El mai este urmărit penal şi pentru folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ştefan Florescu a fost declarat incompatibil de ANI, fiind un apropiat al lui Piedone şi a unor grupări infracţionale, potrivit presei.
Dintre partidele recent înfiinţate M10, formaţiunea creată şi condusă de europarlamentarul Monica Macovei, este singura care nu a reuşit să strângă numărul necesar de semnături pentru lista de consilieri generali şi a rămas şi fără candidat la Primăria Capitalei, retrăgându-i sprijinul lui Ciprian Ciucu, pe motiv că a negociat cu PNL. De altfel, Ciprian Ciucu a fost propus, ulterior, de Cătălin Predoiu pentru funcţia de viceprimar, el fiind pe primul loc pe lista pentru CGMB.
Sorin Oprescu, aflat şi el sub control judiciar într-un dosar de corupţie, a renunţat să mai candideze pentru un nou mandat de primar general.
Citeşte şi: Iohannis a semnat decretul de numire a lui Ghinea în funcţia de ministru al fondurilor europene
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe