Parlamentari UDMR, în biroul lui Mircea Duşa, unde a fost redactat documentul de suspendare

Parlamentarii UDMR Marton Arpad, Laszlo Borbely şi Mate Andras Levente au intrat, miercuri, la prânz, în biroul de la Parlment al ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, unde a fost redactat documentul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Urmărește
560 afișări
Imaginea articolului Parlamentari UDMR, în biroul lui Mircea Duşa, unde a fost redactat documentul de suspendare

Mircea Duşa (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

În biroul lui Duşa au mai fost parlamentarii USL Ilie Sârbu şi Dan Radu Ruşanu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că "sunt foarte multe motive" pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el precizând că UDMR ia în calcul ca parlamentarii săi să fie prezenţi în sală la votul pentru suspendare şi să voteze.

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, că într-o oră USL va depune la Birourile permanente reunite documentele pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

"În acest moment gruprurile parlamentare au adunat toate sesizările pe care noi le considerăm importante să le punem într-un document pe care să-l înaintăm preşedinţilor celor două Camere prin care să solicităm o şedinţă extraordinară a Camerelor reunite să-l suspendăm pe preşedintele României", a declarat Eugen Nicolăescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici