Comisiile Comunicaţii şi tehnologia informaţiilor din Parlament au avizat luni patru candidaturi pentru funcţia de preşedinte al ANCOM, respectiv Vlad Ştefan Stoica, fost şef al Cancelariei al lui Victor Ponta, Manuela Maria Catrina, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi director executiv al Institutului Ovidiu Şincai, Ion Smeeianu, primul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, precum şi Mircea Valentin Rozolea.
Şi-au mai depus candidatura alte 10 persoane.
Sorin Grindeanu a demisionat de la ANCOM, membrii conducerilor celor două camere ale Legislativului luând act de demersul său pe 5 octombrie. El a anunţat de când a fost ales prim-vicepreşedinte că va renunţa la şefia ANCOM.
Sorin Grindeanu a revenit în PSD şi a fost ales, la congresul din luna august, în funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii.
El a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) în noiembrie 2017.